ICCJ. Decizia nr. 5042/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5042/2005
Dosar nr. 5714/2004
Şedinţa publică din 27 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 6 mai 2003, reclamanta A.F.I. instituţie publică de interes local sub autoritatea C.G.M.B. a chemat-o în judecată pe pârâta SC O.P.C. SRL Bucureşti, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 12.333,70 dolari S.U.A. din care 7840,27 dolari S.U.A., reprezentând penalităţi de întârziere aferente perioadei august 2001 – martie 2003, cu cheltuieli de judecată.
A susţinut că pârâta utilizează spaţiul situat în Bucureşti, în baza fişei de calcul din 27 iunie 1998 şi dispoziţiei P.G. şi că aceasta nu şi-a respectat obligaţiile asumate în calitate de chiriaş motiv pentru care a încercat recuperarea debitului, procedând la concilierea directă, însă orice efort de acoperire a prejudiciului a eşuat.
Prin sentinţa civilă nr. 10091 din 3 septembrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată acţiunea, reţinând că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu pentru a se proceda la evacuare şi nici a termenului închirierii imobilului, depunând la dosar înscrisuri care dovedesc modul de calcul al chiriei şi penalităţilor şi nicidecum contractul în baza căruia s-ar datora sumele pretinse.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei menţionate a fost respins ca nefondat de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, aşa cum rezultă din Decizia nr. 28 din 9 februarie 2003.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că între reclamantă şi pârâtă nu există raporturi contractuale, pârâta având doar calitatea de terţ şi că în situaţia în care a fost în raporturi de sublocaţiune cu SC L.I. SRL, chiriaşă a spaţiului reclamantei, acţiunea directă împotriva ei nu se justifică; singura parte împotriva căreia reclamanta putea să se îndrepte direct fiind SC L.I. SRL, astfel că instanţa a apreciat ca nedovedite raporturile contractuale dintre reclamantă şi pârâtă.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 305 C. proc. civ., admiterea acestuia, susţinând netemeinicia şi nelegalitatea deciziei întrucât în mod greşit s-a reţinut tacita relocaţiune privind contractul de închiriere, deoarece între părţi a intervenit contractul de asociere în participaţiune şi actul adiţional la acest contract, iar contractul de închiriere şi-a încetat efectele de drept în baza dispoziţiei din 15 ianuarie 1992 a P.G. şi a procesului verbal de constatare încheiat de delegaţii primăriei; că există deja bază legală a utilizării spaţiului de către pârâtă, aceasta fiind fişa de calcul din 27 iunie 1998, reprezentantul reclamantei cunoscând cote de aport stabilită în contractul de asociere în participaţiune şi obligându-se să participe cu o cotă aferentă proporţional cu suprafaţa ocupată la lucrările de consolidare ale imobilului în litigiu, astfel că este dovedită calitatea procesuală pasivă a pârâtei.
Recursul declarat în cauză este nefondat.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că între P.M.B. prin reprezentanţii SC C. SA şi SC L.I. SRL Bucureşti a fost încheiat contractul de închiriere din 19 octombrie 1990, perioada de închiriere fiind de cinci ani, respectiv până la data de 21 septembrie 1995, destinaţia spaţiului fiind producţie. La data împlinirii termenului închirierii, locatorul nu l-a concediat pe chiriaş, conform dispoziţiilor C. civ.
În perioada derulării contractului de închiriere dintre cele două părţi, respectiv la data de 15 mai 1997, între SC L.I. SRL Bucureşti şi SC T.P. SRL Bucureşti a fost încheiat contractul de asociere în participaţiune, având ca obiect desfăşurarea în comun a activităţii de tipografie.
La data de 6 septembrie 1997, asociatul unic al SC T.P. SRL, a vândut toate părţile sociale lui C.A., denumirea societăţii fiind schimbată în SC O.S.P.C. SRL, astfel că părţile contractului de asociere au devenit SC L.I. SRL şi SC O.S.P.C. SRL.
La 10 aprilie 1998 între aceste două societăţi care fac obiectul contractului de asociere în participaţiune a fost încheiat actul adiţional, potrivit căruia SC L.I. SRL, a pus la dispoziţia SC O.P.C. SRL spaţiul situat în Bucureşti, în suprafaţă de 385 mp.
Faţă de situaţia de fapt existentă, Curtea reţine că întrucât dispoziţiile art. 1437 C. civ., în sensul concedierii prevăzute de lege la expirarea perioadei de închiriere, iar locatarul a fost lăsat în posesie potrivit dispoziţiilor aceluiaşi articol, contractul de închiriere încheiat pe perioadă determinată a devenit contract de închiriere pe perioadă nedeterminată, operând tacita relocaţiune, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond.
Faptul că pe perioada existenţei contractului de închiriere, între locatar şi un terţ s-a încheiat un contract de asociere în participaţiune, în temeiul căruia i s-a permis terţului asociat să folosească spaţiul închiriat, nu schimba părţile în raporturile de locaţiune stabilite şi clar determinate prin contractul de închiriere, astfel că în mod corect instanţa de apel a reţinut ca nedovedite raporturile contractuale dintre pârâtă având calitate de asociat într-un contract de asociere care nu are nici o legătură cu contractul de închiriere şi reclamantă care nu este parte în acest contract, dar care este parte în contractul de închiriere a spaţiului.
De reţinut este faptul că numai preţul închirierii poate fi numit chirie, iar chiria nu poate fi cerută decât în temeiul unui contract de închiriere.
Cum între părţile în litigiu nu a fost încheiat un contract de închiriere, pretenţiile reclamantei cu titlu de chirie şi cererea sa privind evacuarea, nu au temei legal şi nu pot fi admise.
Adresa înregistrată la 27 iunie 1998, pe care reclamanta a depus-o la dosarul cauzei (dosar recurs) şi pe care a intitulat-o fişă de calcul şi prin care i se comunică pârâtei că are obligaţia să plătească suma de 450,03 dolari S.U.A. lunar, reprezentând contravaloare drept folosinţă nu poate înlocui contractul de închiriere, contract care se încheie între cel puţin două părţi, reprezintă voinţa părţilor, un contract de închiriere neputând fi un act unilateral.
Se constată deci că în temeiul contractului de închiriere reclamanta avea dreptul să pretindă plata chiriei de la locatara SC L.I. SRL şi prin denunţarea acestui contract să limiteze efectele lui şi să ceară evacuarea locatarei din spaţiul închiriat dar nicidecum să se îndrepte împotriva unei părţi care nu are nici o calitate în acest contract.
Cum pârâta nu are nici o calitate în contractul de închiriere instanţa nu-l poate obliga să plătească chirie şi nici să dispună evacuarea acesteia, astfel că cele două instanţe corect au judecat cauza respingând acţiunea reclamantei.
Aţa fiind, Curtea constată că Decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta C.G.M.B. – A.F.I. Bucureşti, împotriva deciziei civile nr. 28 din 9 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5040/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5049/2005. Comercial → |
|---|
