ICCJ. Decizia nr. 4034/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4034/2005
Dosar nr. 9486/2004
Şedinţa de la 29 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 11 decembrie 2002, reclamanta D.M. a chemat în judecată pe pârâta S.C.D.F.E.E., filiala Moldova, sucursala Bacău pentru a fi obligată, în conformitate cu OUG nr. 63 din 28 decembrie 1998, să instituie procedura legală pentru exproprierea terenului aferent stâlpilor de înaltă tensiune aflaţi pe terenul proprietatea reclamantei, să se stabilească suprafaţa exactă a culoarului de trecere şi a zonei de protecţie, să-i comunice toate restricţiile, să încheie cu reclamanta un acord pentru exercitarea drepturilor de uz şi servitute.
Totodată a mai solicitat ca pârâta să propună spre conciliere şi să încheie un acord cu valoarea indemnizaţiei anuale pe metrul pătrat pentru suprafaţa zonei de protecţie şi siguranţa pentru drepturile de uz şi de servitute.
Prin sentinţa civilă nr. 1002 din 24 februarie 2003, Judecătoria Bacău a anulat ca insuficient timbrată acţiunea reclamantei, dar prin Decizia nr. 471 din 7 mai 2003, secţia civilă a Tribunalului Bacău, a admis apelul reclamantei, a anulat sentinţa judecătoriei şi admiţând excepţia de necompetenţă materială a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.
La Tribunalul Bacău cauza a fost înregistrată la nr. 5812/2003, iar prin încheierea din 1 septembrie 2003, s-a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. 4396/2003 al secţiei comerciale şi de contencios administrativ a Tribunalului Bacău unde fusese înregistrată o acţiune cu acelaşi conţinut şi între aceleaşi părţi.
Soluţionând acţiunile conexe, Tribunalul Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a pronunţat sentinţa civilă nr. 2397 din 22 septembrie 2003, prin care a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantei D.M.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta D.M., iar prin Decizia nr. 128 din 20 mai 2004, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a anulat sentinţa tribunalului şi reţinând cauza pentru rejudecare în fond a admis acţiunea principală şi cea conexă şi a obligat pârâta SC F.D.F.E.E.E.M. SA Bacău să încheie cu reclamanta D.M., în termen de 3 luni de la pronunţare, un acord având ca obiect următoarele:
1. stabilirea dreptului de uz pe terenul reclamantei în suprafaţă de 1,5 ha pentru executarea lucrărilor prevăzute de art. 53 alin. (2) lit. a) din OUG nr. 63/1998 şi pentru asigurarea funcţionării capacităţii energetice;
2. stabilirea dreptului de servitute de trecere de suprafaţă pe terenul reclamantei pentru accesul pârâtei la locul de amplasare a capacităţii energetice;
3. stabilirea suprafeţei de teren afectată de dreptul de acces la utilităţile publice cu schiţa anexă;
4. stabilirea suprafeţei zonei de protecţie aferentă capacităţii energetice, amplasate pe terenul reclamantei;
5. stabilirea suprafeţei zonei de siguranţă aferentă aceleiaşi capacităţi energetice;
6. stabilirea despăgubirilor băneşti cuvenite reclamantei pentru fiecare suprafaţă stabilită la punctele 1 – 5 pe durata existenţei capacităţii energetice amplasate pe terenul proprietăţii reclamantei.
Totodată a fost respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privind ridicarea reţelei energetice, precum şi de obligarea alternativă la instituirea procedurii legale de expropriere a terenului aferent capacităţii energetice a pârâtei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că terenul situat în Oneşti ce constituie proprietatea reclamantei este străbătut oblic de două reţele de înaltă tensiune şi nu poate fi utilizat eficient, aşa încât părţile trebuie să încheie un acord conform etapelor şi principiilor prevăzute de art. 53 din OUG nr. 63/1998.
Cu actul înregistrat la 27 iulie 2004, societatea comercială pârâtă a formulat motive de recurs, în temeiul art. 304 pct. 4, 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ., susţinând următoarele:
- în mod greşit s-a reţinut de instanţa de apel că stâlpii de înaltă tensiune sunt situaţi pe terenul reclamantei când, în realitate, sunt două proprietăţi distincte deoarece terenul de sub stâlpi aparţine statului român;
- instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut întrucât reclamanta nu a solicitat încheierea acordului dintre părţi pe durată nedeterminată, aşa cum s-a pronunţat curtea de apel;
- instanţa nu a administrat probe (expertize topocadastrale) care să stabilească limitele proprietăţilor învecinate şi dacă fundaţia stâlpilor electrici este inclusă în terenul reclamantei;
- hotărârea curţii de apel se întemeiază pe un act normativ abrogat prin Legea nr. 318/2003, care a statuat faptul că drepturile de uz, acces şi servitute la capacităţile energetice se exercită în mod gratuit.
Recursul pârâtei este întemeiat, în sensul celor ce se vor arăta.
Din actele dosarului rezultă că reclamanta D.M. este titulara unui drept de proprietate pentru suprafaţa de 1,5 ha de teren extravilan situat în Oneşti, titlului de proprietate din 4 noiembrie 1998.
La dosarul de fond al tribunalului, s-a mai depus o schiţă din care reiese că terenul în discuţie este străbătut de două reţele de înaltă tensiune.
Susţinând că datorită acestor reţele electrice terenul său nu poate fi utilizat eficient, reclamanta a formulat acţiune solicitând obligarea pârâtei la încheierea unui acord, în temeiul prevederilor OUG nr. 63/1998.
La data formulării acţiunii erau în vigoare prevederile OUG nr. 63/1998, iar în conformitate cu prevederile art. 53 alin. (3) din acest act normativ drepturile de uz şi de servitute asupra terenurilor proprietate privată se stabilesc prin acord între proprietarul terenului şi titularul autorizaţiei de înfiinţare, respectiv de funcţionare, cu stabilirea duratei, conţinutului, a condiţiilor şi limitelor de exercitare, precum şi a despăgubirilor şi indemnizaţiei acordate proprietarului.
De asemenea, potrivit art. 53 alin. (4) din aceeaşi ordonanţă s-a stabilit ca, în cazul nerealizării acordului prevăzut la alineatul 3 între titularul autorizaţiei de înfiinţare ori de funcţionare şi proprietar, va decide instanţa judecătorească competentă, hotărârea acesteia constituind titlu pentru drepturile prevăzute la alineatul 3.
Prima critică formulată de recurentă se referă la situaţia de fapt reţinută de curtea de apel, pârâta susţinând că, deşi reţeaua electrică străbate terenul reclamantei, terenul de sub stâlpi aparţine statului român, fiind în realitate doi proprietari.
Instanţa de apel nu a fost preocupată să elucideze acest aspect aşa încât, recursul pârâtei va fi admis conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ. şi cauza va fi trimisă pentru rejudecare aceleiaşi curţi de apel care, prin administrarea unor noi probe urmează să stabilească situaţia juridică a terenului şi în consecinţă pretenţiile reclamantei.
Această primă critică este strâns legată de acea privind administrarea probelor, recurenta susţinând în mod judicios că situaţia terenului poate fi stabilită printr-o expertiză topocadastrală, care să stabilească dacă fundaţia stâlpilor de înaltă tensiune este inclus sau nu în terenul proprietatea reclamantei.
Recurenta a mai susţinut că, deşi reclamanta a solicitat prin acţiune doar obligarea pârâtei la încheierea unui acord, instanţa de apel a reţinut că acest acord se va încheia pe durată nedeterminată, acordând astfel mai mult decât s-a cerut şi pronunţând şi sub acest aspect o hotărâre nelegală.
De altfel, restul art. 53 din OUG nr. 63/1998, care nu a fost aprobată de organul legiuitor, fiind respinsă prin Legea nr. 380/2003) a fost greşit interpretat de instanţă, deoarece ordonanţa reglementa o procedură amiabilă pentru realizarea acordului dintre părţi, iar în ipoteza nerealizării acestui acord instanţa pronunţa o hotărâre ce constituia titlu.
Instanţa a făcut o aplicare incompletă a textului citat, obligând la încheierea unui acord în termen de 3 luni, fără să prevadă soluţia pentru ipoteza nerealizării acestui acord aşa cum a prevăzut legiuitorul la momentul respectiv.
Cu ocazia rejudecării cauzei instanţa de apel va examina şi celelalte critici formulate de pârâta – recurentă, în raport de reglementările intervenite prin adoptarea Legii nr. 318/2003 Legea energiei electrice.
Totodată va fi menţinută Decizia atacată sub aspectul respingerii ca inadmisibil a capătului de cerere privind ridicarea reţelei electrice şi de obligarea alternativă la instituirea procedurii legale de expropriere a terenului aferent capacităţii energetice aparţinând pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC F.D.F.E.E.E.M., împotriva deciziei nr. 128 din 20 mai 2004 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, casează în parte Decizia atacată şi trimite cauza pentru rejudecarea acţiunilor conexe aceleiaşi instanţe.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 29 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3860/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4044/2005. Comercial → |
|---|
