ICCJ. Decizia nr. 3868/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3868/2005
Dosar nr. 879/2005
Şedinţa publică din 23 iunie 2005
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 550/ E pronunţată la 14 iunie 2004 a respins excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 45/ E din 14 ianuarie 2004 invocată de pârâta SC F. SA a admis acţiunea R.A.J.A.C. şi a obligat pârâta la plata sumei de 2.851.989.484 lei, reprezentând penalităţi de întârziere în plata facturilor reprezentând costul serviciilor prestate şi a sumei de 69.220.774 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii de mai sus, a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 1 pronunţată la 10 ianuarie 2005 de către secţia comercială a Curţii de Apel Iaşi.
Instanţa de apel a înlăturat susţinerea apelantei pârâte constând în aceea că, potrivit OGR. nr. 8/2003, beneficiază de acordarea unor facilităţi, constând în eşalonarea la plată pe o perioadă de 3-5 ani a datoriei principale şi scutirea de plata penalităţilor de întârziere.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate constând în greşita aplicare a actului normativ susmenţionat, constând în ignorarea facilităţilor acordate prin eşalonarea datoriei şi scutirea de plată a penalităţilor de întârziere.
Critica este neîntemeiată.
Litigiul are ca obiect plata penalităţilor de întârziere datorate de pârâtă în urma achitării cu întârziere a facturilor reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de reclamantă.
Conform art. 14 din OUGR. nr. 8/2003, privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, prin aliniatul 1 al art. 14 se dispune „creanţele furnizorilor de utilităţi reprezentând contravaloarea facturilor, inclusiv majorările de tarif, datorate şi neachitate până la data de 30 noiembrie 2002 de către societăţile comerciale care se privatizează, se convertesc total sau parţial în acţiuni, iar majorările de întârziere şi penalităţile de întârziere aferente, calculate şi neachitate furnizorilor de utilităţi se anulează".
Prin aliniatul 7 al art. 14 din actul normativ menţionat se dispune ca „societăţile comerciale aflate în procedura de privatizare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi cele care se privatizează şi care beneficiază de prevederile aliniatului 1 se stabilesc prin HG".
Privatizarea pârâtei a început la data de 25 septembrie 2003, când A.P.A.P.S. a transferat dreptul său de proprietate asupra acţiunilor deţinute la pârâtă, către M.
Legat de data transferului dreptului de proprietate se justifică şi neincluderea pârâtei în lista aprobată prin HGR. nr. 241 din 4 martie 2003.
OUGR. nr. 8/2003 a fost modificată prin Legea nr. 569 din 22 decembrie 2003, care introducea un nou aliniat al art. 4 al ordonanţei, prin care se stabilea că societăţile care nu beneficiază de facilităţile prevăzute în aliniatul 1 al textului vor putea pretinde de la furnizorii de utilităţi scutirea de plata penalităţilor de întârziere, pe baza unei solicitări a instituţiei publice implicate (A.P.A.P.S.) formulată în termen de 30 zile de la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor societăţilor comerciale.
La dosar nu există decât dovada acestei intervenţii făcută la 29 martie 2004, iar cea recunoscută de reclamantă este de 19 ianuarie 2004, ambele marcând o depăşire a termenului fixat de actul normativ mai sus enunţat.
Art. 38 din OGR. nr. 26 din 24 martie 2004 nu are aplicare în speţă, pentru că o lege nu poate fi modificată printr-o ordonanţă de urgenţă, pentru că acest act normativ nu poate retroactiva conform art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi pentru că, vorbind de încheierea convenţiilor de eşalonare, se deduce că se referă numai la datoriile principale, nu şi la cele care fac obiectul acestui litigiu.
HGR. nr. 1249 din 24 octombrie 2003, invocată de pârâtă, referindu-se şi ea numai la creanţele ce se convertesc în acţiuni, nu poate fi extinsă şi la penalităţile de întârziere.
Pentru considerentele expuse, recursul pârâtei este nefondat urmând a fi respins ca atare, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC F. SA Iaşi, împotriva deciziei nr. 1 din 10 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3862/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4119/2005. Comercial → |
|---|
