ICCJ. Decizia nr. 4129/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4129/2005
Dosar nr. 11312/2004
Şedinţa publică din 20 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC S. SA Bucureşti, a chemat în judecată pe pârâta SC R. SRL Constanţa, solicitând să-i lase în proprietate suprafaţa de 2879,52 mp. teren situat în municipiul Constanţa, să sisteze executarea construcţiilor şi să demoleze construcţiile executate fără autorizaţie, sub pedeapsa daunelor cominatorii în sumă de 500.000 lei /zi.
Prin sentinţa civilă nr. 542 din 21 octombrie 1998, Judecătoria Constanţa a respins ca nefondată acţiunea considerând că reclamanta nu a administrat probe pentru dovedirea dreptului său.
Tribunalul Constanţa, prin Decizia civilă nr. 89 din 8 ianuarie 1999, a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinţei susmenţionate, reţinând că obiectul acţiunii îl constituie valorificarea unui drept personal, de creanţă şi nu o revendicare imobiliară, iar pârâta ocupă terenul în baza unui contract de închiriere.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia civilă nr. 1426 din 29 noiembrie 1999, a admis recursul declarat împotriva deciziei tribunalului, pe care a casat-o cu trimitere spre rejudecare, întrucât a soluţionat litigiul cu privire la un singur capăt de cerere şi nu a verificat dacă reprezentantul reclamantei avea mandat pentru modificarea obiectului acţiunii.
În rejudecare, reclamanta şi-a precizat acţiunea atât sub aspectul obiectului acţiunii, cât şi a părţilor.
Astfel, obiectul acţiunii a fost precizat în privinţa revendicării suprafeţei de 2350,70 mp. teren situat în Constanţa aflat în posesia pârâtei SC R. SRL ca urmare a contractului de închiriere încheiat cu pârâta SC P. SA Constanţa; obligarea pârâtei SC R. SRL să ridice construcţiile de pe teren, constatarea nulităţii parţiale absolute a actelor adiţionale prin care SC P. SA a închiriat suprafeţele de 700 mp. şi respectiv 1800 mp. şi evacuarea pârâtei SC R. SRL.
Judecătoria Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 7833 din 7 iunie 2001, considerând obiectul comercial al litigiului şi-a declinat competenţa în favoarea tribunalului.
Pârâta SC R. SRL a formulat cerere reconvenţională, solicitând constatarea nulităţii parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Intervenientul M.I.R. a solicitat respingerea cererii reconvenţionale, cauzele invocate de pârâtă nefiind de natură a atrage nulitatea absolută a actului.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 9707/ COM din 24 decembrie 2003, a respins excepţia de nelegalitate a acţiunii, a admis în parte acţiunea şi cererea de intervenţie, a obligat pe pârâte să lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 2.350,70 mp. teren situat în Constanţa, a obligat pe pârâta SC R. SRL să ridice construcţiile de pe teren, a anulat contractul de vânzare cumpărare a suprafeţei de 2350,70 mp. şi a evacuat pe pârâta SC R. SRL; a respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii parţiale a actelor adiţionale, ca rămasă fără obiect, cererea privind acordarea daunelor cominatorii şi cererea reconvenţională. A obligat pe pârâta SC R. SRL la 5.458.600 lei cheltuieli de judecată şi pe pârâta SC P. SA la plata sumei de 3.833.600 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis pârâtei SC P. SA a fost anulat în parte iar dreptul de proprietate asupra terenului a fost recunoscut de această pârâtă. Astfel pârâta SC R. SRL ocupă terenul reclamantei fără titlu iar actul de vânzare cumpărare a suprafeţei de 10.140 mp. este parţial lovit de nulitate, pentru cauză ilicită. Pe de altă parte pârâta SC R. SRL a edificat construcţii pe terenul reclamantei fără acordul acesteia şi fără autorizaţie de construcţie.
Curtea de Apel Constanţa, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC R. SRL, prin Decizia civilă nr. 281/ COM din 11 octombrie 2004, considerând că instanţa nu a ignorat dispoziţiile art. 103 C. proc. civ., întrucât reclamanta a stabilit cadrul procesual până la primul termen de judecată, iar completarea acţiunii a fost cerută de obiectul acţiunii, a avut în vedere numai probele administrate în instanţă când a constatat nulitatea parţială a contractului de vânzare cumpărare între pârâte precum şi certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 1996.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, pârâta SC R. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că instanţa de apel a soluţionat greşit modificarea şi completarea obiectului acţiunii, ignorând sancţiunea prevăzută de art. 103 C. proc. civ.: acţiunea a fost introdusă în temeiul dispoziţiilor art. 674 C. proc. civ. şi s-a ajuns a se soluţiona o acţiune în revendicare iar în rejudecare după casare s-a extins obiectul pricinii completându-se cu nulitatea parţială a unor acte.
Pe fondul pricinii, recurenta susţine că instanţele erau obligate să compare titlurile de proprietate şi să facă aplicaţia excepţiei „error comunis facit jus"; nu puteau admite mişcarea cererilor faţă de regimul juridic diferit care a creat ambiguitate cu privire la competenţa materială a instanţelor.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:
Acţiunea înregistrată la 13 octombrie 1997 la Judecătoria Constanţa a fost într-adevăr întemeiată pe dispoziţiile art. 674 C. proc. civ., dar în cuprinsul ei reclamanta solicita să-i fie lăsată în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 2.879,52 mp.
Acţiunea posesorie are în conţinutul său numai unul din dezmembrămintele dreptului de proprietate, folosinţa, însă faţă de explicaţiile scrise ale reclamantei, judecătorii nu au hotărât asupra unui obiect care nu a fost dedus judecăţii.
Prin Decizia de casare cu trimitere nr. 1426 din 29 noiembrie 1999, curtea de apel a stabilit că instanţa de fond nu a intrat în cercetarea fondului iar tribunalul ca instanţă de apel nu a verificat dacă reprezentantul reclamantei era mandatat să modifice obiectul acţiunii şi să investească instanţa, modificarea acţiunii în raport cu principiile procesuale fiind încălcate.
Faţă de această casare, s-a reluat cursul judecăţii, tribunalul fiind cel care, în primă instanţă, era competent să stabilească legalitatea fiecărui act procedural îndeplinit de părţi. Apreciind astfel, curtea de apel, în mod judicios, a constatat regularitatea cererii de chemare în judecată, modificată până la prima zi de înfăţişare, în sensul constatării nulităţii parţiale absolute a actelor adiţionale, a chemării în judecată şi a SC P. SA şi a determinării suprafeţei de 2350,70 mp. teren revendicat.
Completarea acţiunii formulată la 31 mai 2001 nu poate fi considerată depusă peste termenul prevăzut de lege, cât timp competenţa de soluţionare a pricinii, determinată de obiectul principal al acesteia, aparţinea tribunalului, iar acesta a fost sesizat la 3 august 2001.
Dispoziţiile art. 105 C. proc. civ., sancţionează cu nulitatea actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent, iar faţă de momentul introducerii acţiunii 13 octombrie 1997 şi dispoziţiile procedurale, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă aparţinea tribunalului, aşa încât nu se poate invoca o tardivitate a cererilor depuse de reclamantă.
Critica privind netemeinicia deciziei atacate, este în aceeaşi măsură nefondată. Instanţa de apel, sintetic, a analizat materialul probator administrat din care rezulta dreptul de proprietate al reclamantei, transcris în registrul de transcripţiuni, din 27 noiembrie 1996, anularea parţială a certificatului privind atestarea dreptului de proprietate a SC P. SA, prin sentinţa civilă nr. 600/1997 a Curţii de Apel Bucureşti şi noul certificat de proprietate emis de M.I. în anul 1997, necontestat de această din urmă societate comercială.
Pe de altă parte chestiunea competenţei materiale a primei instanţe: Judecătoria Constanţa prin sentinţa nr. 7833/2001 a constatat judicios că sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 pct. 1 C. proc. civ., cauza purtându-se asupra patrimoniului unei societăţi comerciale.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 281/ COM din 11 octombrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.
În consideraţia dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., faţă de culpa procesuală a recurentei, urmează ca aceasta să fie obligată la plata sumei de 2.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă SC S. SA Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC R. SRL Constanţa, împotriva deciziei civile nr. 281/ COM din 11 octombrie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială.
Obligă recurenta la plata sumei de 2.000.000 lei cheltuieli de judecată către SC S. SA Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4080/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4137/2005. Comercial → |
|---|
