ICCJ. Decizia nr. 3108/2005. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3108/2005
Dosar nr. 1980/2003
Şedinţa publică din 25 mai 2005
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia în anulare introdusă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială la 3 octombrie 2003, contestatorii D.G.T. Germania şi SC D.I.S., au solicitat, în temeiul art. 318 şi următoarele C. proc. civ., anularea deciziei nr. 3714 din 30 septembrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 142/2003.
În motivarea cererii contestatoarele au invocat faptul că instanţa a anulat recursul declarat în cauză ca netimbrat, deşi la dosar existau dovezile de legală timbrare a acestuia.
Cererea este întemeiată.
Curtea, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată că la dosarul nr. 142/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se află depuse dovezile de achitare a taxei judiciare de timbru, extrase din registrul chitanţier în care se evidenţiază plata sumei de 60.000 lei, în contul primăriei sector 2 Bucureşti.
Un argument suplimentar în fundamentarea acestei soluţii este şi faptul că prin încheierea de şedinţă din 6 mai 2003 se consemnează depunerea de către reclamantă a dovezii legalei timbrări a recursului, instanţa reţinând acest aspect.
În considerarea celor mai sus prezentate, Curtea va admite contestaţia în anulare, va anula hotărârea astfel atacată şi va fixa termen de soluţionare a recursului la 2 noiembrie 2005, cu citarea părţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestaţia în anulare formulată de SC D.G.T. Germania şi SC D.I.S. Germania, împotriva deciziei nr. 3714 din 30 septembrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie şi anulează Decizia atacată.
Fixează termen pentru soluţionarea recursului la 2 noiembrie 2005, cu citarea părţilor.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 3104/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3109/2005. Comercial → |
---|