ICCJ. Decizia nr. 414/2005. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 19 februarie 2001, reclamanții O.T. și O.F. au chemat în judecată pârâții P.M., B.A. SA, filiala Tileagd și O.R.C.B., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată:
- să constate stingerea ipotecii instituite asupra imobilului situat în satul Ateaș, prin rezoluțiunea dreptului de proprietate al constituitorului;
- să dispună radierea inscripției ipotecare.
în motivarea cererii, reclamanții au arătat că, în anul 1988, au cumpărat imobilul de la B.V. și B.T. care, la rândul lor, cumpăraseră casa printr-un act sub semnătură privată, în anul 1974, de la P.G. și P.M. Aceștia din urmă, după vânzarea casei, s-au stabilit în municipiul Oradea.
Această situație a fost stabilită judecătorește prin decizia nr. 467/A/2000 a Tribunalului Bihor.
Profitând de lipsa înscrierilor în cartea funciară, pârâta P.M., cu rea credință în raport de împrejurarea că nu mai era titular al dreptului de proprietate asupra casei din 1974, a ipotecat imobilul în favoarea B.A.
Prin sentința nr. 22/C/2002 din 12 martie 2002, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, investită prin declinarea competenței, a respins acțiunea, ca nefondată, cu motivarea că pârâta P.M. era proprietară a casei în momentul constituirii ipotecii și că transmiterea ulterioară a dreptului de proprietate este lipsită de efecte asupra ipotecii constituite în favoarea pârâtei B.A.
împotriva hotărârii primei instanțe, reclamanții au declarat recurs.
S-a susținut că, în mod greșit, instanța de fond a reținut că pârâții au devenit titulari ai dreptului de proprietate în anul 2000, când în realitate aceștia au cumpărat imobilul în anul 1988. Drept urmare, în mod greșit s-a reținut constituirea legală a ipotecii de către pârâta neproprietară.
în concluzie, reclamanții au solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.
Recursul este fondat:
în raport de dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., raportat la art. 109 din același cod, instanța este obligată a stabili obiectul acțiunii în justiție, respectiv dreptul a cărui protecție este cerută, astfel cum acesta este concretizat și nuanțat prin cererea de chemare în judecată.
în cauză, reclamanții au solicitat instanței protejarea dreptului lor de proprietate, dobândit în 1988, asupra imobilului ipotecat nelegal, de o persoană fără calitate în anul 1995.
Acest obiect determinat prin cererea de chemare în judecată, rezultând din motivarea pretenției deduse judecății, nu poate primi alt conținut din folosirea într-un sens străin, în primul capăt de cerere, a unor termeni, cu referire la "rezoluțiune".
Așadar, reclamanții invocau constituirea unei ipoteci de către pârâta neproprietară.
în raport de motivul invocat instanța sesizată cu acțiunea reclamanților avea a examina legala constituire a ipotecii, în raport de dispozițiile art. 1769 C. civ., cu referire la art. 1747 din același cod.
Or, instanța a stabilit eronat, contrar probelor administrate, cu referire la hotărârea judecătorească invocată de reclamanți, că pârâta P.M. era titulară a dreptului de proprietate asupra imobilului ipotecat, în anul 1995, la data încheierii contractului de ipotecă, atâta timp cât aceasta înstrăinase, încă din anul 1974, imobilul care, în anul 1988, a devenit proprietatea reclamanților.
Drept urmare, hotărârea atacată este supusă cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea a admis recursul și a modificat sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea reclamanților, conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 412/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 386/2005. Comercial → |
|---|
