ICCJ. Decizia nr. 3754/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Reclamanta A.N.R.S. București le-a chemat în judecată pe pârâtele SC B. SA, W.B. SA SMB București și SC C. SA și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța, pârâta aflată în culpă să fie obligată la restituirea cantității de 1.741.670 kg grâu fizic sau la contravaloarea produsului de 5.716.912.456 lei, precum și la plata penalităților de întârziere în sumă de 1.839.794.523 lei, calculate începând cu data de 10 septembrie 1999, până la achitarea debitului precum și la plata dobânzii legale.
Tribunalul București prin sentința nr. 2976/2001, a admis acțiunea față de pârâta SC B. SA, pe care a obligat-o la restituirea cantității de 1.741.670 kg grâu fizic din rezerva de stat sau la plata contravalorii acestuia în sumă de 8.811.347.265 lei, precum și la plata sumei de 2.137.203.025 lei dobândă legală și la 1.651.097.649 lei penalități de întârziere.
Prin aceeași sentință s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC C. SA, pentru motivul că acțiunea a fost introdusă împotriva unei persoane fără calitate și s-a respins ca nefondată acțiunea față de pârâta W.B. SA. în considerentele sentinței, instanța de fond a stabilit că pârâta SC B. SA, datorează sumele solicitate prin acțiune în temeiul contractului de depozit și prestări servicii și a notei de negociere din 6 mai 1999.
Sentința a rămas definitivă în urma anulării ca netimbrat a apelului declarat de pârâta SC B. SA și irevocabilă în urma respingerii recursului declarat de aceeași pârâtă, împotriva deciziei nr. 969 din 15 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.
împotriva sentinței nr. 2976 din 17 aprilie 2001, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, a formulat cerere de revizuire pârâta SC B. SA întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2, 4, 5 C. proc. civ., cu motivarea că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, că după pronunțarea sentinței a apărut un înscris doveditor care este de natură să modifice în tot sentința instanței de fond, înscris care nu a putut fi înfățișat la data pronunțării sentinței întrucât Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași nu definitivase cercetările și nu emisese ordonanța din 4 iulie 2001. S-a mai invocat și împrejurarea că soluția instanței de fond s-a dat în temeiul unui înscris care a fost declarat fals după pronunțarea sentinței. Din analiza motivelor de revizuire, prin sentința nr. 972/2004, Tribunalul București a reținut în ce privește motivul întemeiat pe art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., că, în cauză, instanța s-a pronunțat asupra cererilor formulate de reclamantă, că la data de 20 martie 2001 aceasta și-a mărit câtimea contravalorii grâului cu adaosul comercial, iar instanța s-a pronunțat pe cerere așa cum a fost formulată. Al doilea motiv de revizuire prin care s-a invocat că după pronunțarea sentinței a apărut un înscris doveditor de natură să modifice în tot sentința de fond și care nu a putut să fie înfățișat la data pronunțării sentinței a fost respins cu motivarea că nu constituie probă care să ducă la modificarea sentinței întrucât înscrisul, respectiv procesul verbal din 30 aprilie 1999, nu a fost declarat fals printr-o hotărâre judecătorească și oricum acesta nu a constituit temeiul sentinței a cărei revizuire se solicită, prin care s-a reținut că voința părților a fost clar exprimată prin semnarea contractului de depozit și de prestări servicii din 30 aprilie 1999. De asemenea s-a considerat că nu prezintă relevanță nici faptul că predarea grâului între cele două pârâte SC C. SA și SC B. SA s-a făcut doar scriptic și nu faptic cu atât mai mult cu cât învinuiții persoane fizice, prin ordonanța din 7 iunie 2000 a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, au fost scoși de sub urmărire penală pe motivul că procesul verbal din 30 aprilie 1999 nu a fost semnat cu forma de vinovăție cerută de lege, pentru atragerea răspunderii penale.
împotriva sentinței nr. 972 din 22 ianuarie 2004 a declarat apel, revizuienta SC B. SA, prin care s-a criticat interpretarea și aplicarea art. 322 pct. 4 C. proc. civ., în sensul că teza a II-a a acestui articol nu a fost avută în vedere. în concret s-a susținut că ordonanța Parchetului chiar dacă nu confirmă faptul că procesul verbal din 30 aprilie 1999 este fals, constituie o declinare de competență în stabilirea falsului.
De asemenea s-a susținut și că instanța de fond nu a avut în vedere că lipsurile reclamate s-au produs în timpul derulării raporturilor juridice dintre A.N.R.S. și SC C. SA înainte de 30 aprilie 1999 și că prin procesul verbal au fost consemnate date necorespunzătoare realității. Apelanta revizuientă a considerat că existența sau inexistența unei infracțiuni este irelevantă în ce privește admiterea unei cereri de revizuire, de vreme ce constatarea ca fals a înscrisului își conservă autoritatea în privința determinării situației de fapt. în consecință, apelanta revizuientă a solicitat admiterea cererii și în fond respingerea acțiunii în ce o privește.
Intimata SC R.I.B. SA, sucursala Călărași, fostă SC C. SA, prin întâmpinare a invocat excepția tardivității cererii de revizuire a lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității cererii, iar în fond a solicitat respingerea cererii de revizuire.
Instanța de apel, prin decizia nr. 313 din 21 iunie 2004, a respins excepțiile invocate de pârâta SC R.I.B. SA, sucursala Călărași și ca nefondat apelul declarat de SC B. SA București.
în esență Curtea a redefinit în conformitate cu art. 322 alin. (4) C. proc. civ., noțiunea de înscris fals apreciind că intră în această noțiune și înscrisul al cărui conținut nu corespunde realității, chiar și atunci când prin operațiunea de alterare a realității nu s-a comis o infracțiune.
Cu toate acestea, Curtea a considerat că procesul verbal din 30 aprilie 1999, care nu conține date reale, nu a constituit temeiul hotărârii, iar cele două contracte avute în vedere nu au fost atacate. în fine, s-a reținut că autoritatea constatării penale nu poate fi reținută, întrucât O.P. nu are autoritate de lucru judecat dar poate constitui probă alături de alte dovezi administrate în fața instanței civile.
împotriva deciziei 313/2004, pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs, revizuienta SC B. SA, care a investit instanța numai cu privire la critica soluției de respingere a apelului pentru motivul de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (4) teza II-a C. proc. civ. în susținerea recursului au fost invocate motivele prevăzute de art. 304 (7) (8) și (9) C. proc. civ., pe care însă nu le-a argumentat și dezvoltat separat.
Prima critică invocată de recurentă vizează faptul că hotărârea nu conține motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței. Recurenta a susținut că o hotărâre nu se dă în temeiul unui contract, ci în temeiul probelor care trebuie coroborate în așa fel încât să ducă la dezlegarea pricinii. în concret, a susținut recurenta, contractul de depozit și prestări servicii din 30 aprilie 1999, precum și contractul de împrospătare din 13 mai 1999 dintre SC B. SA și A.N.R.S. au fost încheiate pe baza datelor înscrise în procesul verbal din 30 aprilie 1999, date care s-au dovedit ulterior că nu corespund adevărului. De asemenea a considerat că nu s-a avut în vedere faptul că reclamanta a solicitat predarea grâului sau plata contravalorii lui, fie de la SC C. SA pe perioada derulării contractului din 25 septembrie 1997, fie de la SC B. SA.
Revizuienta a făcut și considerații în legătură cu natura contractului de depozit concluzia sa fiind că acest contract s-a perfectat pentru cantitatea reală și nu pentru cea consemnată în procesul verbal din 30 aprilie 1999, în baza căruia s-a încheiat contractul dintre A.N.R.S. și SC B. SA.
în contextul arătat, în opinia recurentei procesul verbal din 30 aprilie 1999 este un înscris determinant pentru convingerea instanței în legătură cu realitatea datelor conținute care afectează valabilitatea contractelor și nu cum greșit a reținut instanța de apel că între acestea nu există legătură. în continuare revizuienta a prezentat argumente pentru a demonstra că procesul verbal din 30 aprilie 1999 este actul care atestă tradițiunea și reprezintă în conformitate cu art. 1593 C. civ., o condiție esențială pentru perfectarea contractului de depozit.
în consecință, recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârilor pronunțate în cauză în sensul respingerii acțiunii față de SC B. SA și a obligării pârâtei SC R.I.B. SA succesoarea SC C. SA la restituirea grâului în natură sau în echivalent bănesc.
Intimata A.N.R.S. București, prin întâmpinare a invocat excepția inadmisibilității recursului la cererea de revizuire și în fond respingerea acestuia ca neîntemeiat.
La rândul său SC R.I.B. SA, prin întâmpinare a invocat excepția tardivității cererii de revizuire a lipsei calității procesuale active și a inadmisibilității cererii de revizuire, iar în fond a solicitat respingerea cererii de revizuire, întrucât O.P., prin care s-a constatat că procesul verbal din 30 aprilie 1999 este fals a fost modificată prin ordonanța din 7 iunie 2002, prin care s-a reținut că faptele nu atrag răspunderea penală.
Intimata pârâtă SC R.I.B. SA a apreciat că în aceste condiții înscrisul doveditor (procesul verbal din 30 aprilie 1999) nu constituie probă pentru a putea modifica în tot hotărârea instanței de fond.
Curtea va lua în examinare excepțiile invocate de cele două intimate, după cum acestea sunt absolute sau relative.
Din expunerea de mai sus a rezultat că A.N.R.S. a invocat excepția inadmisibilității recursului "la cererea de revizuire", fără să motiveze în drept care este norma legală, de ordine publică încălcată.
întrucât o asemenea excepție vizează legalitatea căilor de atac reglementată în principal de art. 129 din Constituție și special de C. proc. civ., în materia căii de atac de retractare care este revizuirea este de reținut că potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea dată în revizuire este supusă acelorași căi de atac prevăzute de lege pentru hotărârea a cărei revizuire se atacă. Prin urmare, revizuienta avea deschisă calea de atac a recursului.
Asupra tardivității promovării cererii de revizuire, Curtea apreciază că intimata nu a demonstrat în fapt și în drept în ce constă această neregularitate procesuală, ori din actele dosarului rezultă că în cazul prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 4 teza 2 termenul de revizuire de o lună, prevăzut de art. 324 pct. 3 teza II C. proc. civ., a fost respectat întrucât termenul a început să curgă de la data de 4 iulie 2002, când s-a stabilit că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare pe motivul că împrejurările în care s-au înscris în fals datele din procesul verbal din 30 aprilie 1999, nu îmbracă forma vinovăției.
Și excepția privind lipsa calității procesuale pasive a R.I.B. fostă C., urmează să fie respinsă întrucât chemarea sa în judecată și limitele investirii instanței de fond privea stabilirea culpei pentru nerestituirea cantității de grâu, în motivarea acțiunii fiind invocate și raporturi contractuale anterioare contractelor încheiate cu SC B. SA.
Ultima excepție vizează inadmisibilitatea cererii de revizuire pentru motivul că apelul a fost anulat ca netimbrat fără să se judece fondul cauzei. Excepția este nefondată întrucât s-a invocat cu nesocotirea prevederilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., prin care se dispune că se poate cerere revizuirea atât a unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel cât și a unei hotărâri rămase definitive prin neapelare. în cazul de față a fost atacată o hotărâre rămasă definitivă prin anularea apelului ca netimbrat. Prin urmare, pentru revizuirea unei hotărâri rămase definitive în apel nu se cere condiția evocării fondului ca în cazul hotărârilor pronunțate de instanța de recurs, cum încearcă să susțină autoarea excepției.
Trecând la analiza criticii care vizează interpretarea dispozițiilor art. 322 pct. 4 teza II invocate de recurentă, Curtea constată că instanța de apel a dat o interpretare restrictivă celei de-a doua ipoteze din articolul citat. Astfel instanța de apel deși a admis că prin înscris fals trebuie să se rețină nu numai înscrisul reținut ca fals în urma săvârșirii unei infracțiunii ci și acela al cărui conținut nu corespunde realității, care cu alte cuvinte alterează realitatea, stabilește că procesul verbal din 30 aprilie 1999 este distinct, sub aspectul efectelor juridice, de contractele de depozit și de împrospătare.
în realitate, instanța de apel deși a apreciat corect că prin noțiunea de "înscris fals" trebuie să se înțeleagă în sens larg și înscrisul al cărui conținut nu corespunde realității, nu a observat că în cele două contracte din 30 aprilie 1999 și 13 mai 1999, s-a prevăzut expres, că fiecare, se încheie în baza procesului verbal de predare - primire din 30 aprilie 1000 și a anexei la acesta în care erau consemnate cantitățile de grâu. Prin urmare, între aceste înscrisuri există o strânsă legătură sub aspectul efectelor pe care le produc întrucât fundamentul contractelor l-a constituit procesul verbal din 30 aprilie 1999.
Așadar, noțiunea de temei al hotărârii a fost restrânsă nejustificat de instanța de apel, iar această restrângere a avut ca efect restrângerea aplicării prevederilor art. 322 alin. (4) teza II C. proc. civ.
Mai trebuie reținut că acțiunea de stabilire a existenței sau inexistenței unui anumit raport juridic presupune luarea în discuție atât a faptelor principale care constituie raportul juridic dedus judecății cât și a faptelor probatorii care nu constituie raportul litigios, dar care contribuie la existența sau inexistența acestuia.
în speță, tocmai aceste aspecte nu au constituit element de analiză, așa încât motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., invocat de recurentă este întemeiat.
în cauză, Curtea va face și aplicarea art. 314 C. proc. civ., întrucât împrejurările de fapt nu au fost bine determinate de instanța de apel pentru ca instanța de recurs să caseze decizia numai în scopul aplicării corecte a legii. Din acest punct de vedere se constată că în dosar se afirmă că la 4 iulie 2002 M.P. a înștiințat A.N.R.S. despre faptul că prin ordonanța din 7 iunie 2002 au fost scoase de sub urmărire, persoanele fizice care au semnat înscrisurile în discuție fără să se cunoască însă, în lipsa ordonanței respective, dacă se mai mențin constatările în legătură cu conținutul procesului - verbal din 30 aprilie 1999, reținut ca fals în ordonanța anterioară, aprecierea că acest act a fost semnat fără vinovăție nefiind suficientă.
De asemenea la dosar, se află certificatul despre care nici o parte în proces nu a făcut vorbire în legătură cu o cauză pe rol pentru anularea procesului verbal din data de 30 aprilie 1999, ori toate aceste demersuri și probe pot constitui elemente de bază în aprecierea realității conținutului înscrisului pus în discuție în cererea de revizuire.
în consecință, în raport și de prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul s-a admis iar cauza a fost trimisă pentru rejudecare conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3812/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3821/2005. Comercial → |
|---|
