ICCJ. Decizia nr. 3850/2005. Comercial
Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 18 august 2003, reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala Hunedoara Deva, le-a chemat în judecată pe pârâtele C.F.R. M. SA București, sucursala Timișoara, SC P. SA Ploiești si S.N.P. P. SA București, sucursala P. Brazi, pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să oblige partea în culpă la plata sumei de 31.613.047 lei, cu titlul de preț si cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 3001 din 28 noiembrie 2003, Tribunalul Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea, obligând-o pe pârâta C.F.R. M. SA București, sucursala Timișoara, să-i plătească reclamantei suma de 31.613.047 lei, cu titlul de despăgubiri si 2.638.944 lei cheltuieli de judecată si a respins acțiunea față de SC P. SA Ploiești și față de S.N.P. P. SA București, sucursala P.
Apelul declarat de pârâta C.F.R. M. SA București, sucursala Timișoara, împotriva sentinței mai sus menționate a fost respins de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, așa cum rezultă din decizia nr. 65/ A din 1 martie 2004.
în contra acestei din urmă decizii pârâta C.F.R. M. SA, sucursala Timișoara a declarat recurs.
Având în vedere dispozițiile art. 2811C. proc. civ., potrivit cărora nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, litigii al căror obiect are o valoare de până la un miliard lei inclusiv, atât în materia civilă, cât și în materie comercială, se constată că litigiul de față, nu este supus apelului întrucât valoarea pretențiilor este sub un miliard lei, motiv pentru care că în mod greșit Curtea de Apel Ploiești a soluționat calea de atac împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Hunedoara, ca apel.
în considerarea dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date fără drept de apel sunt supuse recursului.
Conform art. 299 alin. (3) C. proc. civ., hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești supuse numai recursului sunt judecate în calea de atac de instanța imediat superioară celei ce a pronunțat hotărârea în cauză.
Cum litigiul de față are o valoare sub un miliard și a fost soluționat în primă instanță de Tribunalul Hunedoara, instanța competentă în a soluționa recursul împotriva sentinței primei instanțe este Curtea de Apel Alba Iulia.
în aceste împrejurări s-a admis excepția necompetenței materiale, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza Curții de Apel Alba Iulia, pentru judecarea recursului declarat de pârâta C.F.R. M. SA București, sucursala Timișoara, împotriva sentinței instanței de fond.
← ICCJ. Decizia nr. 3851/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3852/2005. Comercial → |
---|