ICCJ. Decizia nr. 3660/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 2472 din 22 octombrie 2003, Tribunalul Mureș a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A.U.B. SA și a obligat S.C.J. Mureș să plătească reclamantei suma de 4.863 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la data plății precum și suma de 45.039,50 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la data plății cu titlu de penalități de întârziere.
împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta care a susținut că toate facturile emise au fost calculate, în raport de cursul leu /dolar de la momentul facturării și nu al plății și cum la momentul introducerii acțiunii nu exista debit, nu se puteau pretinde, conform contractului, penalități de întârziere care, de altfel, au fost calculate greșit, pe baza aceleiași interpretări eronate a contractului și nu pot depăși cuantumul debitului principal, conform Legii nr. 469/2002.
Prin decizia civilă nr. 199/ A din 19 octombrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis apelul, s-a schimbat sentința instanței de fond și s-a respins acțiunea, ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a avut în vedere actele depuse și concluziile expertizei contabile pe care a apreciat-o ca fiind concludentă sub aspectul plății serviciilor, facturându-se servicii, în sumă totală de 3.472.243.474 lei, care a fost achitată integral, suma de 58.170.118 lei fiind în afara contractului, datând din anul 1999, iar diferențele de calcul se datorează modului de calcul al reclamantei prin care se încalcă dispozițiile contractuale, luându-se ca referință cursul dolarului de la momentul plății, în loc de momentul facturării.
S-a mai reținut că, neexistând debit conform contractului, nu se pot calcula nici penalități de întârziere, neexistând temei legal.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că hotărârea cuprinde motive străine de pricină și contradictorii, prin raportare la probele administrate într-o altă cauză, fără a se pronunța asupra apărărilor acesteia și prin preluarea fără cenzură a concluziilor expertizei contabile care face referiri la valabilitatea contractului, în loc să se limiteze la efectuarea calculelor în raport de plățile efectuate, pe baza actelor depuse și din care rezultă o altă situație de fapt decât cea reținută.
A mai susținut că instanța de apel nu a dat interpretarea corectă clauzelor contractului, din care rezultă că prețul și penalitățile trebuie calculate în raport de cursul leu /dolar de la momentul plății, aspect necontestat și nu al facturării, că penalitățile nu se limitează prin contract la valoarea debitului principal și se datorează la facturile achitate cu întârziere.
Prin ultima critică a arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 274 și următoarele C. proc. civ., acordând cheltuieli de judecată nedatorate.
Recursul este fondat în limitele care se vor arăta.
Așa cum s-a arătat, în precedent, instanța de apel a avut în vedere actele depuse într-o altă cauză având ca obiect o somație de plată introdusă de reclamantă împotriva pârâtei dar și concluziile expertizei contabile pe care și-a motivat soluția apreciind că nu mai sunt necesare alte probe încât motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 10 sunt nefondate, instanța pronunțându-se în concordanță cu aceste probe și înlăturând motivat apărările recurentei reclamante.
Instanța de apel concluzionând asupra obligațiilor deduse judecății a dat o interpretare corectă clauzelor asumate prin contract și potrivit cărora calculul sumelor datorate se face în raport de cursul leu /dolar de la momentul facturării și nu al plății, aspectul fiind contestat de către pârâtă în apel și asupra căruia cu respectarea principiului disponibilității instanței s-a pronunțat în concordanță cu art. 5.5.1 și art. 5.5.2 din contract încât, nici acest motiv care se încadrează în art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu este fondat.
Plățile s-au efectuat în totalitate nerezultând diferențe de achitat cum susține recurenta reclamantă, tocmai ca urmare a recalculării sumelor datorate prin raportare la cursul leu /dolar de la momentul plății dar, în același timp, rezulta, fără dubiu, că plățile datorate s-au făcut cu întârziere și ele privesc sumele pretinse, în baza contractului, prin facturi și cu privire la care chiar pârâta a recunoscut, prin apel, că a efectuat plăți cu întârziere.
Cu privire la penalitățile de întârziere s-a susținut într-o primă apărare de către pârâtă și însușită de instanța de apel, că ele se pot pretinde doar la suma datorată, ori neexistând debitul pretins cu titlu de preț neachitat, la momentul acțiunii, nu există nici obligație de plată a penalităților, apărare incorectă, deoarece ele sancționează plata cu întârziere în raport de data scadenței și nu aceea a promovării acțiunii care se poate face în termenul general de prescripție și deci, ele trebuie calculate la toate facturile achitate cu întârziere aceasta fiind interpretarea corectă a dispozițiilor art. 6.7 din contract.
A doua apărare vizează incidența în speță a dispozițiilor Legii nr. 469/2002, potrivit cărora penalitățile de întârziere nu pot depăși cuantumul debitului dar, pe de o parte, aceasta nu se aplică decât în cazul contractelor încheiate sub imperiul acesteia, ceea ce nu se poate susține, altfel s-ar înfrânge principiul constituțional al neretroactivității legii, iar pe de altă parte, legea prevede această limitare, numai dacă prin contract nu s-a prevăzut altfel, ceea ce, de asemenea, nu se regăsește în speță.
Așa fiind, procedând la admiterea în totalitate a apelului și înlăturând și obligarea la penalități de întârziere, instanța de apel a încălcat convenția și art. 969 C. civ., ceea ce afectează hotărârea de nelegalitate, iar recursul este întemeiat, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., impunându-se conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., admiterea acestuia. Se va modifica decizia, se va admite apelul pârâtei și se va schimba astfel sentința în sensul admiterii în parte a acțiunii pentru suma de 19.216,61 dolari S.U.A. sau contravaloarea în lei la momentul plății, calculată în raport de plățile restante având în vedere cursul leu /dolar de la momentul facturării și de zilele de întârziere.
Față de această situație, s-a admis și ultimul motiv de recurs întemeiat tot pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privind cuantumul cheltuielilor de judecată la fond și în apel, care, potrivit art. 276 C. proc. civ. trebuiau acordate proporțional cu pretențiile admise și s-a procedat la compensarea parțială ca efect al admiterii recursului, intimata pârâtă a achitat recurentei reclamante suma de 7.985.631 lei cu acest titlu.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3707/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 970/2005. Comercial → |
|---|
