ICCJ. Decizia nr. 469/2005. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 4 octombrie 2000, reclamanta SC A.C. SRL Buftea a chemat în judecată SC C. SA Buftea pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, pârâta să fie obligată:
- să respecte clauza irevocabilă de vânzare și, în consecință, să încheie cu aceasta, în formă autentică, actul de vânzare pentru imobilul situat în Buftea - Studioul 22, reprezentat de activul P.B., obiect al contractului de leasing imobiliar nr. 349 din 19 aprilie 1999, astfel cum acesta a fost modificat prin act adițional;
- să plătească reclamantei, cu titlu de daune interese, suma în ROL ce reprezintă cuantumul egal cu valoarea reziduală a bunului/valoarea sa de circulație;
- să plătească daune cominatorii în cuantum de 0,3 % din valoarea reziduală a bunului, în lei, pentru fiecare zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică.
Prin sentința nr. 7746 din 23 noiembrie 2000, Tribunalul București, secția comercială, a admis în parte acțiunea reclamantei, a luat act că aceasta a renunțat la judecarea capătului de cerere privind daune interese, a obligat pârâta să încheie cu reclamanta contractul în formă autentică pentru activul menționat, cu daune cominatorii de 200.000 lei/zi întârziere începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la executare.
Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 40/ A din 11 februarie 2002, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii primei instanțe și a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea reclamantei SC A.C. SRL Buftea.
împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ.
Pârâta a invocat excepția lipsei capacității de exercițiu și de folosință a reclamantei, invederând că societatea reclamantă a fost radiată la 15 februarie 2002 și la data promovării recursului nu era reînmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului.
Luând act, în raport de conținutul adresei nr. 181908 din 22 august 2003 emisă de Oficiul registrului comerțului, că reclamanta a fost radiată administrativ la data de 15 februarie 2002, precum și în raport de împrejurarea că aceasta nu a făcut dovada reînmatriculării, înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 1139 din 24 martie 2004, a anulat recursul, conform art. 43 alin. (1) C. proc. civ.
La data de 26 martie 2004, reclamanta SC A.C. SRL a formulat contestație în anulare, întemeiată pe art. 318 C. proc. civ.
Contestatoarea a susținut că decizia pronunțată în recurs este rezultatul unei greșeli materiale.
Astfel, aceasta a depus la dosar certificatul nr. 9670 din 10 martie 2004, eliberat de Oficiul registrului comerțului Ilfov din care rezultă că a fost înmatriculată sub nr. J23/758/2003, din oficiu.
Având în vedere că radierea a avut caracter administrativ și reînmatricularea a avut loc din oficiu, ca urmare a schimbării sediului Oficiului registrului comerțului, societatea a avut în permanență capacitate deplină de folosință și, implicit, de exercițiu.
în concluzie, reclamanta a solicitat admiterea contestației în anulare, anularea hotărârii atacate și rejudecarea recursului.
Contestația în anulare este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ., "orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată".
Textul menționat privește acea aptitudine generală și abstractă, cu referire la cauză, a persoanei juridice de a dobândi drepturi subiective și de a-și asuma obligații.
Capacitatea juridică a persoanei juridice începe din momentul înființării sale valabile și încetează odată cu persoana juridică însăși.
în aceeași perioadă, persoana juridică are și capacitate de exercițiu, în sensul exercitării drepturilor și asumării obligațiilor, prin săvârșirea de acte juridice proprii, conform dispozițiilor art. 33 din Decretul nr. 31/1954. Unul din caracterele juridice de reținut, cu incidență în cauză, privește legalitatea capacității de folosință și, respectiv, a capacității de exercițiu, consistând în aceea că este reglementată prin lege, care stabilește începutul acesteia, îi determină conținutul și prevede modurile de încetare.
Drept urmare, activitatea judiciară nu poate fi întreținută de persoane care nu se bucură de capacitate de exercițiu.
Or, în raport de dispozițiile art. 41 din Legea nr. 31/1990 republicată, societatea comercială este persoană juridică de la data înmatriculării la Oficiul registrului comerțului și, în consecință, capacitatea juridică a acesteia, având începutul determinat conform acestui text, încetează în momentul radierii, când încetează însăși persoana juridică.
în același sens sunt și dispozițiile Legii nr. 26/1990 republicată, art. 1 și art. 26.
în consecință, pentru a se dispune în sensul respingerii excepției, reclamanta avea a proba că la data exercitării dreptului procesual de a declara recurs avea capacitate de folosință și respectiv exercițiu.
Cum această probă nu a fost făcută, în mod juridios instanța de control judiciar a făcut aplicația art. 43 C. proc. civ., așa încât contestația în anulare se constată, a fi neîntemeiată, și sub aspectul acestor critici.
Contestatoarea a mai susținut că decizia pronunțată este netemeinică, rezultat al unei greșeli materiale, consecință a confuziei dintre radiere și radiere administrativă, aceasta din urmă constând în transferul dosarului de registru al comerciantului de la un oficiu la altul, în speță de la București la Ilfov.
Drept urmare personalitatea juridică a acesteia nu a încetat, așa încât nelegal s-ar fi reținut că, urmarea radierii, nu mai are calitate de subiect de drept și, în consecință, nu poate sta în judecată.
Or, aceste critici nu privesc greșeala materială, ca motiv de anulare, în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., cantonat exclusiv la greșelile materiale cu caracter procedural, care au dus la pronunțarea unei soluții eronate și care nu poate viza rezultatul modului în care instanța a înțeles să interpreteze un text de lege, cu referire la radierea administrativă și înmatricularea din oficiu invocate de reclamantă. O altă interpretare a dispoziției menționate, ar avea drept consecință rejudecarea unei cauze, pe calea recursului la recurs, ceea ce ar contraveni principiului legalității căilor de atac și autorității de lucru judecat, în raport de care o nouă judecată este exclusă.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate se constată că instanța de recurs a dat hotărârea în baza înscrisurilor aflate la dosar și a concluziilor induse de acestea în raport de textele legale menționate.
Ca atare, criticile formulate se constată a fi neîntemeiate.
în consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge contestația în anulare, ca nefondată.
în temeiul art. 274 C. proc. civ., contestatoarea a fost obligată să plătească intimatei suma de 17.800.000 lei cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
| ← ICCJ. Decizia nr. 467/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 409/2005. Comercial → |
|---|
