ICCJ. Decizia nr. 970/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 5309 din 22 mai 2000 la Tribunalul Suceava, reclamanta A.M. și A.C. au chemat-o în judecată pe pârâta B. SA, sucursala Suceava, pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de garanție imobiliară autentificat sub nr. 6343 din 23 martie 1995 de fostul N.S. Suceava și a se dispune radierea ipotecii din C.F. a C.C.S.I. și R.F., cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința nr. 931 din 23 noiembrie 2000, Tribunalul Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanți și, în consecință:
A constatat nulitatea absolută a contractului de garanție imobiliară autentificat sub nr. 6343 din 23 martie 1995 de N.S. Suceava.
Totodată, a dispus radierea ipotecii din C.F. a C.C.S.I. și R.F.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că din declarațiile date chiar de inspectorul de credite R.S.M., rezultă că reclamanții au semnat contractul de garanție imobiliară la sediul pârâtei și nicidecum în fața notarului public, încălcându-se dispozițiile art. 1772 C. civ.
Prin decizia nr. 413 din 27 septembrie 2001, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței mai sus menționate.
în motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că față de dispozițiile art. 1749 alin. (2) C. civ., art. 1171 și art. 1772 C. civ., rezultă necesitatea constatării consimțământului prin act autentic, fiind necesară prezența părților în fața notarului la autentificarea contractului de ipotecă, ori, în speță, contractul de ipotecă fiind semnat în fața salariatului pârâtei (inspector de credite), acesta neavând calitatea de funcționar în sensul arătat, actul este lovit de nulitate absolută.
în consecință, a apreciat că sentința atacată este legală și temeinică, fiind dată cu respectarea cerințelor textelor imperative menționate, coroborate cu art. 99 din Legea nr. 36/1995, iar criticile apelantei nu sunt pertinente.
împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta B. SA Suceava, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și menținerea valabilității contractului de ipotecă autentificat sub nr. 6343 din 23 martie 1995.
Recurenta-pârâtă susține, astfel, în esență, următoarele:
- greșit s-a reținut de către instanța de apel că în cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 1171 și art. 1772 C. civ., motiv de casare prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., deoarece situația este contrară celei reținute, contractul de garanție imobiliară întrunind toate condițiile prevăzute de lege, referitoare la valabilitatea sa;
- instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, motiv de casare prevăzut de art. 304 alin. (8) C. proc. civ., întrucât declarațiile fostului inspector de credite nu au fost date în fața instanței care a soluționat cauza;
- instanțele au dat o apreciere eronată probelor administrate, motiv prevăzut de art. 304 alin. (11) C. proc. civ., iar faptul că acel contract a fost semnat la sediul pârâtei nu este de natură să înlăture valabilitatea lui, atâta vreme cât din probatoriul administrat nu rezultă că actul nu a fost semnat și în fața notarului, fiind lipsită de importanță data la care actul a fost autentificat.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele:
Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în conformitate cu care se susține că în mod greșit s-a reținut neîndeplinirea condițiilor legale privind valabilitatea contractului de garanție imobiliară se constată că:
Contractul în discuție a fost semnat la sediul băncii, în fața inspectorului de credite, angajat al băncii, ce nu avea calitatea cerută de lege, fiind încălcate dispozițiile legale privind particularitățile întocmirii unui astfel de act, ce face parte din categoria contractelor solemne, respectiv solemnitatea, necesitatea întocmirii lui de către un funcționar public care să aibă efectiv această calitate și care să constate consimțământul părților prin act autentic.
Astfel fiind, având în vedere dispozițiile art. 1171, 1749 și 1772 C. civ., în mod corect instanța de apel a reținut că actul de ipotecă este lipsit de valoare, nefiind întocmit cu respectarea cerințelor imperative menționate și, în consecință, acest prim motiv de recurs va fi respins, ca nefondat.
în ce privește critica fundamentată pe art. 304 alin. (8), în sensul că instanța, interpretând actul juridic dedus judecății, a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, dând greșit relevanță declarațiilor fostului inspector de credite, atât timp cât aceste declarații nu au fost date în fața instanței, se constată că:
Aceste declarații au fost date de fostul angajat al băncii în fața organului de cercetare penală în calitate de învinuit și în mod corect au fost avute în vedere de instanță la soluționarea cauzei, având în vedere că ele dovedesc că semnarea contractului de ipotecă a avut loc la sediul pârâtei la data de 20 martie 1995 și a fost prezentat notarului spre autentificare ulterior, la 23 martie 1995, contrar dispozițiilor legale.
Ca atare, declarațiile fostului angajat al băncii au fost relevante în soluționarea cauzei și coroborate cu celelalte probe existente la dosar au condus la o interpretare corectă a actului juridic dedus judecății, și nu greșită, așa cum eronat susține recurenta, și, în consecință, și această critică va fi respinsă, ca nefondată.
în fine, privitor la ultimul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. (11) C. proc. civ., potrivit căruia instanțele au dat o apreciere eronată probelor administrate, se constată că textul legal invocat fiind abrogat expres, acest motiv nu mai poate fi pus în discuție.
Astfel fiind, s-a reținut că recurenta-pârâtă nu a formulat nici unul din motivele prevăzute limitativ de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., de natură să ducă la desființarea hotărârilor pronunțate în cauză și că hotărârile au fost legale și temeinice, au fost menținute, iar recursul pârâtei a fost respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3660/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 971/2005. Comercial → |
|---|
