ICCJ. Decizia nr. 924/2004. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 924/2004
Dosar nr. 490/2002
Şedinţa publică din 10 martie 2004
Asupra perimării recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta, SC A.M. SA Măciuca, judeţul Vâlcea, l-a chemat în judecată pe pârâtul D.Gh.N., pentru ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, instanţa să îl oblige să plătească suma de 29.151.417 lei, reprezentând contravaloarea unui tractor vândut prin licitaţie publică, 30.504.600 lei reprezentând penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată.
Tribunalul Vâlcea, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte cererea formulată de reclamantă, obligându-l pe reclamant să plătească suma de 17.697.350 lei cu titlul de diferenţă de preţ, 29.665.298 lei penalităţi de întârziere şi 4.000.000 lei cheltuieli de judecată, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 134/COM din 14 februarie 2001.
Împotriva acestei sentinţe atât reclamanta, cât şi pârâta au formulat apel.
Prin Decizia nr. 586/A-C din 26 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, au fost admise apelurile şi schimbată în parte sentinţa, stabilind preţul restant la suma de 5.631.417 lei, în loc de 17.697.350 lei, iar penalităţile au fost stabilite în continuare şi pentru suma de 10.512.225 lei, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva ultimei hotărâri, pârâtul D.Gh.N. a declarat recurs.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin încheierea de şedinţă publică din 8 mai 2003, a dispus suspendarea judecării recursului în temeiul art. 242 alin. (2) C. proc. civ.
Din referatul aflat la dosarul de recurs rezultă că, de la data suspendării, au trecut mai mult de şase luni, perioadă în care nici una din părţi nu a solicitat repunerea pe rol a cauzei.
Potrivit art. 248 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., în materie comercială, orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii, timp de şase luni.
Cum pricina de faţă a rămas în nelucrare mai mult de şase luni, din vina părţilor care nu au solicitat repunerea pe rol a cauzei, Curtea, în conformitate cu textul de lege menţionat, constată perimat recursul declarat de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul declarat de pârâtul D.Gh.N. împotriva deciziei nr. 586 A-C din 26 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 10 martie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 925/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 923/2004. Comercial → |
---|