ICCJ. Decizia nr. 3643/2005. Comercial

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Argeș sub nr. 2534/C/2003 B.F. a solicitat instanței ca prin sentința ce o va da în contradictoriu cu SC A. SA Pitești să dispună anularea hotărârii A.G.A. din 28 martie 2003 cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr. 295 din 8 martie 2004, a admis în parte acțiunea anulând în parte hotărârea A.G.A. din 28 martie 2003, în ce privește participarea la ședință a lui V.G., menținând celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că V.G. nu a avut procură specială pentru a participa la ședința adunării generale, dar nu a participat la vot deci nu a contribuit în nici un fel la luarea hotărârii.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 180/ A-C din 14 iunie 2004, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamant împotriva sentinței mai sus menționate.

B.F. a declarat recurs împotriva deciziei arătând că prin soluția pronunțată s-au încălcat dispozițiile art. 128 din Legea 31/1990.

S-a reținut greșit de instanță că sentința a fost criticată și sub aspectul contradictorialității motivării și a antrenării răspunderii administratorului.

Nici instanța de fond nici cea de apel nu a dat eficiență caracterului imperativ al dispozițiilor art. 111 lit. a) și c) din Legea 31/1990 nu a fost cuprins în ordinea de zi și nu s-a dezbătut "bugetul de venituri și cheltuieli" programul de activitate și raportul de gestiune al administratorilor, pe anul 2003. Se face doar o referire vagă la "documentele contabile supuse dezbaterilor" în dosar nedepunându-se nici bugetul de venituri și cheltuieli nici programul de activitate sau raportul de gestiune al administratorilor.

Raportul de gestiune depus nu este semnat de administratori ci de director și contabilul șef.

S-a reținut greșit că nu a votat împotriva ordinii de zi propusă spre dezbateri ci doar s-a abținut.

Deoarece prin întâmpinare intimata nu a ridicat excepții instanța nu putea să se pronunțe asupra lipsei interesului sau a calității procesual active.

Recursul a fost respins pentru următoarele motive:

Prin hotărârea pronunțată în cauză, confirmată în apel, s-a admis acțiunea reclamantului sub aspectul încălcării dispozițiilor art. 124 și art. 128 din Legea 31/1990, critica sub acest aspect, în aceste condiții nu are obiect.

în raport de motivarea acțiunii și modul în care au fost formulate criticile cu privire la sentința apelată, corect a reținut instanța motivele apelului "Chiar în situația când apelul nu ar fi privit și aspectele respective, analiza lor nu face ca decizia pronunțată să fie nelegală".

Adunarea generală, care a adoptat hotărârea din 28 martie 2003 a cărei anulare sa solicitat a avut pe ordinea de zi, aprobarea bilanțului contabil și a contului de profit și pierderi pentru anul 2002, aprobarea programului de măsuri pentru exercițiul financiar următor și diverse. Din procesul verbal al adunării generale de la aceea dată rezultă că ordinea de zi a fost respectată, reclamantul recurent luând cuvântul la dezbaterea fiecărui punct, faptul că a fost sau nu de acord cu documentele prezentate nu putea fi reținut de instanțe că prin hotărârea adoptată s-au încălcat dispoziții imperative ale legii, respectiv dispozițiile art. 111 Legea 31/1990, pentru a dispune anularea acesteia (dosar fond).

Dacă pe ordinea de zi nu a fost prevăzut a se discuta bugetul de venituri și cheltuieli, programul de activitate și raportul administratorului pe 2003, dezbateri pe aceste aspecte nu puteau să aibă loc, instanțele neputând impune adunărilor generale ale societăților ordinea de zi corespunzătoare prevederilor art. 111 din Legea 31/1990.

în raport de conținutul procesului verbal al adunării generale, la care sa făcut mai sus referire, actele existente în dosar și datele expertizei efectuate în cauză, corect au reținut instanțele că alte acte nu era necesar a fi depuse.

Faptul că raportul de gestiune, (existent la dosar), a fost semnat de director și contabil și nu de administrator nu putea fi reținut de instanțe ca motiv pentru anularea hotărârii atacate, prin aceasta neîncălcându-se nici o dispoziție imperativă a Legii 31/1990.

Dacă instanțele au reținut greșit, astfel cum pretinde recurentul că "s-a abținut" de la votare în realitate el votând "împotrivă" prin aceasta nu i s-a încălcat vreun drept consecința în ambele cazuri fiind posibilitatea de a ataca hotărârea adoptată.

La apel, recurentul a fost asistat de apărător, întâmpinarea prin care se ridică excepția "lipsei de interes" și cea a "prematurității acțiunii" a fost depusă la dosar pe 9 iunie 2004, apelul s-a judecat pe 14 iulie. Faptul că apărătorul său nu a răspuns la excepțiile respective nu-i poate fi imputat instanței, în plus se reține că ambele excepții cu fost respinse, recurentul nefiind în nici un mod prejudiciat nu are interes a critica decizia pe acest aspect.

Pentru motivele arătate s-a respins ca nefondat recursul.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3643/2005. Comercial