ICCJ. Decizia nr. 2374/2005. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2374/2005
Dosar nr. 6375/2000
Şedinţa de la 7 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 28 din 10 ianuarie 2000, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia civilă a anulat, ca insuficient timbrată acţiunea formulată de reclamanta SC C.E.T.E.M.C.J., fostă SC C.N.L. Oltenia, împotriva pârâtelor SC A.M.C. SRL Roşiorii de Vede şi SC T. SA Alexandria.
Nemulţumită de această soluţie, a declarat apel reclamanta criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că a renunţat expres la capătul privind plata penalităţilor, însă tribunalul nu a luat act de această împrejurare şi a anulat ca insuficient timbrată acţiunea, şi în consecinţă a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei tribunalului şi în fond admiterea acţiunii cum a fost formulată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 1694 din 6 iunie 2000 a respins, ca nefondat apelul, reţinând în esenţă că în raport de dispoziţiile legale imperative prevăzute de art. 20 alin. (1) şi (2), şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, republicată, apelanta trebuia să achite în completare taxa de timbru pentru capătul de cerere privind penalităţile, chiar dacă aceasta a renunţat la acest capăt de cerere.
În contra celei din urmă hotărâri reclamanta a declarat criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţine în esenţă că instanţele trebuiau să aibă în vedere că prin cererea de modificare a acţiunii iniţiale, a solicitat numai contravaloarea cărbunelui livrat, pentru care a achitat taxa de timbru corespunzătoare.
Aşa fiind, recurenta solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel.
Însă, la termenul de azi, curtea din oficiu invocă excepţia nulităţii recursului.
Potrivit dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate, recursul se motivează în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate, iar potrivit art. 306 din acelaşi cod, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor când există motive de ordine publică, care pot fi invocate din oficiu de instanţa de recurs şi care vor fi puse în discuţia părţilor.
În cauză se constată că motivarea hotărârii atacate a fost comunicată la 30 iunie 2000, cererea declarativă de recurs s-a depus la data de 7 iulie 2000, iar motivele de recurs au fost depuse la 14 august 2000, peste termenul prevăzut de lege.
Prin urmare, recursul se motivează în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate şi este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, aşa încât ţinând seama că recurenta nu a formulat motivele de recurs în termenul legal, precum şi de inexistenţa în cauză a unor motive de ordine publică, se constată că recursul reclamantei este nul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată, nul, recursul declarat de reclamanta SC C.E.T.E.M.C.J., împotriva deciziei nr. 1694 din 6 iunie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 7 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 2363/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2382/2005. Comercial → |
---|