ICCJ. Decizia nr. 917/2004. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.917/2004
Dosar nr. 837/2003
Şedinţa publică din 9 martie 2004
Asupra cererii de revizuire de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 8 martie 2001, SC I.P.M. SA Drobeta Turnu-Severin a cerut evacuarea pârâtei B.I.R. SA Bucureşti, prin lichidator SC R.V.A. SA Bucureşti din spaţiul de 220 metri pătraţi din imobilul situat în Drobeta Turnu-Severin.
La 4 aprilie 2001, pârâta a formulat cerere reconvenţională pentru plata sumei de 985.998.344 lei, valoare investită în spaţiul închiriat.
Prin sentinţa nr. 229 din 18 aprilie 2001, Tribunalul Mehedinţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea principală, dispunând evacuarea pârâtei din spaţiul închiriat şi a respins cererea reconvenţională.
Apelul pârâtei-reclamante B.I.R. a fost respins de Curtea de Apel Craiova prin Decizia nr. 861 din 5 septembrie 2001.
Recursul B.I.R. Bucureşti a fost admis de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 1983 din 1 aprilie 2003, Decizia instanţei de apel fiind casată, cu trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului pârâtei privind cererea reconvenţională.
Împotriva acestei ultime hotărâri, reclamanta a solicitat revizuirea în temeiul art. 322-328 C. proc. civ.
Cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât:
Potrivit art. 322 C. proc. civ., este supusă revizuirii, hotărârea rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare sau hotărârea instanţei de recurs, atunci când evocă fondul, pentru cazurile limitativ prevăzute în pct. 1-7 ale aceluiaşi articol.
Rezultă din dispoziţia legală invocată că sunt supuse revizuirii numai hotărârile definitive.
Or, în speţă, hotărârea a cărei revizuire se solicită, Decizia Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială nr. 1983 din 1 aprilie 2003, nu este definitivă, întrucât instanţa de recurs a casat hotărârea instanţei de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, astfel că nu poate fi supusă revizuirii.
Ca urmare, cererea de revizuire urmează să fie respinsă, dosarul urmând să fie trimis instanţei de apel pentru continuarea judecăţii conform deciziei de casare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de SC I.P.M. SA Drobeta Turnu-Severin împotriva deciziei civile nr. 1983 din 1 aprilie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 9 martie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 921/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 876/2004. Comercial → |
---|