ICCJ. Decizia nr. 2309/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Vrancea la nr. 1235/2002, reclamanta SC E. SA București, sucursala D.F., a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA Focșani, pentru a fi obligată la plata sumei de 20.308.558 lei, reprezentând contravaloare energie electrică, precum și la 3.321.813 lei majorări de tarif și penalități de întârziere în sumă de 931.567 lei.
în motivarea cererii reclamanta a arătat că a furnizat pârâtei energie electrică în sumă de 20.308.558 lei, pe care aceasta nu a achitat-o, motiv pentru care a aplicat majorări de tarif în sumă de 3.321.813 lei și penalități în sumă de 931.567 lei.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât reclamanta nu a respectat clauzele contractuale privind întocmirea și emiterea facturilor de plată, tipul de tarif nu a fost negociat potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (1) și (2), furnizorul nu a comunicat în scris perioada în care face citirea echipamentelor de măsură, pentru a se asigura prezența delegatului împuternicit pentru confirmarea citirii, nu a făcut regularizări la următoarea citire, a calculat majorări de întreținere pentru intervale mai mici cu diferențe între data emiterii și a înmânării acestuia consumatorului, furnizorul nu a respectat art. 20 lit. b) - r), în sensul că nu și-a onorat obligațiile ce îi reveneau referitoare la funcționarea echipamentelor de măsură, efectuarea reviziilor și reparațiilor programate ale echipamentelor și instalațiilor de alimentare proprii.
De asemenea, pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 50.000.000 lei, reprezentând contravaloarea producției de blocheți de beton ce nu a putut fi executată din cauza întreruperii de curent.
Tribunalul Vrancea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1604 din 24 decembrie 2003 a respins acțiunea reclamantei și cererea reconvențională formulată de pârâtă, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că pe parcursul derulării relațiilor contractuale între părți au apărut numeroase neînțelegeri, fapt dovedit cu corespondența dintre părți aflată la dosar. Pe parcursul derulării procesului s-a încercat și o compensare amiabilă a sumelor datorate reciproc, însă părțile nu s-au înțeles.
Pentru a se stabili situația de fapt, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize financiar-contabile.
Din raportul de expertiză a rezultat că părțile nu au respectat clauzele contractuale, fiind ambele în culpă, stabilindu-se că pârâta datorează suma de 20.308.558 lei, iar reclamanta datorează pârâtei suma de 50.000.000 lei.
Nemulțumită de această soluție, ambele părți au declarat apel.
Prin apelul declarat reclamanta a susținut că s-au ignorat concluziile raportului de expertiză privind facturi neachitate în sumă de 20.308.558 lei, iar întreruperile de energie electrică s-au datorat neachitării în termen a facturilor iar beneficiarul a fost somat în acest sens.
Pârâta a criticat soluția pronunțată de tribunal privind suma de 50.000.000 lei, reprezentând contravaloarea producției prin întreruperea intempestivă a alimentării cu energie electrică a punctului de lucru B.P.
Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 54 din 6 aprilie 2004 a admis apelurile formulate în cauză și, în consecință a casat hotărârea atacată, a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta SC A. SA Focșani să plătească reclamantei suma de 20.308.558 lei, reprezentând contravaloare energie electrică livrată și neachitată pentru perioada 30 mai 1999 - 31 decembrie 1999.
A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtă privind despăgubiri din răspunderea contractuală, ca fiind prescris dreptul la acțiune și a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.614.426 lei în fond și apel.
Pentru a pronunța această soluție curtea de apel a reținut că probele dosarului, în special concluziile raportului de expertiză, arată că pârâta reclamantă este debitoare față de furnizorul de energie electrică cu suma de 20.308.558 lei, cerută de altfel prin acțiune în instanță a ultimului și că această datorie nu a fost achitată prin refuzul de plată al facturilor corespunzătoare, de către pârâtă.
Din aceleași probe rezultă că prin întreruperea alimentării cu energie, din dispoziția reclamantei pârâte, activitatea de producție a beneficiului contractual al energiei electrice a fost blocată cu consecința probabilă a producerii unor pagube.
Potrivit dispozițiilor art. 261 C. proc. civ., hotărârile judecătorești vor cuprinde obiectul cererilor părților (reclamanților) precum și motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Din considerentele hotărârii atacate, rezultă că respingerea acțiunii și a cererii reconvenționale, s-a datorat constatând că ambele părți fiind în culpă, pot intenta acțiuni în justiție numai dacă nu vor reuși, a uza de mijloacele de compensare prevăzute în contract.
Dar în acest sistem, pretențiile reciproce ar fi trebuit (pur teoretic) respinse ca prematur introduse și nu ca neîntemeiate.
în realitate se observă că prima instanță a refuzat să soluționeze fondurile celor două cereri ale părților, iar soluția, așa cum este nu corespunde considerentelor.
Motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., s-a anulat sentința atacată și s-a rejudecat fondul de către Curtea de Apel.
în rejudecare, s-a reținut ca fiind pe deplin probat debitul constând în valoare energie electrică furnizată și neachitată de 20.308.558 lei, solicitat în acțiunea reclamantei pârâte.
Nu sunt întemeiate capetele de cerere privind plata de majorări de tarif și penalități, întrucât întârzierea și plata s-a datorat și reclamantei, care nu a respectat obligația contractuală de a verifica consumul efectiv perioadei împreună cu delegatul beneficiarilor, astfel generând conflicte interminabile cu beneficiarul, care vrea citirea comună a contoarelor și este îndreptățit la aceasta.
în consecință, acțiunea reclamantei pârâte a fost admisă numai în ce privește valoarea consumului dovedit de energie electrică și neachitat de pârâtă.
în ce privește cererea reconvențională, se observă că, inițial, pierderea de 50.000.000 lei, reprezentând consecințele întreruperii de energie electrică, s-a referit la întreruperea din data de 10 iunie 1998 de la punctul de lucru B.P., paguba fiind estimată atunci la suma de 7.273.840 lei (dosar fond). Ulterior, după ce s-a invocat prescripția dreptului la acțiune, pârâta reclamantă a, generalizat, în sensul că suma de 50.000.000 lei, reprezintă pagubele pentru "întreruperi" de energie electrică, în perioada dintre anul 1999 și până la introducerea acțiunii de către reclamantă. în realitate cadrul procesual este cel stabilit prin cererea reconvențională, care se referă la pagube pretins suferite în anul 1998.
Pârâta a motivat în acțiunea sa faptul că a compensat valoarea pagubei cu debitele pe care le avea față de pârâtă pentru consumul de energie electrică, apreciind că există acordul tacit al furnizorului.
Dar în susținerea pretențiilor pentru realizare în instanța de judecată, s-a apreciat depășirea termenului maxim prevăzut de art. 3 din decretul nr. 167/1958, comparativ cu data înregistrării cererii în instanță.
în contra celei din urmă hotărâri, pârâta a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în temeiul art. 304 pct. 6, 7, 8, 9, 10 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea deciziei, în sensul respingerii acțiunii reclamantei și admiterea cererii reconvenționale pentru obligarea reclamantei la plata despăgubirilor în sumă de 50.000.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
Prin primul motiv de recurs pârâta susține că facturile emise de reclamantă sunt întocmite cu nerespectarea clauzelor contractuale (cantitatea de energie electrică consumată în factură nu a fost confirmată de reprezentantul pârâtei), valoarea acestora pentru perioada 30 mai 1999 - 31 decembrie 1999 este de numai 15.355.709 lei, pe care expertul contabil ec. B.C. nu le-a avut în vedere, dimpotrivă suma calculată de acesta pentru perioada 30 mai 1999 este de 14.728.418 lei.
Iar, factura fiscală din 23 decembrie 1999, în valoare de 11.912.287 conține date eronate și sume necuvenite, referindu-se și la majorările de tarif și penalități de întârziere, fără însă a argumenta în ce sens.
Al doilea motiv de recurs vizează nepronunțarea instanței asupra facturilor fiscale emise în anul 2000 după furnizarea energiei electrice, 5 iulie 2000, bon mișcare (factura fiscală din 31 august 2000 și factura fiscală din 30 septembrie 2000) care conțin sume necuvenite, în opinia sa, întrucât energia electrică era întreruptă din 5 iulie 2000.
Mai susține recurenta că a depus la Curtea de Apel Galați factura fiscală din 31 octombrie 2003, emisă de SC E.M.N. SA, sucursala Focșani, potrivit căreia s-au stornat și inclus toate erorile de calcul până la data de 27 februarie 2003, iar adresa din 29 noiembrie 2003 anexată la factura evidențiată mai sus, arată suma de 40.581.583, neîncasată și asupra căreia instanța de apel nu s-a pronunțat.
Și, în sfârșit, prin ultimul motiv de recurs, pârâta susține în esență că în mod nejustificat i-a fost respinsă cererea reconvențională) ca fiind prescris dreptul la acțiune, întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra facturilor din anul 2000, iar reclamanta a întrerupt furnizarea energiei electrice la S.P.I. fără preaviz și somație, împrejurare confirmată de expertiza efectuată în cauză de expert B.C., cu încălcarea abuzivă a prevederilor art. 15 pct. 2, art. 16 pct. 2, art. 20 pct. g) și i) din contract.
La data întreruperii energiei electrice, societatea pârâtă nu avea debit către reclamantă, aceasta a emis după întreruperea energiei electrice mai multe facturi fiscale pentru energia consumată fără ca aceasta să existe în realitate, recurenta menționându-le: facturi fiscale din 31 august 2000, în valoare de 3.170.497 lei, din 30 septembrie 2000, în valoare de 53.768.062 lei.
După pronunțarea și comunicarea hotărârii instanței de fond, reclamanta a verificat facturile emise și s-a constatat că acestea conțin date eronate și s-a efectuat stornarea lor.
Mai susține recurenta că reclamanta nu a menționat în facturi prețul unitar în vederea verificării și acceptării ca tarif, la rubrica delegat, a consemnat un nume fictiv, fără a fi angajat al consumatorului, expedierea facturilor nu se făcea la data întocmirii lor, ci după 20-30 de zile, iar linia electrică de alimentare, transformatorul, celulele de înaltă și joasă tensiune sunt proprietatea pârâtei, reclamanta refuzând să negocieze un tarif de plată în raport cu aceste proprietăți (menționează că factura din 31 octombrie 2003, în valoare de 40.581.583, în care cuprinde în anexă facturile pentru care reclamanta a formulat acțiunea, aspecte confirmate și în raportul de expertiză, în anexele 1 și 2).
Recursul este nefondat.
Curtea examinând global motivele de recurs, constată următoarele:
Critica referitoare la contravaloarea energiei electrice, potrivit acțiunii principale este nefondată, întrucât probele dosarului, raportul de expertiză și completările care s-au formulat ca răspuns la obiecțiuni au demonstrat că facturile nu au fost achitate de pârâtă. De altfel, așa cum se confirmă în recurs de către reclamanta intimată prin întâmpinare, suma de 24.561.938 lei (se compunea din contravaloarea energie electrică, 20.308.558 lei, majorări de tarif de 0,2 % pe zi întârziere de 3.321.813 lei și penalități de 0,4 % pe zi întârziere, în valoare de 931.567 lei) a fost achitată încă din iunie 2004 în scopul de a obține reclamanta beneficiile O.G. nr. 37 din 19 mai 2004, privind măsuri de diminuare a arieratelor din economie (astfel că a achitat debitul datorat de pârâtă la data de 30 iunie 2004).
în ce privește contestarea cuantumului sumei din acțiunea principală se constată că s-a făcut pentru prima dată în recurs întrucât în apel (dosar apel) se face o critică generală care vizează raportul de expertiză fără nici o referire concretă la facturi, stornări așa cum arată la punctele 1, 2 și 3 din recurs.
Prin urmare, nu s-ar putea omisso medio să se analizeze aceste motive de recurs.
în ce privește cererea reconvențională, instanța de apel a reținut corect în raport de susținerile pârâtei aflate la dosar fond și concluziile expertului din completarea la raportul de expertiză efectuat în cauză, aflat la dosar fond, că daunele reclamate au fost estimate de recurentă la suma de 50.000.000 lei și privesc anul 1998. Expertul B.C., deși a făcut un calcul estimativ precizează că daunele sunt anterioare anului 1999 (dosar fond, completare la raportul de expertiză).
De altfel, este de recunoscut faptul că cererea reconvențională afirmă suma de 50.000.000 lei, dar nu era motivată, pornind de la documente și calcule care să nu intre în incidența prescripției.
Referitor la întreruperile curentului electric, expertul a examinat perioada facturată și a stabilit în final că facturile din acțiunea principală înregistrează un consum care nu a fost achitat.
Aceste întreruperi așa cum s-a mai arătat puteau să producă daune dar acestea au fost solicitate pentru anul 1998 și au intrat sub incidența prescripției extinctive.
Din acest punct de vedere instanța de apel a apreciat corect că s-a stabilit cadrul procesual; prin cererea reconvențională și că extinderea ulterioară la altă perioadă nu mai putea fi primită.
Cu privire la stornări din verificarea actelor de la dosar, se constată că facturile la care se referă sunt invocate pentru prima oară în recurs, iar în apel se face o critică generală fără a fi motivată în fapt și în drept.
Recurenta a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., pe care, însă nu le-a motivat în fapt și în drept, fiind menționate generic, iar prin notele de concluzii depuse la dosar, recurenta s-a axat pe pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., reluând aceleași critici formulate prin cererea de recurs, care au fost examinate mai sus.
în realitate, situația de fapt a fost corect stabilită în raport de probele dosarului și s-au aplicat corect dispozițiile legale.
în consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul pârâtei a fost nefondat motiv în raport cu care l-a respins ca atare, dându-se o decizie în acest sens.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3900/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3570/2005. Comercial → |
|---|
