ICCJ. Decizia nr. 2105/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2105/2005
Dosar nr. 1622/2002
Şedinţa publică din 24 martie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 25 octombrie 2000, reclamanta SC S.A. SRL Buftea, a chemat în judecată pe pârâtele SC G.S.B. SA Buftea şi SC H.I. SA Bucureşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună revocarea (desfiinţarea) contractului de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. 379 la 28 aprilie 2000 la B.N.P. M.A., încheiat între cele două pârâte, care au ca obiect terenul situat în Buftea, în suprafaţă de 47.373,92 mp., vânzare făcută în dauna intereselor sale, de creditor al pârâtei SC G.S.B. SA, cu consecinţa urmăririi bunului în patrimoniul debitoarei sale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta arată că este creditoarea pârâtei SC G.S.B. SA, care îi datorează următoarele sume:
- 4.463.000.000 lei, reprezentând contravaloarea actualizată a investiţiilor efectuate la imobilul închiriat;
- 9.702 dolari S.U.A., în echivalent lei, reprezentând chirie necuvenită;
- 1.000.000 lei daune cominatorii pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti şi până la efectuarea plăţii.
- 61.542.050 lei, cheltuieli de judecată conform sentinţei nr. 4819 din 11 octombrie 1999, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială;
- 6.540.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată acordate prin Decizia nr. 1824 din 15 iunie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială (prin care sentinţa menţionată a rămas definitivă).
A mai arătat reclamanta că, pentru a-şi mări starea de insolvabilitate, pârâta SC G.S.B. SA, a vândut conform contractului de vânzare cumpărare, încheiat cu cealaltă pârâtă SC H.I. SA, terenul în suprafaţă de 47.373,92 mp. situat în Buftea, cu preţul de 1.599.925.000 lei, şi că înstrăinarea bunului s-a făcut în scopul împiedicării reclamantei de a executa creanţa, astfel că în aceste circumstanţe acesteia i s-a provocat un prejudiciu actual şi personal, care nu poate fi înlăturat decât prin revocarea contractului de vânzare cumpărare mai sus menţionat.
A mai precizat reclamanta, că terţul dobânditor, respectiv pârâta SC H.I. SA, a fost complice la fraudă, întrucât a cunoscut existenţa creanţei reclamantei, şi cu toate acestea a fost de acord să achiziţioneze bunul, tocmai în scopul de a zădărnici încasarea debitului.
La 10 noiembrie 2000, a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, intervenienta SC T.S.L. SRL Bucureşti, care la rândul ei a solicitat instanţei ca să pronunţe o hotărâre în contradictoriu cu pârâtele SC G.S.B. SA şi SC H.I. SA, prin care să se dispună revocarea (desfiinţarea) contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 379 la 28 aprilie 2000 de B.N.P. M.A. încheiat între cele două pârâte şi care are ca obiect terenul situat în Buftea, în suprafaţă de 47.373,92 mp.
În motivarea cererii de intervenţie, intervenienta arată că pârâta SC G.S.B. SA, a fost obligată prin sentinţa nr. 3270 din 4 iunie 1997, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, să-i plătească suma de 696.000.000 lei, cu titlu de contravaloare investiţii şi 7.000.000 lei cheltuieli de judecată, precum şi suma de 69.600.000 lei taxă de timbru, conform deciziei nr. 1597 din 24 iunie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Mai precizează intervenienta că încheierea contractului de vânzare cumpărare a cărei revocare se solicită, între cele două pârâte, a avut ca scop zădărnicirea executării silite, pornită împotriva debitoarei pârâte SC G.S.B. SA, care procedând astfel, şi-a mărit insolvabilitatea, cu consecinţa imposibilităţii realizării creanţei şi care în acest fel a comis o fraudă la care a devenit complice şi terţul dobânditor care cunoştea existenţa creanţei, constatată prin cele două hotărâri judecătoreşti.
Prin sentinţa nr. 3122 din 20 iunie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC S.A. SRL Buftea, împotriva pârâtelor SC G.S.B. SA şi SC H.I. SA Bucureşti.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă şi cererea de intervenţie formulată de intervenienta SC T.S.L. SA Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă, că nu s-a făcut dovada că actul de vânzare cumpărare s-a încheiat cu intenţia fraudării şi de asemenea că nu s-a probat complicitatea la fraudă a terţului dobânditor, respectiv a pârâtei SC H.I. SA.
De asemenea prima instanţă a mai reţinut că vânzarea terenului nu conduce automat la concluzia că pârâta debitoare SC G.S.B. SA şi-ar fi micşorat patrimoniul, întrucât locul bunului înstrăinat, a fost luat de valoarea acesteia, respectiv de preţul obişnuit în urma vânzării.
Apelul declarat de reclamanta SC S.A. SRL şi de intervenienta SC T.S.L. SRL Bucureşti, împotriva susmenţionatei sentinţe a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 57/ A din 1 martie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Pentru a adopta această decizie, instanţa de apel a reţinut în esenţă că una dintre condiţiile esenţiale, care trebuiesc îndeplinite, pentru admiterea unei acţiuni revocatorii (pauliene) este aceea, că actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu, constând în aceea că prin înstrăinarea bunului, debitorul şi-a cauzat sau şi-a mărit starea de insolvabilitate şi că o asemenea dovadă cade în sarcina creditorului.
Ori, apelantele, nu au produs o asemenea dovadă, respectiv nu au probat insolvabilitatea debitoarei SC G.S.B. SA, aceasta în afara faptului că cererile de executare silită formulate împotriva societăţii menţionate, au fost întocmite la data de 13 februarie 2001, adică ulterior promovării acţiunii revocatorii.
A mai reţinut instanţa de apel că, apelantele nu au dovedit că executarea silită pornită împotriva debitoarei SC G.S.B. SA, nu s-a putut finaliza datorită lipsei de bunuri în patrimoniul societăţii menţionate şi legat de aceasta că, terenul ce a format obiectul actului atacat era unicul bun al debitoarei, care putea fi urmărit pentru realizarea creanţei.
Totodată instanţa de apel a mai reţinut că, apelantele nu au putut proba, complicitatea la fraudă a terţului dobânditor, respectiv că intimata SC H.I. SA, în calitate de cumpărător, a cunoscut faptul că, prin achiziţionarea bunului care a făcut obiectul actului atacat, debitoarea SC G.S.B. SA, a devenit insolvabilă, cum de asemenea, pentru dovedirea complicităţii la fraudă a terţului dobânditor SC H.I. SA, nu e suficient numai faptul că o parte din acţionariatul terţului dobânditor (SC H.I. SA) se regăseşte în structura acţionariatului debitoarei SC G.S.B. SA din moment ce această probă nu este susţinută eventual şi prin răspunsul la interogatoriu al acesteia care nu a fost formulată în cauză şi ca atare, instanţa de fond, nu putea să aplice sancţiunea prevăzută de art. 225 C. proc. civ.
Împotriva acestei ultime hotărâri, au declarat recurs reclamanta SC S.A. SRL Buftea şi intervenienta SC T.S.L. SRL Bucureşti, invocând ca motive de casare dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Se susţine în esenţă că, în mod greşit, instanţele cu referire specială la instanţa de apel au reţinut că apelantele nu au făcut dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor de admisibilitate ale acţiunii revocatorii, întrucât, probele de la dosar, respectiv înscrisurile ca şi răspunsul la interogatoriu al debitoarei pârâta SC G.S.B. SA, confirmă integral temeinicia cererilor formulate, în contextul în care cele două titluri executorii demonstrează că ambii creditori (reclamanta şi intervenienta) deţin împotriva debitoarei SC G.S.B. SA, creanţe certe, lichide şi exigibile şi anterioare încheierii actului atacat şi ca atare, acesta, adică contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 379 la 28 aprilie 2000, este cauzator de prejudicii, întrucât prin perfectarea acestuia a fost micşorat în mod evident activul patrimonial al debitorului.
Se mai susţine că, prin notificările depuse prin executorul judecătoresc, s-a făcut dovada de către creditori că aceştia sunt în imposibilitate de a-şi încasa creanţa, fără readucerea bunului care a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare în patrimoniul debitorului, în contextul în care, probele de la dosar, cu referire la notificările care au fost făcute anterior promovării acţiunii, erau de natură să-l oprească pe acesta să procedeze, dacă era de bună credinţă, să încheie actul de vânzare cumpărare prin care şi-a creat voit o stare de insolvabilitate, care este atestată prin datele oferite de R.C., Primăria Buftea, serviciul I.T., din care rezultă că debitoarea SC G.S.B. SA nu mai deţine în patrimoniul său nici un fel de bunuri, şi prin urmare posibilitatea de executare silită a acesteia a devenit imposibilă, situaţie confirmată şi prin procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc la data de 5 ianuarie 2001, în care s-a menţionat că debitoarea a părăsit sediul din Buftea şi că nu s-au putut identifica bunuri mobile care să poată face obiectul executării silite.
Mai susţin recurentele că, în mod neîntemeiat, instanţele au concluzionat că acestea nu ar fi făcut dovezi suficiente, în sensul că debitoarea SC G.S.B. SA şi-ar fi creat intenţionat, prin vânzarea terenului, o stare de insolvabilitate cum de asemenea tot greşit au reţinut că, în cauză nu s-ar fi făcut dovada complicităţii la fraudă, condiţie esenţială pentru admiterea unei acţiuni revocatorii, a terţului dobânditor, care este probată prin faptul că numai cu 3 luni înaintea încheierii contractului de vânzare cumpărare, respectiv la 1 martie 2000, debitoarea SC G.S.B. SA devenise acţionar la SC H.I. SA (terţul dobânditor) ca mai apoi după perfectarea contractului în scurt timp să se retragă din structura acţionariatului SC H.I. SA, aceasta în afara faptului că, probele dosarului confirmă că o parte dintre persoanele care figurează ca acţionari la societatea menţionată anterior, se regăsesc şi în structura acţionariatului debitoarei SC G.S.B. SA, în care sens invocă şi faptul deosebit de elocvent în reţinerea complicităţii la fraudă a terţului dobânditor, că, R.V., care a semnat din partea pârâtei debitoare SC G.S.B. SA, contractul de vânzare cumpărare a terenului în discuţie, era la data respectivă şi asociat la SC H.I. SA (cumpărătoare).
În sfârşit, prin criticile formulate de recurente, pe care acestea le-au fundamentat pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., se susţine în esenţă că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor dovezilor administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, cu referire la concluziile executorului judecătoresc din dosarul de executare nr. 638/2000, notificările transmise la data de 17 noiembrie 2000, în vederea executării, răspunsul evaziv al pârâtei SC G.S.B. SA, la interogatoriu, iar în ceea ce priveşte concluzia instanţei de apel, în sensul că, instanţa de fond nu putea să aplice sancţiunea prevăzută de art. 225 C. proc. civ., pentru reţinerea complicităţii terţului dobânditor la fraudă, decât numai dacă această interpretare ar fi făcut obiectul unei cereri în acest sens care nu a fost formulată în cauză, recurentele susţin că, şi această reţinere este greşită, deoarece dacă instanţa fondului aprecia că o asemenea probă este dirimantă în soluţionarea pricinii, atunci era datoare conform art. 129 C. proc. civ., să dispună în acest sens.
În consecinţă, şi cum din probele de la dosar rezultă că debitoarea SC G.S.B. SA, emigrează de la un sediu la altul tocmai pentru a paraliza posibilitatea creditorilor de a-şi recupera prejudiciile cauzate de aceasta, recurentele solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului şi schimbarea sentinţei în tot în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
Recursul declarat în cauză este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că reclamanta SC S.A. SRL Buftea şi intervenienta în interes propriu SC T.S.L. SRL, au promovat o acţiune revocatorie (pauliană) în vederea recuperării unor creanţe pe care le avea împotriva debitoarei SC G.S.B. SA (reorganizată ulterior în societate cu răspundere limitată) constatate prin sentinţele nr. 4819 din 11 octombrie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială şi nr. 2270 din 4 iunie 1997, pronunţată de aceeaşi instanţă, hotărâri rămase definitive şi irevocabile.
Pentru admiterea unei acţiuni revocatorii (pauliene) sunt necesare îndeplinirea următoarelor 4 condiţii.
- existenţa împotriva debitorului, a unei creanţe certe, lichide şi exigibile (care în principiu să fie anterioară încheierii actului atacat);
- actul încheiat să fie cauzator de prejudicii pentru creditor;
- frauda debitorului;
- complicitatea la fraudă a terţului cu care debitorul a încheiat actul atacat.
În speţă, erau îndeplinite, contrar celor reţinute de instanţele care s-au pronunţat în cauză toate cele 4 condiţii expuse mai sus.
Astfel, creanţele urmărite erau constatate prin hotărâri rămase definitive şi irevocabile şi ca atare erau certe, lichide şi exigibile şi în plus, erau anterioare încheierii actului atacat, respectiv a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 379 din 28 aprilie 2000.
Cu privire la cea de a doua condiţie, care impune ca actul încheiat să fie cauzator de prejudicii pentru creditor, se constată că şi aceasta este îndeplinită, întrucât probele de la dosar, demonstrează că pârâta SC G.S.B. SA, nu deţin în patrimoniul său bunuri urmăribile, care să poată fi valorificate prin executare silită pentru îndestularea creanţelor creditorilor.
În plus, prin răspunsul la întrebarea 7 la interogatoriu pârâta, susţine că, în ceea ce priveşte starea de solvabilitate deţine acte contabile care pot fi controlate de autorităţile competente, adică, formulează un răspuns evaziv, deşi în calitate de pârâtă avea obligaţia procedurală să depună dovezi concrete în acest sens.
Pe de altă parte prin notificările transmise prin executorul judecătoresc de la Tribunalul Bucureşti pârâtei i s-a pus în vedere anterior promovării acţiunii ca în termen de 5 zile de la primirea notificărilor, să achite către reclamantă şi respectiv intervenientă debitele constatate prin cele două hotărâri menţionate anterior, ceea ce demonstrează că aceasta a cunoscut faptul că actul încheiat era de natură, în lipsa altor bunuri urmăribile în patrimoniul său să creeze o stare de insolvabilitate, cu consecinţa zădărnicirii, executării silite, făcând deci în aceste condiţii imposibilă realizarea creanţelor de către creditori, sau altfel spus, că actul încheiat era cauzator de prejudicii pentru creditori.
Din cele expuse, la care se adaugă şi migrarea pârâtei la diferite sedii, inclusiv schimbarea formei juridice, rezultă indubitabil, că pârâta prin faptele sale a încercat să-i fraudeze pe creditori, în sensul că procedând astfel, a împiedicat pe aceştia să-şi realizeze creanţele prin executare silită, determinând astfel, conform încheierii din 31 martie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială, deschiderea procedurii de faliment împotriva acesteia.
Cu privire la condiţia privind complicitatea la fraudă a terţului dobânditor al bunului (terenului) respectiv a SC H.I. SA se constată că şi aceasta este îndeplinită.
Astfel, din date furnizate de O.R.C. al Municipiului Bucureşti, rezultă că la data de 20 mai 1996, B.B., asociat la SC H.I. SA (firma cumpărătoare a terenului) a devenit acţionar la data de 3 septembrie 1999 la SC G.S.B. SA (firma vânzătoare a terenului) pentru că la data de 16 decembrie 1999, R.V. să devină asociat la pârâta SC H.I. SA, deşi începând cu data de 11 octombrie 1999, aceeaşi persoană, care semnase contractul de vânzare cumpărare a terenului în numele pârâtei SC G.S.B. SA era şi ea acţionar la această societate şi îndeplinea funcţia de administrator.
Pe de altă parte, la data de 1 martie 2000, intră ca asociat în SC H.I. SA, pârâta SC G.S.B. SA (anterior încheierii contractului de vânzare cumpărare din 28 aprilie 2000) pentru ca la data de 23 iunie 2000 (ulterior încheierii contractului menţionat) să se retragă din societate.
Ori în contextul în care, în perioada în care s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare pârâta SC G.S.B. SA (vânzătoarea terenului) era asociat la cealaltă pârâtă SC H.I. SA, iar unii dintre acţionarii acesteia făceau parte din structura acţionariatului pârâtei SC H.I. SA, cu referire specială la acţionarul R.V., care a semnat în numele pârâtei SC G.S.B. SA contractul de vânzare cumpărare, în timp ce era acţionar la ambele societăţi, este evident, că aceste împrejurări dovedesc indubitabil complicitatea terţului dobânditor (SC H.I. SA) la fraudă, fără a mai fi nevoie aşa cum a reţinut greşit instanţa de apel, de alte probe, respectiv de un interogatoriu luat pârâtei SC H.I. SA, care în cazul că ar fi refuzat să răspundă la întrebări, ar fi atras sancţiunea, prevăzută de art. 225 C. proc. civ.
În concluzie, se constată că numai printr-o interpretare eronată probelor de la dosar şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză (art. 975 coroborat cu art. 1718 C. civ.) instanţele au considerat că, nu este admisibilă acţiunea revocatorie (pauliană) promovată de reclamantă şi intervenientă, din moment ce, îndestularea creanţelor, nu putea avea loc în condiţiile speţei, decât prin readucerea terenului înstrăinat prin contractul autentificat la 28 aprilie 2000, în patrimoniul debitoarei SC G.S.B. SA.
Aşa fiind, urmează a se admite recursul declarat de reclamanta SC S.A. SRL Buftea şi de intervenienta SC T.S.L. SRL Bucureşti, a se modifica Decizia atacată şi a se admite şi apelul formulat de aceleaşi părţi, cu consecinţa admiterii acţiunii şi respectiv a cererii de intervenţie potrivit dispozitivului acestei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC S.A. SRL Buftea şi intervenienta SC T.S.L. SRL Bucureşti.
Modifică Decizia nr. 57/ A din 1 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Admite apelul reclamantei şi intervenientei şi schimbă sentinţa nr. 3122 din 20 aprilie 2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, în sensul că admite acţiunea reclamantei SC S.A. SRL Buftea şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta SC T.S.L. SRL Bucureşti şi dispune revocarea contractului de vânzare cumpărare autentificat la 28 aprilie 2000 la B.N.P. M.A., încheiat între pârâtele SC G.S.B. SA Buftea şi SC H.I. SRL Bucureşti, având ca obiect terenul situat în Buftea, în suprafaţă de 47.373,92 mp.
Obligă pârâtele să plătească reclamantei şi intervenientei, în solidar suma de 58.825.970 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2090/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2108/2005. Comercial → |
|---|
