ICCJ. Decizia nr. 4081/2005. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4081/2005
Dosar nr. 8865/2004
Şedinţa publică din 30 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 5 martie 2003 reclamanţii S.I. şi S.A., au chemat în judecată pârâta SC A. SA, sucursala Bistriţa, solicitând nulitatea contractului de garanţie imobiliară autentificat la 6 octombrie 1998 şi radierea din C.F. Bistriţa a menţiunilor privitoare la acest contract, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii s-a susţinut de către S.I. că bunul ipotecat este proprietate comună a soţilor, ori contractul de ipotecă a fost încheiat doar de unul dintre soţi, cu nesocotirea art. 35 C. fam.
Tribunalul Bistriţa Năsăud, secţia comercială şi contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1766 din 7 octombrie 2003 a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă, iar pe fond a respins acţiunea ca neîntemeiată.
S-a reţinut, în pronunţarea acestei hotărâri că, la data încheierii contractului de ipotecă, în C.F. era trecut ca proprietar numai unul din soţi, S.A., iar completarea ulterioară cu numele soţiei, nu duce la nulitatea ipotecii.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei instanţei de fond a fost admis de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi contencios administrativ, prin Decizia nr. 112 din 26 februarie 2004, hotărârea atacată fiind schimbată în întregime în sensul admiterii acţiunii reclamanţilor, dispunerii anulării contractului de garanţie imobiliară autentificat la 6 octombrie 1998 şi radierea din C.F. Bistriţa a ipotecii în sumă de 150.000.000 lei, în favoarea SC A. SA, sucursala Bistriţa Năsăud, cu obligarea pârâtei intimate la 6.778.500 lei, cheltuieli de judecată în fond şi apel.
În pronunţarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut că bunul ipotecat este bun comun al soţilor S., dobândit în timpul căsătoriei şi că, întrucât contractul de ipotecă a fost semnat de un singur soţ, nu este valabil, grevarea bunului neavând consimţământul celuilalt soţ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, invocând art. 304 pct. 9, art. 309 şi 312 alin. (3) C. proc. civ., susţinând că hotărârea pronunţată este neteminică şi nelegală, întrucât:
- în extrasul C.F. Bistriţa proprietar era numai S.A. Ulterior acest C.F. a fost sistat, iar imobilul a fost transcris în C.F. Bistriţa, fiind vorba de un alt imobil şi nu se menţionează că imobilul este bun comun al soţilor;
- nu avea dreptul să cenzureze extrasul C.F. privitor la dreptul de proprietate şi greşit instanţa reţine că trebuia să se intereseze dacă cumpărătorul este căsătorit şi dacă bunul ipotecat este bun comun al soţilor.
Recursul este nefondat.
Instanţa de apel a reţinut întemeiat nulitatea contractului de ipotecă, întrucât deşi avea ca obiect un bun comun al soţilor, a fost semnat numai de unul dintre soţi.
Potrivit art. 35 alin. (2) teza II C. fam., nici unul dintre soţi nu poate înstrăina şi nici nu poate greva un teren sau o construcţie, ce face parte din bunurile comune, dacă nu are consimţământul expres al celuilalt soţ.
În speţă, S.A. a semnat contractul de ipotecă de rangul I, asupra unui imobil, proprietate comună dobândită în timpul căsătoriei. Astfel, în C.F. Bistriţa, teren şi casă, sunt înscrişi proprietari S.A. şi S.I.
În adevăr, la data încheierii contractului de ipotecă era înscris, din eroare numai S.A., dar C.F. a fost sistată şi s-au făcut menţiunile corecte pe numele ambilor soţi.
Întrucât S.I. nu a confirmat contractul de ipotecă, în lipsa consimţământului acesteia, întemeiat s-a reţinut nulitatea ipotecii.
Ca urmare, hotărârea atacată fiind temeinică şi legală, recursul urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A. SA Bistriţa Năsăud, împotriva deciziei nr. 112 din 26 februarie 2004 a Curţii de Apel Cluj, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 4048/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4099/2005. Comercial → |
---|