ICCJ. Decizia nr. 1021/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Reclamanta R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta A.P.A., solicitând ca, prin hotărârea ce va fi pronunțată, să fie obligată la plata sumei de 379.695.381 lei, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate din perioada decembrie 2001, mai 2002, totalizând 238.005.832 lei și penalități de întârziere în cuantum de 141.689.549 lei, în baza contractului de furnizare a energiei termice nr. 810/2000.
La 25 martie 2003, reclamanta și-a restrâns acțiunea cu suma de 238.005.832 lei, arătând că din verificări rezultă că pârâta a achitat contravaloarea facturilor, acțiunea menținându-se numai pentru penalități în valoare de 141.689.549 lei.
Prin sentința nr. 951/ C din 2 septembrie 2003, Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei 114.103.965 lei penalități și 18.618.500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în cauză s-a efectuat o expertiză contabilă care a concluzionat că valoarea penalităților datorate conform contractului este de 114.103.963 lei și, ca atare, pârâta datorează această sumă în temeiul art. 969 C. civ. și cheltuieli de judecată efectuate de către reclamantă conform art. 274 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 54 din 4 februarie 2004, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului, care a fost schimbată în parte, în sensul că pârâta a fost obligată la 111.643.634 lei penalități și la 18.038.989 lei cheltuieli de judecată, menținându-se dispozițiile referitoare la admiterea în parte a acțiunii și luându-se act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
în motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că apelul pârâtei este fondat în limitele concluziilor raportului de expertiză contabilă întocmit în apel și calculul este corect în raport de clauzele prevăzute de părți în art. 12 și art. 18 din contract și necontestat de părți.
împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta, susținând în esență că suma corect datorată de către pârâtă este cea reținută în primul raport de expertiză și la care a fost obligată pârâta de Tribunalul Mehedinți, cu cheltuielile de judecată ce au fost stabilite în sarcina ei de către această instanță.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele:
într-adevăr, la instanța de fond a fost efectuată o expertiză contabilă, care a concluzionat că pârâta datorează reclamantei, potrivit contractului încheiat între părți, penalități de întârziere în sumă totală de 114.103.965 lei, dar în apel s-a dispus refacerea expertizei, astfel încât calculul penalităților de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere, la cele 6 facturi pe perioada decembrie 2001, mai 2002 să fie efectuat în raport de data scadenței stabilită, conform art. 18, raportat la art. 12 din contract, respectiv de la a 15-a zi de la data primirii facturii, ținând cont de plățile succesive făcute și de sumele pe care trebuia să le achite primăria cu titlu de subvenție, deci penalități de întârziere numai la diferența dintre valoarea facturii și subvenție.
Astfel fiind, se reține că expertiza efectuată în apel exprimă calculul corect al penalităților, în acord cu prevederile contractuale stabilite de părți, acesta fiind în cuantum de 111.643.634 lei, cuantum care de altfel nici nu a fost contestat de părți.
în consecință, decizia curții de apel a fost menținută ca fiind legală, neexistând nici un motiv de desființare a acestuia în condițiile art. 304 C. proc. civ. și recursul declarat în cauză de reclamantă a fost respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1025/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1022/2005. Comercial → |
|---|
