ICCJ. Decizia nr. 2363/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2363/2005
Dosar nr. 10805/2004
Şedinţa publică din 6 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 486 din 20 martie 2004, Tribunalul Neamţ, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC T.S. SRL Piatra Neamţ, în contradictoriu cu SC A.A.O. SRL Moineşti şi B.C.R., sucursala Moineşti şi s-a dispus anularea contractului de garanţie imobiliară autentificat la 10 aprilie 2002 la B.N.P. H.E. şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:
Între pârâtele B.C.R., sucursala Moineşti şi SC A.A.O. SRL Moineşti, a intervenit contractul de credit din 10 aprilie 2002, pentru suma de 3.150.000.000 lei ce urma să fie acordat şi respectiv primită de împrumutată eşalonat prin decontarea documentelor de plată până cel târziu la data de 30 aprilie 2002, împrumut ce s-a acordat pe termen de 180 zile în scopul aprovizionării cu mărfuri în vederea comercializării şi acoperirii cheltuielilor aferente acestora.
Potrivit art. 22 şi art. 23 din contract pârâta SC A.A.O. Moineşti împrumutată, avea obligaţia să utilizeze creditul aprobat numai în scopul pentru care a fost acordat, iar pârâta B.C.R., sucursala Moineşti, avea obligaţia şi dreptul să verifice respectarea condiţiilor în care s-a acordat creditul, iar în caz contrar să rezilieze de drept contractul de împrumut fără somaţie şi fără trecerea unui termen.
Având în vedere aceste cauze speciale înserate în contractul de credit, reclamanta prin administratorul său S.V. a înţeles şi a acceptat să încheie contractul de ipotecă convenţională de rang I autentificat la 10 aprilie 2002, asupra unor bunuri imobile din proprietatea sa (construcţii, teren aferent).
Aşa cum rezultă din înscrisurile dosarului şi din raportul de expertiză contabilă, atât pârâta B.C.R., sucursala Moineşti (banca împrumutător) cât şi pârâta SC A.A.O. SRL Moineşti (societatea comercială împrumutată) prin conivenţă, nu au respectat clauzele pe care de comun acord şi le-a stabilit cu acesta în dauna vădită a reclamantei garantei ipotecare.
Astfel, suma de 3.150.000.000 lei nu a fost acordată de bancă aşa cum se prevede în art. 5 din contractul de creditare din 10 aprilie 2002, în mod eşalonat prin decontarea documentelor de plată ci a fost virată integral pe la 16 aprilie 2002, pârâta SC A.A.O. SRL Moineşti şi în aceeaşi zi aceasta a virat-o la SC T. SA Bacău, iar la câteva ore a solicitat restituirea ei şi a virat-o în contul SC F.T. SRL Moineşti la care avea datorii mai vechi conform ordinului de plată din 16 aprilie 2002, astfel că pârâtele nu au respectat nici destinaţia creditului şi nici termenul pentru care fusese acordat de 180 zile.
Raportul de expertiză evidenţiază şi faptul că în aceeaşi zi de 16 aprilie 2002, când sumele s-au reîntors în contul pârâtei SC A.A.O. SRL Moineşti, s-au înregistrat în debit, sume reţinute de bancă cu titlu de recuperare restanţe mai vechi ale societăţii, reprezentând comisioane de gestiune şi de contract, conform notelor contabile din 16 aprilie 2002.
Aşadar pârâta B.C.R., sucursala Moineşti, a cunoscut de la început că suma acordată drept credit este folosită în scopul acoperirii unor datorii, beneficiind şi ea în mod direct de încasarea unor comisioane.
S-a reţinut că pârâta SC A.A.O. SRL Moineşti garantase creditul doar „cash-flow" respectiv cu sume de bani care se vor derula prin conturi deschise la bancă, conform contractului de cash-flow încheiat la 10 aprilie 2002 de care nu a avut cunoştinţă reprezentantul reclamantei, şi cum acesta ulterior primirii creditului nu a mai făcut nici o operaţiune bancară prin banca pârâtă, a făcut inoperabilă obligaţia asumată.
Prin Decizia civilă nr. 200 din 28 septembrie 2004, Curtea de Apel Bacău, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta B.C.R., sucursala Moineşti.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâta B.C.R., sucursala Moineşti.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurenta invocă, în rezumat nelegalitatea deciziei atacate întrucât, în cazul neexecutării de către societatea împrumutată a oricărei obligaţii asumate prin contractul de credit, sancţiunea este rezilierea contractului de credit şi nu anularea contractului de garanţie imobiliară. Ori, la încheierea contractului de garanţie imobiliară s-au respectat întocmai condiţiile de fond şi de formă cerute de art. 948 şi art. 1772, pentru validitatea unui contract. Deşi administratorul reclamantei a semnat trei contracte încheiate de părţi respectiv contractul de credit, contractul de cauţiune şi contractul de garanţie imobiliară a contestat doar acest din urmă contract pentru viciu de consimţământ.
În speţă nu sunt prezente elemente constitutive (subiectiv şi obiectiv) ale dolului invocat de reclamant iar pârâta recurentă a respectat prevederile art. 56 din Legea privind activitatea bancară, prin semnarea celor trei contracte toate părţile au cunoscut în totalitate condiţiile de acordare şi rambursare a creditului.
Examinând recursul, Înalta Curte constată că acesta este fondat.
Aşa cum rezultă din motivarea deciziei atacate instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia pe împrejurări ulterioare încheierii contractului de credit şi de garanţie imobiliară fără însă a releva aspecte anterioare sau concomitente încheierii acestor contracte care ar atrage nulitatea lor. Toate aceste împrejurări vizează executarea contractelor şi nu încheierea lor. De altfel şi instanţa de fond a cărei soluţie a fost menţinută de instanţa de apel, îşi întemeiază admiterea acţiunii şi anularea contractului de garanţie imobiliară pe faptul că pârâtele, „prin conivenţă, nu au respectat clauzele pe care de comun acord şi le-au stabilit" fapt care însă nu poate constitui motiv de anulare a contractului ci, eventual, de angajare a răspunderii contractuale.
Atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 948, 953, 961 şi 970 C. civ. şi ale art. 56 din Legea nr. 58/1998 şi au anulat contractul de garanţie imobiliară deşi aspectele invocate nu îmbracă forma dolului care ar fi viciat consimţământul reclamantei în momentul încheierii contractului ci ţin de o etapă ulterioară, cea a executării contractului.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să admită recursul pârâtei B.C.R., sucursala Moineşti, să modifice Decizia atacată şi să admită apelul pârâtei, schimbând sentinţa instanţei de fond în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta B.C.R. SA, sucursala Moineşti, împotriva deciziei nr. 200 din 28 septembrie 2004, pronunţată de secţia comercială şi de contencios administrativ, a Curţii de Apel Bacău, modifică Decizia atacată, admite apelul pârâtei B.C.R. SA, sucursala Moineşti, împotriva sentinţei instanţei de fond pe care o schimbă în tot în sensul că respinge acţiunea reclamantei SC T.S. SRL Piatra Neamţ, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2321/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2374/2005. Comercial → |
|---|
