ICCJ. Decizia nr. 4645/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.4645/2005
Dosar nr. 9662/2004
Şedinţa publică din 12 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 28 martie 2001, reclamantul P.C. a chemat-o în judecată pe pârâta SC P.A. SRL Caransebeş, prin administratorul său, A.I.O., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată să-i plătească 454.521.758 lei pretenţii, precum şi dobânzile aferente acestei sume ca urmare a neachitării sumei, dobânzi corespunzătoare ratei inflaţiei; să se constate că are un drept de retenţie asupra imobilelor ce au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare dintre el şi pârâtă, cu cheltuieli de judecată.
Ulterior, şi-a precizat acţiunea, în sensul că suma de 454.521.758 lei reactualizată se ridică la 798.726.000 lei, sumă ce pretinde a-i fi plătită de pârâtă.
Prin sentinţa civilă nr. 181 din 3 februarie 2004, Tribunalul Caraş-Severin, secţia civilă, comercială şi contencios administrativ, a admis în parte cererea formulată de reclamantul P.C. şi în consecinţă a dispus rezoluţiunea antecontractului de vânzare cumpărare autentificat la 2 august 2000 de către N.P.S.G., încheiat între reclamantul P.C. şi pârâta SC P.A. SRL Caransebeş, cu privire la imobilele, terenuri de construcţie, cu bază de recepţie animale;
A obligat-o pe pârâtă să-i restituie reclamantului suma de 420.000.000 lei cu titlu de preţ, sumă actualizată cu rata inflaţiei, dobânda legală aferentă sumei de 420.000.000 lei, contravaloarea îmbunătăţirilor efectuate la imobilul în litigiu în sumă de 91.338.100 lei, a constatat că reclamantul are un drept de retenţie asupra construcţiilor, până la achitarea de către pârâtă a debitului datorat şi a obligat-o pe pârâtă la 4.157.048 lei cheltuieli de judecată, respingând celelalte cereri formulate de reclamant.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că pârâta se face vinovată de neexecutarea culpabilă a obligaţiilor asumate prin antecontract, că din expertize rezultă că reclamantul a efectuat din banii proprii la imobilul în litigiu o serie de îmbunătăţiri, a căror valoare totală a fost estimată la 91.338.100 lei şi, de asemenea, că reclamantul are dreptul la actualizarea sumei plătite cu titlu de preţ, cu rata inflaţiei de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi la dobânda legală prevăzută de OG nr. 9/2000, începând de la această dată.
Prin Decizia civilă nr. 166 din 21 mai 2004, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis apelul declarat de pârâtă şi, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a înlăturat dispoziţia din hotărâre prin care s-a dispus rezoluţiunea antecontractului de vânzare cumpărare, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei apelate şi obligându-l pe intimatul reclamant să-i plătească apelantei pârâte suma de 551.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut ca fiind întemeiat doar primul motiv de apel invocat de pârâtă, deoarece nici prin acţiunea introductivă şi nici prin precizările de la dosar, reclamantul nu a solicitat instanţei şi rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat la 2 august 2000 de N.P.S.G. din Caransebeş; în ce priveşte celelalte motive de apel formulate de pârâtă a reţinut că sunt neîntemeiate, şile-a respins în consecinţă, menţinând hotărârea primei instanţe, ca fiind legală şi temeinică.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, admiţându-se apelul, cu schimbarea în tot a sentinţei primei instanţe şi, rejudecându-se cauza, în principal să fie respinsă acţiunea reclamantului, iar, în subsidiar, să fie diminuate pretenţiile acestuia cu 105.000.000 lei, să-i fie respinse pretenţiile privind plata îmbunătăţirilor şi cele referitoare la actualizarea cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală aferentă sumei, cu obligarea reclamantului la cheltuieli de judecată în fond, apel şi recurs.
Recurenta susţine astfel că:
- în baza art. 304 pct. 10 C. proc. civ., nu a fost analizată excepţia neexecutării culpabile a antecontractului de către reclamant, în contextul în care în antecontractul de vânzare cumpărare s-a stipulat o clauză ce sancţiona nerespectarea obligaţiilor asumate cu scăderea a 25 % din valoarea preţului achitat, adică cu consecinţa pierderii a 105.000.000 lei din preţul ce l-a achitat;
- prin invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea pronunţată ca lipsită de temei legal, pentru că instanţa de judecată a fost investită cu un petit în sensul obligării pârâtei la restituirea preţului parţial achitat rezultat dintr-o convenţie, fără a se cere instanţei să se pronunţe faţă de valabilitatea convenţiei al cărui preţ pretinde a fi restituit;
- conform art. 304 pct. 8 C. proc. civ., greşit a fost obligată la dobânda legală, pentru că, prin definiţie, aceasta exprimă devalorizarea echivalentă ratei inflaţiei, iar, pe de altă parte, prin acţiunea precizată reclamantul a cerut numai dobânda legală şi abia prin concluziile scrise a cerut şi reactualizarea cu rata inflaţiei.
Cu privire la contravaloarea îmbunătăţirilor, recurenta susţine că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut prin acţiunea introductivă, respectiv s-a pretins doar suma de 34.521.758 lei, iar instanţa a obligat-o pe pârâtă la 91.338.100 lei, aceasta cu atât mai mult cu cât aceste lucrări nu erau necesare, ci absolut voluptorii.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului se constată următoarele:
Referitor la prima critică formulată de pârâtă în recurs, din întregul probatoriu administrat în cauză rezultă fără echivoc că pârâta se face vinovată de neexecutarea obligaţiilor asumate prin antecontractul închiriat între părţi, prin neefectuarea nici unui demers pentru a radia ipotecile de care era grevat imobilul ce a constituit obiectul convenţiei, împrejurare în care nu se poate invoca excepţia de neexecutare a contractului şi, în consecinţă, pretenţia de diminuare a pretenţiilor acordate reclamantului, cu 105.000.000 lei reprezentând 25 % din valoarea preţului achitat nu se justifică şi va fi respinsă, ca nefondată.
În legătură cu cea de-a doua critică, în sensul că nu s-a cerut instanţei să se pronunţe cu privire la valabilitatea convenţiei al cărui preţ reclamantul pretinde a fi restituit, se reţine că este corectă soluţia primei instanţe, dar cum instanţa de apel s-a pronunţat deja asupra acestui aspect, înlăturând dispoziţia privind rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare şi numai pârâta a formulat apel, având în vedere dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 315 alin. (4) din acelaşi cod, potrivit cărora părţii nu i se poate înrăutăţi situaţia în propria cale de atac, va fi respinsă şi această critică, ca nefondată.
De asemenea, se constată a fi neîntemeiată şi cea de-a treia critică privind acordarea dobânzilor legale şi actualizarea sumei cu rata inflaţiei, precum şi a contravalorii îmbunătăţirilor efectuate de reclamant, ambele instanţe reţinând corect că reclamantul are dreptul la actualizarea sumei plătite cu titlu de preţ cu rata inflaţiei, de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi, totodată, în baza art. 43 C. com., la dobânda comercială legală prevăzută de OG nr. 9/2000, de la aceeaşi dată.
Privind contravaloarea îmbunătăţirilor, s-a reţinut judicios că este datorată în cuantum de 91.338.100 lei, în conformitate cu concluziile expertizei în construcţii şi expertiza contabilă, efectuate cu ocazia rejudecării cauzei, în baza cărora s-a stabilit că acestea au fost efectuate din banii proprii ai reclamantului, în valoare totală ce a fost estimată la 91.338.100 lei şi ce reprezintă lucrări necesare şi nu voluptorii, cum greşit susţine recurenta; prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamantul şi-a precizat cererea privind contravaloarea îmbunătăţirilor, solicitând ca pârâta să fie obligată la plata contravalorii acestora, conform expertizei.
În consecinţă, reţinându-se că pârâta nu a formulat în recurs nici o critică întemeiată, în condiţiile art. 304 C. proc. civ., care să conducă la desfiinţarea deciziei curţii de apel, recursul pe care l-a declarat în cauză se va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC P.A. SRL Caransebeş, împotriva deciziei civile nr. 166 din 21 mai 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4639/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4653/2005. Comercial → |
|---|
