ICCJ. Decizia nr. 467/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1074 din 26 martie 2004, Judecătoria Târgoviște a admis acțiunea promovată de reclamanta SC C. SA Târgoviște împotriva pârâtei S.N.T.F.M. - C.F.R. M., sucursala București și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 12.569.157 lei contravaloare marfă, taxe de transport și dobândă legală, precum și la plata cheltuielilor de judecată aferente în sumă de 1.086.933 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta a cumpărat de la SC R. SA Brașov fier vechi, marfă cântărită la expediere și predată la destinație cu lipsuri cantitative pe timpul transportului în valoare de 2.800.000 lei.
A mai reținut că în condițiile menționate și ținând seama de prevederile art. 82 pct. 3 din Regulamentul de transport C.F.R., este prezumată răspunderea căii ferate pentru lipsa cantitativă stabilită la destinație.
împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, pârâta a declarat apel.
Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 350 din 10 mai 2004, pronunțată în dosarul nr. 3297/2004, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei, reținând că în apel nu a fost înlăturată prezumția de vinovăție a cărăușului.
Pârâta a declarat recurs împotriva acestei hotărâri în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
Recurenta susține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală pe baza unei prezumții dedusă din art. 82 - art. 83 din Regulamentul de transport C.F.R., neținând seama că la art. 83.4 din acest regulament, se prevede scutire de răspundere a căii ferate când se constată diferența între cântarul folosit la primirea mărfii și cel de la destinație, când lipsa nu este reală sau se datorează culpei expeditorului.
O altă critică adusă hotărârii pronunțată în apel a fost aceea că în respectiva hotărâre s-a reținut greșit ca obligație a transportatorului aceea de a marca vagoanele.
Pârâta a mai criticat hotărârea recurată și pentru că nu a apreciat valoarea probatorie a proceselor - verbale dresate la destinație, ce consemnau că marfa a fost uniform distribuită în vagon și în afara faptului că marcajul de pe vagon era șters, probabil a susținut recurenta din cauza condițiilor atmosferice, nu existau urme vizibile de sustragere la mijlocul de transport.
Recursul nu este fondat.
Analizând hotărârea recurată prin prisma primului motiv de recurs și având în vedere actele dosarului, nu se identifică elemente care să confirme faptul că hotărârea instanței de apel nu este legală. S-a reținut corect în această hotărâre că la două dintre cele trei vagoane cu care marfa reclamantei a fost transportată s-a constatat lipsa marcajului la destinație, iar un vagon avea marcajul întrerupt, situație consemnată în procesele - verbale de constatare nr. 595, nr. 606 și nr. 623 din 2003.
în aceste împrejurări prima critică adusă de recurentă nu este întemeiată, întrucât prevederile art. 82.1 din Regulamentul de transport C.F.R. cuprind precizarea că la primirea mărfii cu scrisoarea de tăsură corespunzătoare, calea ferată răspunde de executarea transportului și de integritatea mărfii pe întreg parcursul până la eliberare. Așadar este suficient ca marfa să fie primită la transport cu scrisoare de tăsură, ceea ce din perspectiva textului de mai sus înseamnă însușirea mențiunilor din acest document care însoțește transportul.
în condițiile în care, calea ferată nu a contestat cantitatea de marfă înscrisă de expeditor în documentul de transport, în conformitate cu dispozițiile art. 82.3 din Regulamentul de transport C.F.R. este răspunzătoare pentru diferența de marfă constatată lipsă la destinație.
Nici cea de a doua critică nu își găsește fundament în înscrisurile de la dosar. Atâta vreme cât la rubrica specială din scrisoarea de trăsură ce a însoțit vagoanele s-a consemnat că acestea au fost marcate în conformitate cu dispozițiile N.U.T. 3 la art. 65.12 din Regulamentul de transport C.F.R., prin dispariția semnelor de marcare, apare ca nesemnificativă această critică, care nu este nici fondată nici probată în condițiile art. 82.4 din respectivul regulament.
Ultimul motiv de recurs, respectiv acela că nu s-a apreciat în apel valoarea probantă a proceselor - verbale încheiate la destinația finală a mărfii, este, de asemenea, nefondat. Faptul că la vagoanele în discuție nu s-a constatat existența unor urme vizibile de sustragere, nu înlătură răspunderea cărăușului prevăzută la art. 82 - art. 83 din Regulamentul de transport C.F.R., cum, de asemenea, corect a reținut instanța de apel, în condițiile în care pârâta a preluat fără obiecțiuni marfa la transport, a cântărit-o atât la expediere cât și la destinație și a atestat că mijlocul de transport este corespunzător din punct de vedere tehnic.
Față de cele de mai sus, hotărârea recurată a fost legală, recursul pârâtei a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 497/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 469/2005. Comercial → |
|---|
