ICCJ. Decizia nr. 4639/2005. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4639/2005
Dosar nr. 7045/2001
Şedinţa publică din 12 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC U. SA Iaşi, a chemat în judecată pe pârâţii SC A. SNC Chişcăreni, SC A. SRL Iaşi şi P.C., solicitând obligarea pârâtului, aflat în culpă, la plata sumei de 27.450.000 lei avans plătit pentru sămânţa de rapiţă.
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 296/ E din 19 februarie 2001, a admis în parte acţiunea, împotriva pârâtei SC A. SNC obligând-o la plata sumei de 27.450.000 lei cu titlu de preţ al mărfii livrate şi la 2.271.000 lei cheltuieli de judecată. Împotriva pârâţilor SC A. SRL şi P.C. a fost respinsă acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestora.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia civilă nr. 262/ A din 11 iunie 2001, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC A. SNC Chişcăreni, reţinând culpa acesteia în livrarea calităţii inferioare a produselor contractate şi neîndeplinirea obligaţiilor de verificare calitativă, de încunoştinţare a reclamantei şi de întocmire a actelor de constatare a compromiterii recoltei.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, pârâta SC A. SNC prin avocat, a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Criticile hotărârii judecătoreşti atacate au în vedere regimul circulaţiei seminţelor şi materialului săditor reglementat de Legea nr. 75/1995, pe care instanţele de fond nu l-a avut în vedere, buletinul de analiză al I.S.C.S.M.S. Iaşi dar şi greşita interpretare a art. 17 din contract, care prevedea o procedură specială în caz de forţă majoră.
Recursul este nesemnat şi va fi declarat nul.
Dispoziţiile art. 316 C. proc. civ., stabilesc domeniul de aplicare al regulilor procedurale în judecata recursului, iar acestea, dacă nu sunt contrare Titlului V cap. I C. proc. civ., sunt cele privind judecata în primă instanţă.
În acest sens, dispoziţiile art. 133 C. proc. civ., care reglementează sancţiunea în cazul neîndeplinirii unor condiţii formale de întocmire a unei cereri adresate instanţelor judecătoreşti, sunt deplin aplicabile.
Cererea de recurs a fost declarată şi semnată de societatea civilă de avocaţi C.R.A. fără mandat din partea recurentei SC A. SNC Chişcăreni.
Dispoziţii legale (art. 67 – 72 C. proc. civ.) îndreptăţesc părţile de a exercita personal sau prin avocat drepturile procesuale, însă, în această din urmă situaţie, procura dată trebuie semnată şi certificată potrivit legii avocaţilor.
Chiar dacă avocatul care a asistat o parte la judecarea pricinii poate să exercite orice cale de atac împotriva hotărârii date, toate actele procedurale se vor împlini numai faţă de partea însăşi, iar mandatul pentru aceasta trebuie să fie valabil încheiat.
Faţă de lipsa semnăturii părţii pe împuternicirea avocaţială prezentată în instanţa de apel şi lipsa unui mandat de reprezentare în recurs, sancţiunea prevăzută de art. 133 alin. (1) C. proc. civ. este aplicabilă, în condiţiile în care, pentru complinirea neregularităţii sesizate au fost acordate 4 termene de judecată.
Aşa fiind, în temeiul textului de lege citat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va declara nul recursul formulat de SC A. SNC prin societatea civilă de avocaţi C.R.A., împotriva deciziei comerciale nr. 262/ A din 11 iunie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Declară nul recursul formulat de pârâta SC A. SNC Chişcăreni, împotriva deciziei nr. 262/ A din 11 iunie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 12 octombrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 4615/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4645/2005. Comercial → |
---|