ICCJ. Decizia nr. 4583/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4583/2005
Dosar nr. 9594/2004
Şedinţa publică din 7 octombrie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea introductivă de instanţă înregistrată la data de 25 noiembrie 2003 la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta P.M.B. prin mandatar SC R.V. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta I.E. să se dispună:
- obligarea pârâtei la plata sumei de 711.884.270 lei, reprezentând chirie restantă, majorări de întârziere pentru T.V.A. datorat pe perioada 1 decembrie 2000 – 31 octombrie 2003;
- rezilierea contractului de închiriere din 11 septembrie 1990;
- evacuarea pârâtei din spaţiul ocupat în Bucureşti;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată;
- chemarea în garanţie a SC T.C.I. SRL în care pârâta este acţionară;
- instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţin pârâtei.
Prin sentinţa comercială nr. 2516 din data de 19 februarie 2004 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială a admis în parte cererea principală formulată de reclamantă şi a dispus rezilierea contractului de închiriere din 11 septembrie 1990 şi evacuarea pârâtei din spaţiul ocupat în Bucureşti; a respins capătul de cerere privind contravaloarea chiriei restante şi a T.V.A. - ului aferent ca rămas fără obiect precum şi capătul de cerere privind majorările de întârziere pentru chirie, ca neîntemeiat.
Totodată instanţa a respins cererea de chemare în garanţie formulată împotriva chematei în garanţie SC T.C.I. SRL şi cererea de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile aparţinând chematei în garanţie şi asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând pârâtei, ca neîntemeiat.
În considerentele sentinţei, tribunalul a reţinut că între părţi s-a încheiat, la data de 11 septembrie 1990 un contract de închiriere pentru spaţiul comercial situat în Bucureşti, pârâta în calitate de locatar nu şi-a respectat obligaţia de plată a chiriei la termenele scadente convenite, acumulând o restanţă, actualizată trimestrial în funcţie de indicele de inflaţie în valoare de 337.775.664 lei, la care se adaugă T.V.A. - ul în sumă de 64.177.642 lei, nerespectare care impune rezilierea contractului de închiriere şi evacuarea pârâtei din spaţiu.
Întrucât pârâta a achitat pe parcursul derulării procesului chiria restantă actualizată şi T.V.A. - ul aferent, prima instanţă a respins capătul de cerere privind plata contravalorii acestor debite ca rămas fără obiect.
Referitor la plata majorărilor de întârziere, instanţa a constatat că în contractul încheiat de părţi nu a fost inserată o clauză penală, cererea reclamantei fiind neîntemeiată sub acest aspect.
Cererile privind instituirea unui sechestru asigurător şi cererea de chemare în garanţie a SC T.C.I. SRL, societate care şi-a desfăşurat activitatea în imobilul închiriat pârâtei, au fost respins ca neîntemeiate, în raport de considerentele ce au fost avute în vedere în soluţionarea cererii principale.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanta cât şi pârâta I.E.
Reclamanta a solicitat schimbarea hotărârii sub aspectul admiterii şi a capătului de cerere privind majorările de întârziere solicitate, invocând ca temei dispoziţiile Legii nr. 5/1993 şi ale H.C.M. nr. 860/1973, care prevedeau majorări de 0,5 % pe zi de întârziere la plata oricărui tip de chirie.
Pârâta, prin apelul formulat a solicitat schimbarea în parte a sentinţei fondului în sensul respingerii cererii de reziliere a contractului de închiriere şi de evacuare din spaţiu, urmare achitării chiriei restante actualizate şi a T.V.A. - ului aferent în cursul procesului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 329 din 17 iunie 2004, respinge ambele apeluri ca nefondate.
Confirmând hotărârea primei instanţe, curtea de apel constată nefondate criticile formulate de părţi, reţinând că sub aspectul majorărilor de întârziere solicitate de reclamantă, în absenţa unei clauze penale stipulate în contract, ele nu pot fi acordate, iar în ce priveşte rezilierea contractului şi evacuarea pârâtei din spaţiu, soluţia primei instanţe este legală în raport de dispoziţiile art. 1439 alin. (2) C. civ.
În contra acestei decizii au declarat, în termen legal, recurs, atât reclamanta cât şi pârâta.
Recurenta-reclamantă P.M.B. prin SC R.V. SA a solicitat în temeiul art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ., modificarea deciziei atacate în sensul admiterii capătului de cerere privind majorările de întârziere solicitate.
Reiterând criticile din apel, recurenta-reclamantă susţine, în dezvoltarea motivelor de recurs, că la data încheierii contractului, respectiv 11 septembrie 1990, era în vigoare Legea nr. 5/1973 şi H.C.M. nr. 860/1973, care prevedea majorări de întârziere de 0,015 % pe zi de întârziere, dispoziţii normative care se aplicau contractului. După intrarea în vigoare a Legii nr. 114/1996, dispoziţiile H.C.M. nr. 860/1973 nu au fost abrogate în totalitate ci numai în partea referitoare la închirierea locuinţelor nu şi a spaţiilor cu altă destinaţie.
Recurenta-pârâtă critică Decizia dată în apel sub aspectul rezilierii contractului de închiriere şi a evacuării sale din spaţiu, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea este dată cu aplicarea greşită a legii şi susţinând că instanţa a ignorat faptul că obligaţia de plată a chiriei este cherabilă, situaţie în care, atâta timp cât reclamanta nu s-a deplasat la domiciliul său pentru plata chiriei, excepţia de neexecutare potrivit art. 1104 C. civ., trebuia admisă.
Mai susţine recurenta-pârâtă că potrivit art. 1021 C. civ., creditorul are opţiunea între executarea silită sau rezilierea, ori în aceste condiţii, el nu poate solicita atât plata chiriei cât şi rezilierea.
Recursurile sunt nefondate.
1) Cu privire la recursul recurentei-reclamante:
1.1. Deşi recurenta invocă, ca motiv de nelegalitate, dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ., din dezvoltarea criticilor Curtea reţine numai motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea legii, indicarea celorlalte două motive, este pur formală, în condiţiile în care recurenta nu explicitează în ce constă „schimbarea naturii sau înţelesul neîndoielnic al actului" sau „nepronunţarea instanţei asupra unui mijloc de apărare sau dovezi administrate".
1.2. Critica de nelegalitate întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi primită.
Atâta vreme cât în convenţia părţilor nu s-a stabilit o clauză penală, în mod legal, cu raportarea art. 969 C. civ., instanţele au constatat că pârâta nu poate fi obligată la plata de penalităţi de întârziere.
1.3. Cât priveşte temeiul invocat pentru penalităţile solicitate, conferit de Legea nr. 5/1973 şi H.C.M. nr. 860/1973, în vigoare la data încheierii contractului dintre părţi, 11 septembrie 1990, Curtea constată că este inaplicabil, în condiţiile în care Legea nr. 5/1973 şi H.C.M. nr. 860/1973 au fost abrogate prin Legea nr. 114/1996, iar penalităţile se solicită pe perioada 2000 – 2003.
La data intrării în vigoare a Legii nr. 114/1996 a supravieţuit, pe o perioadă limitată numai capitolul 4 şi art. 63 din Legea nr. 5/1993 referitoare la stabilirea şi plata chiriei pentru locuinţe, dispoziţii care nu aveau incidenţă în cauza de faţă.
1.4. Distinct de aceasta, indiferent de cuantumul penalităţilor, stabilit de lege sau convenţional, obligaţiile cu clauză penală trebuie prevăzute şi asumate expres, conform art. 1066 şi art. 1087 C. civ., aşa cum corect au reţinut instanţele.
2. Referitor la recursul recurentei-pârâte:
Critica de nelegalitate invocată, constând în aplicarea greşită a textelor de lege incidente cauzei, nu este fondată.
2.1. Creditoarea a emis facturi lunare pentru plata chiriei pe care le-a trimis debitoarei-pârâte pe adresa spaţiului ce a format obiectul contractului de închiriere, facturi pe care pârâta le-a primit, sub semnătură, ceea ce semnifică acceptarea la plată, în contul creditoarei indicat în factură, aşa cum se obligase prin contractul de închiriere. De altfel, debitoarea recurentă a plătit în timpul procesului chiria restantă prin virament bancar în contul creditoarei şi nici nu a invocat la fond şi în apel această apărare.
2.2. Cât priveşte aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1021 C. civ., critica nu poate fi primită.
Rezilierea contractului de închiriere urmare neplăţii chiriei la termenele scadente, pe perioada 2000-2003, nu o exonerează pe pârâtă de plata chiriei restante, aferentă perioadei cât a folosit spaţiul.
Plata chiriei restante în timpul litigiului dintre părţi, nu înlătură incidenţa dispoziţiilor art. 1020 C. civ., deoarece în contractele sinalagmatice condiţia rezolutorie este întotdeauna subînţeleasă, iar potrivit art. 1429 alin. (3) C. civ., locatarul trebuie să plătească locaţiunea la termenele stabilite.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ambele recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta P.M.B. prin SC R.V. SA Bucureşti şi de pârâta I.E. împotriva deciziei nr. 329 din 17 iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4566/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4592/2005. Comercial → |
|---|
