ICCJ. Decizia nr. 928/2004. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.928/2004
Dosar nr. 3646/2001
Şedinţa publică din 10 martie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta, SC C.P. SA Bucureşti, a solicitat, prin acţiunea introdusă la Tribunalul Ialomiţa, obligarea pârâtei, SC C.P. SA Slobozia, la plata sumei de 71.270.616 lei, reprezentând debit rămas după încheierea protocolului de predare-primire nr. 47 din 12 noiembrie 1998, prin care s-a predat patrimoniul fostei sucursale C.P. Ialomiţa, în baza bilanţului contabil încheiat la data de 31 decembrie 1998.
Prin sentinţa nr. 663 din 13 noiembrie 2000, acţiunea reclamantei a fost respinsă, cu motivarea că suma solicitată nu este datorată, întrucât aceasta este rezultatul raporturilor stabilite între societatea mamă şi sucursală, ca dezmembrământ fără personalitate juridică.
A mai reţinut instanţa de fond că pârâta s-a constituit prin divizare, ceea ce înseamnă că a preluat parte din patrimoniul societăţii din care s-a desprins, care presupune activ şi pasiv nu şi cheltuielile societăţii care s-a divizat, care au influenţat rezultatul financiar al acesteia.
Reclamanta a criticat sentinţa pentru modul eronat în care instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt şi, prin apelul declarat împotriva acesteia, a stăruit pentru admiterea acţiunii, aducând ca argument, pe lângă cele susţinute în faţa primei instanţe, şi faptul că pârâta a depus, la data de 30 septembrie 1998, balanţa de verificare prin care recunoaşte suma de 71.270.616 lei. În sprijinul susţinerilor sale, reclamanta a invocat şi prevederile art. 236 şi 245 din Legea nr. 31/1990. Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 251 din 22 februarie 2001, a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentinţa, în sensul admiterii acţiunii şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 71.270.616 lei debit, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea a reţinut că proiectul de divizare stabilea că predarea-primirea se va face prin proces-verbal conform bilanţului contabil, respectiv, a balanţei de verificare din data de 30 septembrie 1998.
A mai reţinut instanţa de apel că nesemnarea actului adiţional nr. 91/1000 nu prezintă relevanţă, întrucât, prin protocol, s-a stabilit expres suma care constituia debit la data divizării.
Împotriva deciziei pronunţată în apel, a declarat recurs pârâta SC C.P. Slobozia, prin care a considerat că instanţa de apel a reţinut greşit situaţia de fapt şi că tot greşit a obligat-o la plată.
În drept, a invocat motivul de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în argumentarea căruia a susţinut:
- suma de 71.270.616 lei i-a fost avansată în vederea procurării de materii prime, iar profitul obţinut din investirea acesteia s-a reflectat în bilanţul centralei-reclamantă;
- sucursala nu încheie bilanţ contabil, suma în litigiu fiind cuprinsă de reclamanta-intimată în bilanţul său contabil;
- obligarea sa la plata sumei de 71.270.616 lei determină o îmbogăţire fără justă cauză a reclamantei;
- potrivit art. 233 din Legea nr. 31/1990, societatea nou înfiinţată prin divizare nu poate prelua decât datorii pe care societatea care s-a divizat le are faţă de terţi;
- proiectul de divizare nu reprezintă actul final al acestei operaţiuni juridice, ci actul adiţional nr. 91/1999, care nu a fost însuşit prin semnătură de societate.
Faţă de argumentele invocate în dezvoltarea motivului de recurs, SC C.P. SA Slobozia a solicitat să fie menţinută sentinţa primei instanţe ca temeinică şi legală.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor dosarului, în raport cu criticile formulate, se constată că societatea recurentă s-a constituit prin divizarea parţială a societăţii intimate, conform procedurii stabilită de Legea nr. 31/1990.
În cadrul acestei proceduri este obligatoriu proiectul de divizare în care, pe lângă fundamentarea divizării, se evaluează activul şi pasivul care se transmite societăţii beneficiare, stabilindu-se şi data situaţiei financiare de divizare.
Asupra acestor date care au stat la baza întocmirii protocolului nr. 479 din 12 noiembrie 1999, potrivit actelor aflate la dosar nu a existat opoziţie.
De asemenea, nu a fost contestată, în condiţiile legii, hotărârea din 14 decembrie 1998, prin care s-a stabilit ca, după înregistrarea societăţilor comerciale rezultate din divizare, să aibă loc predarea-primirea patrimoniului pe bază de protocoale.
Rezultă, de asemenea, din actele dosarului că, la baza întocmirii protocolului nr. 479 din 12 noiembrie 1998, a stat balanţa de verificare din data de 30 septembrie 1998, aşa încât suma pretinsă de reclamanta-intimată constituie sold creditor al contului nr. 451, raportat la data mai sus menţionată.
Este necontestat că, prin divizare parţială, are loc o transmitere cu titlu universal a patrimoniului în speţă de la societatea intimată către recurentă, dar nimic nu se opune ca atunci când se discută divizarea, cu atât mai mult, cu cât, în cazul de faţă, recurenta a fost sucursala intimatei, să se reglementeze problema debitelor între părţile implicate în această operaţiune.
Justificarea acestei reglementări financiare rezultă din faptul că sucursala, ca structură fără personalitate juridică, deşi dependentă juridic şi patrimonial de societatea în cadrul căreia funcţionează, beneficiază de o anumită autonomie de funcţionare ce-şi are izvorul într-un mandat general, ce i-a fost dat pentru executarea de operaţiuni comerciale în raza ei de activitate.
Aşadar, stabilirea prin protocolul însuşit de reprezentanţii fostei sucursale, devenită societate comercială în urma divizării, a debitului rezultat din derularea unei sume acordată pentru achiziţionarea de materii prime, nu contravine operaţiunii de divizare şi, în plus, divizarea nu împiedică recuperarea sumei în litigiu.
Recurenta a mai pus problema îmbogăţirii fără justă cauză a intimatei, însă, susţinerea sa este contrazisă de realitatea debitului ce a fost confirmat de fosta sucursală. În sensul aceluiaşi argument, trebuie reţinut faptul că recuperarea acestei creanţe de către intimată, după constituirea noii structuri cu personalitate juridică, nu poate să fie realizată decât prin chemarea în judecată a intimatei în raport cu înscrisurile care confirmă suma, provenienţa ei cât şi modul de stingere a obligaţiei, stabilit, de altfel, prin înscrisul despre care s-a făcut vorbire.
În opinia recurentei, această datorie putea fi pusă în discuţie doar faţă de terţi, în măsura în care intra în pasivul transmis prin divizare şi nu faţă de societatea din care s-a desprins.
De principiu, opinia recurentei este corectă, dar la speţă, după cum s-a arătat deja, în virtutea autonomiei funcţionale acordată pentru desfăşurarea activităţii anterioară divizării se poate pune problema reglementării situaţiei financiar-contabile între societate şi structura sa societară, or, din acest punct de vedere, intimata era în drept să-şi valorifice aceste pretenţii.
S-a afirmat de recurentă că suma ce i-a fost pretinsă a fost trecută de intimată în bilanţul său contabil, ca pierdere şi că, astfel, s-a diminuat profitul pentru care a plătit impozit numai că nu au fost prezentate dovezi în acest sens, iar din protocolul care aprobă proiectul de divizare rezultă contrariul, şi anume, că suma în litigiu constituie debit al recurentei şi trebuia stins până la 30 septembrie 1998.
După constituirea recurentei ca entitate distinctă cu personalitate juridică, singurul mod de valorificare a creanţei este chemarea sa în judecată în care poate să stea ca subiect distinct de drept.
Faţă de cele ce preced, întrucât nu sunt motive de netemeinicie şi nelegalitate care să justifice modificarea deciziei pronunţată în apel, recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SC C.P. SA Slobozia, împotriva deciziei nr. 251 din 22 februarie 2201 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 10 martie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 929/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 925/2004. Comercial → |
---|