ICCJ. Decizia nr. 4562/2005. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4562/2005
Dosar nr. 11103/2004
Şedinţa de la 7 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 691 din 16 iunie 2004 a Tribunalului Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a admis acţiunea reclamantei SC E. SA Buzău şi pârâta R.A.M. Buzău a fost obligată la plata sumei de 1.543.410.355 lei cu titlu de penalităţi şi la 41.863.207 lei cheltuieli de judecată.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia nr. 711 din 8 octombrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
S-a reţinut în considerentele deciziei că pârâta nu a făcut dovada că a fost scutită de plata penalităţilor, iar pe de altă parte acestea se referă la facturi neachitate în perioada 2002 – 2003, care exced OUG nr. 57/2002.
Împotriva acestei decizii pârâta R.A.M. Buzău a declarat recurs şi a susţinut că este nelegală şi netemeinică.
A arătat recurenta că reclamanta sucursala Buzău a SC E. SA nu are capacitate procesuală de folosinţă, nu are personalitate juridică şi nu poate să aibă calitatea de reclamant.
Pe fondul litigiului a susţinut că beneficiază de dispoziţiile art. 1 alin. (4) din OUG 37/2004, care prevăd anularea penalităţilor şi majorărilor de întârziere, întrucât a achitat până la data de 30 iunie 2004 obligaţiile curente şi restante pentru consumul de energie electrică.
S-a susţinut că pentru suma de 7.293.254.631 lei, reprezentând majorări de tarif calculate în baza HG nr. 236/1993 la care se referă procesul verbal de divergenţă din 12 decembrie 2002, au semnat la sediul intimatei convenţia şi graficul de eşalonare.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului invocând că are calitate procesuală activă, iar pe fondul litigiului recurenta nu beneficiază de scutirea de plata penalităţilor prevăzută de OUG nr. 37/2004.
Recursul nu este fondat.
Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice constă în aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii civile.
Potrivit art. 33 din decretul nr. 31/1954 persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitate de a avea drepturi şi obligaţii de la data înregistrării lor, dispoziţie care se regăseşte în art. 41 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 cu referire la societăţile comerciale.
În speţă, intimata – reclamantă are capacitate de folosinţă şi dreptul de a formula acţiuni în instanţă pe de o parte prin competenţele date de consiliul de administraţie a SC E. SA prin anexa cererii de înmatriculare la R.C., iar pe de altă parte aceasta este parte în contractul de furnizare a energiei electrice din 24 mai 2000.
Nici critica ce vizează fondul litigiului nu este întemeiată.
Potrivit art. 1 alin. (4) din OUG nr. 37/2004 beneficiază de anularea penalităţilor de întârziere persoanele juridice care plătesc integral contravaloarea facturilor reprezentând obligaţii curente şi restante pentru consumul de energie electrică, termică, apă şi gaze naturale până la 30 iunie 2004.
În speţă, recurenta pârâtă la acea dată figura ca debitoare cu suma de 7.293.254.631 lei, reprezentând majorări de tarif respectiv energie electrică livrată cu tarif majorat şi deci nu a beneficiat de aplicarea acestei ordonanţe.
Pe de altă parte, în litigiul dedus judecăţii intimata – reclamantă a pretins penalităţi la plata facturilor pentru perioada 31 octombrie 2002 – 15 decembrie 2003, aşa încât nu se aplică prevederile OUG nr. 57/2002.
Aşa fiind, recurenta – pârâtă nu a făcut dovada că a beneficiat de scutire de plata penalităţilor solicitate de intimata – reclamantă şi în mod corect ambele instanţe au dispus obligarea la plata acestora.
Pentru aceste considerente urmează ca potrivit art. 312 C. proc. civ., să se respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta R.A.M. Buzău, împotriva deciziei nr. 711 din 8 octombrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 7 octombrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 4547/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4566/2005. Comercial → |
---|