ICCJ. Decizia nr. 2382/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2382/2005
Dosar nr. 5221/2004
Şedinţa publică din 7 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 14 noiembrie 2002, reclamanta SC E. SA Eforie Nord, a chemat în judecată SC M. SRL Eforie Nord, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, instanţa de judecată să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 10.660 dolari S.U.A., fără T.V.A., cu titlu de daune interese, în scopul acoperirii prejudiciului pe care reclamanta l-a suferit în cursul anului 2002, ca urmare a lipsei folosinţei activului H.A. din patrimoniul său, cât şi a beneficiului nerealizat, precum şi la plata dobânzii legale, calculată la această sumă, de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti şi până la stingerea debitului prin plată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de locaţie de gestiune din 21 februarie 1992, având ca obiect exploatarea activului H.A. pe timp de 5 ani, prelungit ulterior până la 21 februarie 2002.
În momentul ajungerii la termen a contractului de locaţie de gestiune, deşi notificată, pârâta nu a predat gestiunea şi a continuat exploatarea activului menţionat.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii, ca nefondată.
În cauză a fost efectuată o expertiză contabilă.
Prin sentinţa nr. 6052/ COM din 11 septembrie 2003, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, a admis acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei 525.315.353 lei, cu titlu de despăgubiri, precum şi dobânda legală începând cu data pronunţării hotărârii.
S-a reţinut că pârâta a deţinut activul şi ulterior ajungerii la termen a contractului de locaţie a gestiunii, deşi din acel moment aceasta era obligată la restituirea gestiunii.
S-a mai reţinut că, într-adevăr, în favoarea pârâtei a fost instituit un drept de retenţie, care îi conferă însă acesteia o simplă detenţie precară şi nu culegerea fructelor.
Împotriva hotărârii primei instanţe pârâta a declarat apel, criticile privind greşita obligare la plată în raport de novaţia intervenită, în sensul transformării contractului de locaţie a gestiunii în contract de leasing imobiliar cu clauză fermă de vânzare.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, prin Decizia nr. 29/ COM din 9 februarie 2004, a respins apelul, ca nefondat.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de control judiciar a apreciat că în mod judicios a statuat prima instanţă cu privire la conţinutul dreptului de retenţie constituit în favoarea pârâtei.
Totodată, contractul de leasing pentru activul H.A. nefiind încheiat până în prezent, pârâta nu poate invoca în apărare efectele novaţiei.
Împotriva acestei din urmă hotărâri pârâta a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
S-a susţinut că acordul de voinţă al părţilor privind novaţia contractului s-a realizat la data de 24 octombrie 1997.
Drept urmare, de la această dată pârâta ocupă cu acest titlu spaţiul menţionat, drepturile şi obligaţiile reciproce urmând a fi examinate în raport de acest nou raport juridic convenit de părţi.
Faţă de conţinutul acestui nou raport, reclamanta nu mai are dreptul la folosinţa spaţiului de 8 ani şi, ca atare, nu are dreptul la despăgubiri pentru pretinsa lipsă de folosinţă invocată.
În concluzie, pârâta a solicitat admiterea recursului şi modificarea în tot a hotărârilor pronunţate în cauză.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Este necontestată în cauză încheierea contractului de locaţie a gestiunii între reclamantă şi pârâtă, privind activul H.A. şi prelungirea acestuia până la data de 21 februarie 2002.
La data de 15 septembrie 1997, reclamanta a comunicat pârâtei că cererea acesteia privind transformarea contractului menţionat în contract de leasing imobiliar cu clauză fermă de vânzare va fi analizată în A.G.A.
La data de 24 octombrie 1997, A.G.A. societăţii reclamante a aprobat, în principiu, transformarea contractului.
Ulterior pârâta a refuzat iniţierea negocierilor pentru încheierea contractului de leasing.
Drept urmare, pârâta a sesizat instanţa de judecată competentă în vederea obligării reclamantei la respectarea hotărârii A.G.A.
Prin Decizia nr. 953/ COM din 6 octombrie 2003, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, a constatat irevocabil că acordul de voinţă cu privire la transformarea contractului s-a realizat la data de 2 noiembrie 1998, când a fost comunicată acceptarea şi a obligat SC E. SA Eforie Nord să încheie contractul pentru activul H.A.
Rezultă aşadar incontestabil, corespunzător probelor administrate, că în cauză a intervenit novaţia.
Ori, prin efectul novaţiei, vechea obligaţie din contractul de locaţie a gestiunii a fost înlocuită cu o altă obligaţie, corespunzătoare contractului de leasing imobiliar cu clauză fermă de vânzare.
La aceeaşi dată vechea obligaţie, valabilă, a locatarului, s-a stins şi a început să producă efecte o nouă obligaţie, cu privire la pârâtă.
Prin urmare, acţiunea reclamantei s-a întemeiat pe o obligaţie stinsă prin efectul novaţiei, aşa încât aceasta a fost în mod greşit admisă.
În mod eronat s-a reţinut că novaţia nu s-a produs, ca urmare a neîncheierii contractului de leasing imobiliar cu clauză fermă de vânzare.
Astfel, este adevărat că, potrivit Codului civil, noua obligaţie are întotdeauna un caracter contractual.
Însă, noua obligaţie s-a născut, contractual, în condiţii specifice O.U. nr. 88/1997, la data realizării acordului de voinţă.
În acest sens, obiectul contractului de leasing este determinat, cu referire la activul H.A., iar preţul este determinabil în condiţiile actului normativ citat şi care constituie temei legal al novaţiei.
Aşadar, lipsesc temeiurile care să justifice concluzia că nu ar fi intervenit novaţia şi în baza cărora să fie admisă acţiunea reclamantei, care în susţinerea cererii sale invocă drept cauză a pretenţiei dedusă judecăţii o obligaţie a pârâtei, stinsă prin efectul novaţiei.
Se constată aşadar, că respingând apelul şi menţinând sentinţa atacată, instanţa de control judiciar a pronunţat o hotărâre supusă cazului de modificare, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul şi va modifica Decizia atacată, în sensul că va admite apelul declarat de pârâtă, împotriva hotărârii primei instanţe, pe care o va schimba în tot, în sensul că va respinge acţiunea reclamantei, ca nefondată.
Totodată, văzând şi cererea de cheltuieli dovedită cu actele depuse la dosar, intimata reclamantă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC M. SRL Eforie Nord, împotriva deciziei nr. 29/ COM din 9 februarie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, pe care o modifică, admite şi apelul formulat de aceeaşi parte împotriva sentinţei civile nr. 6052 din septembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia comercială, pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge acţiunea reclamantei SC E. SA Eforie Nord.
Obligă intimata reclamantă SC E. SA Eforie Nord la plata sumei de 19.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2374/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2385/2005. Comercial → |
|---|
