ICCJ. Decizia nr. 2082/2005. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2082/2005
Dosar nr. 3332/2004
Şedinţa publică din 24 martie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3600 din 7 noiembrie 2003, Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în acţiunea formulată de reclamanta S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Satu Mare.
Prin Decizia nr. 54 din 23 ianuarie 2004, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins apelul declarat de SC P. SA Ploieşti, ca nefondat, împotriva sus-menţionatei sentinţe.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta SC P. SA Ploieşti.
Instanţa a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, în raport de dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ., potrivit cărora „nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, litigii al căror obiect are o valoare de până la un miliard de lei, inclusiv, atât în materie civilă cât şi în materie comercială ..".
În speţă, cauza a fost judecată în primă instanţă de Tribunalul Prahova, secţia comercială şi contencios administrativ şi având în vedere dispoziţiile legale susmenţionate, se constată că hotărârea pronunţată nu este supusă apelului.
În conformitate cu dispoziţiile art. 299 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 195/2004, competenţa de soluţionare revine Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi contencios administrativ.
În consecinţă, urmează a se admite excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a se casa Decizia atacată şi a se trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Ploieşti. Casează Decizia 54 din 23 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru judecarea recursului declarat de pârâta SC P. SA Ploieşti, împotriva sentinţei 3600 din 7 noiembrie 2003 a Tribunalului Prahova.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 2081/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2088/2005. Comercial → |
---|