ICCJ. Decizia nr. 2052/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2052/2005
Dosar nr. 2818/2004
Şedinţa publică din 24 martie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 5028 din 3 septembrie 2003, Tribunalul Dolj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta SC A.R.A. SA, sucursala Satu Mare, împotriva pârâtei SC D.A.R. SA Craiova, pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 109.054.618, reprezentând rate şi penalităţi precum şi suma de 2.072.038 lei, reprezentând daune interese.
Prin aceeaşi sentinţă pârâta a mai fost obligată să plătească reclamantei şi suma de 7.273.277 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, a reţinut în esenţă că, la data de 19 iunie 1996, între SC A.R.A. SA şi SC D.A.R. SA Craiova, s-a încheiat convenţia nr. 651/1996, având ca obiect, încheierea de către SC A.R.A. SA a asigurărilor de avarii auto şi de garanţii pentru autoturismele vândute cu plata în rate de către SC D.A.R. SA, direct sau prin împuterniciţii săi.
Prin convenţie, SC A.R.A. SA s-a obligat să achite ratele restante ale asiguraţilor în cazul în care aceştia indiferent de cauză, nu le plătesc timp de două luni consecutiv.
De asemenea în convenţie s-a mai prevăzut că, asigurătorul SC A.R.A. SA se subrogă de drept împotriva cumpărătorului (asigurat), vânzătorul, beneficiar cedând în favoarea asigurătorului toate drepturile şi acţiunile ce le are împotriva cumpărătorului (asigurătorului).
În baza acestei ultime dispoziţii din convenţia amintită, reclamanta SC A.R.A. SA, s-a îndreptat cu acţiune în regres, pentru recuperarea debitului în sumă de 11.496.236 lei, împotriva cumpărătorului S.C., acţiune respinsă prin sentinţa nr. 475 din 16 octombrie 2000, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, rămasă irevocabilă.
De asemenea tot în temeiul dispoziţiilor din convenţia nr. 651/1996, reclamanta SC A.R.A. SA s-a îndreptat în acţiune în regres şi împotriva cumpărătoarei (asiguratului) SC G. SRL, care a fost respinsă (prin admiterea apelului declarat de pârâtă SC G. SRL şi schimbarea în tot a sentinţei nr. 507 din 23 noiembrie 1999, a Tribunalului Satu Mare) prin Decizia nr. 139 din 13 aprilie 2000, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3348 din 39 mai 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială.
În esenţă, la pronunţarea acestor două hotărâri rămase irevocabile, s-a reţinut în primul caz că, reclamanta SC A.R.A. SA, a fost în eroare, când a achitat pârâtei suma de 11.496.236 lei, pentru debitorul – cumpărător S.C., întrucât acesta achitase anterior termenului scadent toate ratele datorate şi deci nu mai avea nici o datorie faţă de pârâta în drepturile căreia s-a subrogat reclamanta, iar în cel de al doilea caz, că, refuzul de plată a ratelor de către pârâta SC G. SRL este justificat, deoarece autoturismul cumpărat prezenta defecţiuni din fabricaţie nereparabile.
Faţă de cele expuse mai sus, şi ţinând cont, că, reclamanta a achitat pârâtei debitele, pe care însă nu le-a mai putut recupera, prin acţiunile în regres pronunţate împotriva cumpărătorilor (asiguraţilor) datorită unor cauze imputabile pârâtei, instanţa fondului a admis acţiunea, obligând pârâta ca pe lângă plata sumei de 109.054.618 lei, reprezentând rate şi penalităţi să mai plătească, în temeiul art. 1084 C. civ. şi suma de 2.072.038 lei, cu titlu de daune interese, provenind din deprecierea monedei naţionale în perioada de referinţă (septembrie 2002 faţă de iunie 2002).
Apelul declarat de pârâta SC D.A.R. SA Craiova, împotriva susmenţionatei sentinţe, a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 10 din 12 ianuarie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, cu motivarea că, susţinerile pârâtei în apărarea prezentată sub forma motivelor de apel, nu pot fi reţinute, atâta timp cât prin hotărâri irevocabile, s-a constatat că, acţiunea în regres, pronunţată de reclamantă împotriva celor doi debitori (S.C. şi SC G. SRL) sunt neîntemeiate, astfel că, sumele achitate de reclamantă către pârâta pârâtă cu titlu de rate în contul celor doi debitori au fost plătite pârâtei fără temei, şi ca atare, se impune în aplicarea principiului îmbogăţirii fără just temei, obligarea la restituirea acestora.
Referitor la prescripţia dreptului de a cere plata (restituirea) sumei de 97.558.382 lei, de către reclamantă, instanţa de apel, a motivat că, în cauză nu poate fi reţinută această excepţie, în cauză nu poate fi reţinută această excepţie, în contextul în care, convenţia încheiată de părţi nr. 651/1996, nu are caracterul unui contract de asigurare şi ca atare nu-i sunt aplicabile în ceea ce priveşte termenul de prescripţie dispoziţiile art. 3 alin. (2) din decretul nr. 167/1958, potrivit cărora sunt supuse unui termen special de prescripţie de 2 ani acţiunile sau raporturile născute dintr-un contract de asigurare, astfel, că acest termen special de prescripţie se aplică numai în relaţiile dintre intimată şi cumpărătorii de autoturisme, fără a putea fi extins şi la raporturile dintre părţile în litigiu, reclamantă şi pârâtă, care sunt garantate din punct de vedere ale prescripţiei de regulile generale care instituie termenul general de prescripţie de 3 ani.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta SC D.A.R. Craiova, invocând ca motive de casare dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine în esenţă, că, atâta timp cât obiectul convenţiei nr. 651/1996, l-a constituit, încheierea asigurătorilor de avarii auto şi garanţii pentru autovehicolele vândute cu plata în rate, are calitatea de beneficiar al asigurării, fiind stabilite şi riscurile care se asigură, precum şi momentul începerii şi încetării răspunderii asigurătorului, cum de asemenea au fost precizate şi primele de asigurare şi sumele asigurate, greşit instanţa de apel a considerat că, actul, respectiv convenţia amintită, nu are caracterul de contract de asigurare, în raport de elementele pe care le conţine şi la care s-a făcut referire mai sus, şi a înlăturat astfel, aplicarea termenului special de prescripţie de 2 ani, în ceea ce priveşte dreptul reclamantei de a mai solicita sumele pretinse prin acţiune.
Se mai susţine, că, Decizia atacată este criticabilă şi sub aspectul că instanţa de apel a confirmat sentinţa, de respingere a acţiunilor în regres formulate de reclamantă, deşi potrivit convenţiei aceasta s-a subrogat în toate drepturile sale, şi care atare, în această calitate, era datoare, să formuleze obiecţii la raportul de expertiză, întrucât din concluziile acesteia nu a rezultat dacă defecţiunile constatate la autoturism au intervenit în perioada de garanţie, dacă viciul era grav, iar pe de altă parte că nu a invocat prescripţia cu privire la viciile ascunse.
În consecinţă, pârâta solicită, admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei în sensul respingerii acţiunii.
Recursul pârâtei nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, rezultă, că bine instanţa de apel a reţinut că, potrivit cap. II şi III din convenţie, intimata – reclamantă SC A.R.A. SA, s-a obligat, să încheie contracte de asigurare însă nu pentru apelantă sau cu aceasta, ci cu toţi cumpărătorii de autoturisme, care urmau a fi vândute cu plata în rate, o confirmare în acest sens constituind-o dispoziţiile art. 2.2 alin. (2) din convenţia nr. 651/1996, potrivit cărora „cumpărătorul este obligat să prezinte contractul de asigurare încheiat cu SC A.R.A. SA (şi nu cu recurenta SC D.A.R. SA) şi poliţia de asigurare eliberată de intimată.
Ori, din cele expuse, rezultă, fără nici un dubiu că, potrivit convenţiei, contractul de asigurare se încheie între cumpărător (asigurat) şi intimata SC A.R.A. SA, în calitate de asigurător, şi ca atare, că, în ceea ce priveşte dreptul recurentei de a solicita plata (restituirea) sumelor în litigiu se aplică termenul general de prescripţie de 3 ani, şi nu cel special de 2 ani, prevăzut de dispoziţiile art. 3 alin. (2) din decretul nr. 167/1958, întrucât, raporturile de obligaţie dintre părţile în litigiu s-au născut dintr-o convenţie civilă şi nu dintr-un contract de asigurare (caz în care ar fi fost aplicabil într-adevăr termenul special de prescripţie de 2 ani).
Referitor la celelalte susţineri ale pârâtei, prin care aceasta formulează critici împotriva deciziei instanţei de apel, sub aspectul, că această instanţă a menţinut greşit sentinţa prin care a fost admisă acţiunea, se constată că nici acestea nu pot fi primite, în contextul în care, nu a produs nici o dovadă, care să ateste, că acţiunile în regres pronunţate de intimată împotriva cumpărătorilor de autoturisme, au fost respinse, datorită unei operaţiuni necorespunzătoare formulate de aceasta.
În plus, hotărârile, prin care au fost respinse acţiunile în regres formulate de SC A.R.A. SA, împotriva cumpărătorilor de autoturisme, au intrat în puterea lucrului judecat, şi ca atare nu se mai putea lua în discuţie, în litigiul de faţă, sub nici o formă legalitatea şi temeinicia acestora.
Aşa fiind, recursul pârâtei urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC D.A.R. SA Craiova, împotriva deciziei nr. 10 din 12 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Craiova, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2048/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2059/2005. Comercial → |
|---|
