ICCJ. Decizia nr. 2453/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 2156, pronunțată la data de 9 martie 2004, Judecătoria Timișoara a respins opoziția la executare formulată de S.N.P. P. SA, în contradictoriu cu SC M.L.R.F.M. SA.
Spre a hotărî astfel, prima instanță a reținut că semnatarul cecului, fostul director general al A.C.A. a S.N.P. P. SA a fost abilitat de a acționa în calitate de reprezentant al societății emitente, angajând răspunderea acesteia; că semnătura îi aparține necontestat și existând ștampila și denumirea societății aceasta este valabilă; că deși C.E.C. - ul cuprinde o dată a emiterii la care semnatarul se afla în arest preventiv, acesta a fost întocmit anterior, fiind postdatat, deci potrivit legii valabil; că posesorul C.E.C. - ului a făcut dovada refuzului de plată prin mențiunea înscrisă pe acesta de către tras, având astfel posibilitatea de a exercita dreptul de regres ne mai fiind obligatorie facerea protestului; că odată emis, C.E.C. - ul trebuie privit ca un titlu de sine stătător și că, executarea fiind făcută prin poprire, era suficientă adresa de înființare a acesteia fără somația prevăzută de legea specială emisă însă, deopotrivă, de executor.
Apelul declarat de apelanta, S.N.P. P. SA, împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca neîntemeiat, de secția comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 213, pronunțată la data de 23 iunie 2004.
Pentru a pronunța menționata decizie, instanța de apel a reținut, în principal, că, în contextul art. 35 din decretul nr. 31/1954 societatea cu personalitate juridică trebuie să răspundă pentru executarea obligațiilor asumate, prin prepuși ai săi, de unitățile sale fără personalitate juridică organizate în structura sa cu scopul derulării relațiilor comerciale; că în situația prepusului, prin efectul art. 1533 alin. (1) C. civ., coroborat cu art. 395 C. com., mandatul tacit al acestuia se socotește general și cuprinde toate actele necesare exercițiului comerțului; că semnătura C.E.C. - ului corespunde cerințelor legii speciale; că fictivitatea contractului și neexecutarea, necontestată, a acestuia nu pot constitui temei al refuzului plății C.E.C. - ului sau al anulării acestuia, față de caracterul autonom al raportului juridic cambial față de cel fundamental și împrejurarea că, în speță, posesorul a fost de bună credință atunci când a dobândit C.E.C. - ul, apreciind, nejustificat, critica referitoare la faptul că somația nu cuprinde o transcriere exactă a actului din care rezultă mandatul semnatarului, întrucât acesta este implicit, în cazul persoanelor juridice angajarea făcându-se prin semnătura reprezentanților sau prepușilor pentru negoț.
împotriva deciziei pronunțată în apel a formulat recurs apelanta-oponentă, S.N.P. P. SA, invocând ca temei de drept al cererii sale dispozițiile art. 304 pct. 9 și pct. 10 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat, în esență, că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a art. 35 din decretul nr. 31/1954 și art. 395 C. com., a soluționat, nelegal, apărările referitoare la nulitatea semnăturii cecului și a somației ca și excepțiile personale vizând "completarea abuzivă a C.E.C. - urilor și neexecutarea obligației de livrare a mărfii plătită prin C.E.C. - uri" asupra cărora pretinde, deopotrivă, și că nu s-ar fi pronunțat, cum nici asupra dovezilor administrate în susținerea lipsei mandatului semnatarului cecului, constând în înscrisuri referitoare la modul de organizare al agenției comerciale, la atribuțiile directorului agenției, la existența unui dosar penal în care fostul director al A.C.A. este cercetat pentru emiterea fără drept a unor instrumente de plată ca și asupra celor legate de fictivitatea contractului de livrări produse petroliere ce a stat la baza emiterii cecului în discuție.
Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, ca nefondat, apreciind decizia atacată ca fiind legală și temeinică.
Recursul este nefondat.
Astfel, având în vedere că semnatarul cecului, care deținea carnete de C.E.C. - uri, sigiliul mandantului precum și o semnătură acceptată în sistemul bancar pentru acestea, a acționat ca prepus al S.N.P. P. SA, dovadă făcând în acest sens și achitarea, în timp, fără incidente, a unui număr semnificativ de astfel de documente, se constată că, instanța de apel, examinând condițiile angajării răspunderii societății debitoare a evocat, cu justețe, contextul prevăzut de art. 35 din decretul nr. 31/1954 ca și dispozițiile art. 395 C. com., în argumentarea faptului că mandatul tacit al prepusului se socotește general, iar dreptul său de a emite C.E.C. - uri constituie, în relațiile cu terții, o prezumție ce nu poate fi înlăturată decât prin dovada că aceștia cunoșteau că există o interdicție în acest sens, care, în speță, nu a fost făcută.
Cum C.E.C. - ul în discuție are înscrisă, denumirea trăgătorului, în conformitate cu cerințele art. 11 din Legea nr. 59/1934, sigiliul acestuia și o semnătură necontestată care aparține directorului A.C.A., concluzia instanței de apel referitoare la valabilitatea semnăturii emitentului acestui instrument de plată respectă dispozițiile legale, lipsa mențiunii "prin procură" nefiind de natură a antrena nulitatea titlului, în considerarea faptului că actele prepusului privesc comerțul cu care a fost însărcinat.
întrucât somația în discuție cuprinde toate elementele cerute de lege, iar, în speță, nu au fost evidențiate lipsuri sau erori în transcrierea titlului executor care să fi pus debitoarea în imposibilitatea de a se apăra în cadrul opoziției cambiale, rezultă că instanța de apel a evaluat pretinsa neregularitate invocată în susținerea nulității somației, cu respectarea dispozițiilor art. 53 alin. (3) din Legea nr. 59/1934, modificată și cele ale Normelor Cadru ale B.N.R. nr. 7/1994 date în aplicarea legii.
Reținând că, în cauză, nu s-a făcut dovada, conform cerințelor art. 23 din menționata lege, că posesorul cecului ar fi lucrat, cu știință, în paguba debitorului, iar obligațiile născute din acest titlu formal, abstract, sunt independente de raportul juridic fundamental, preexistent, care a determinat emiterea C.E.C. - ului rezultă că, în mod corect, instanța de apel a înlăturat, ca neîntemeiate, apărările concretizate în evocatele excepții personale.
Din această perspectivă, nu se justifică critica nepronunțării instanței de apel asupra acestor excepții ca mijloace de apărare ca și asupra înscrisurilor referitoare la atribuțiile directorului A.C.A. și organizarea acestei entități, examinate în analiza materialului probator administrat, chiar dacă nu în mod explicit, conform considerentelor hotărârii atacate, celelalte înscrisuri evocate de asemenea, în susținerea motivului de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 10 C. proc. civ., nefiind hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, astfel cum prevăd cerințele acestui text legal.
Așa fiind, în majoritate, s-a constatat neîndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 și pct. 10 C. proc. civ., Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1), teza 2 C. proc. civ., a respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2525/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2515/2005. Comercial → |
|---|
