ICCJ. Decizia nr. 506/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 2 septembrie 2003, creditoarea B.R.S. SA prin lichidator F.G.D.S.B. a solicitat încuviințarea executării silite prin poprire asupra conturilor debitoarei SC C.A.T. SA deschise la terții popriți F.R. SA, U.R. SA, B.I.R. SpA Italia Treviso, sucursala București, N.B.O.G. SA Atena, sucursala București și B.D.R. SpA Italia, sucursala București în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 78 din 20 aprilie 2001.
Prin încheierea pronunțată la data de 15 octombrie 2003 în Camera de Consiliu, Judecătoria sector 4 București a încuviințat executarea silită a debitoarei la cererea creditoarei privind pe terții popriți U.R., B.I.R., N.B.O.G. și F.
Pentru a se pronunța această soluție, instanța a reținut că cererea creditoarei îndeplinește cerințele prevăzute de art. 3731C. proc. civ.
împotriva acestei hotărâri a promovat apel debitoarea SC C.A.T. SA, criticile vizând modul eronat în care s-a reținut situația de fapt ce a condus la pronunțarea soluției contestate.
Astfel, s-a arătat că suma de 1.450.000.000 lei împrumutată conform contractului de credit nr. 78 cu scadență la data de 20 august 2001 a fost restituit integral la data de 26 aprilie 2001 așa cum rezultă din extrasul de cont bancar nr. 17 din 27 aprilie 2001 emis de creditoare, executarea silită fiind inițiată cu rea credință.
De asemenea, apelanta a mai arătat că prin încuviințarea silită prin poprire i se aduc pagube ireparabile, întrucât față de obiectul său de activitate, producere și comercializare alcool etilic rafinat, toate plățile reprezentând contravaloarea produselor fabricate pot fi efectuate numai prin virament bancar, depunând înscrisuri, printre care și extras din raportul întocmit la 5 septembrie 2002 de lichidatorul creditoarei.
Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia civilă nr. 224 din 19 mai 2004, a respins apelul ca nefondat.
în motivarea soluției pronunțate, instanța de control judiciar a reținut că apelanta nu a făcut dovada achitării integrale a împrumutului conform prevederilor Legii nr. 82/1991 nedepunând la dosar documente justificative de plată, iar raportul întocmit de lichidator nu relevă această situație.
Cu privire la O.P. nr. 41/2001 s-a reținut că acesta nu cuprinde o operațiune de plată a apelantei către intimata creditoare, nu contul împrumutului acordat, ci o operațiune de plată din partea D.T.I. către apelantă cu titlu de TVA.
S-a înlăturat și motivul privind cauzarea prejudiciului prin blocarea nejustificată a conturilor cu mențiunea că acest aspect nu are relevanță privind verificarea legalității și temeiniciei încuviințării executării silite.
Cu petiția înregistrată la data de 25 iunie 2004, intimata debitoare a declarat recurs împotriva soluției Curții de Apel București, invocând ca temei legal art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu motivarea că instanța a pronunțat hotărârea încălcând prevederile Legii contabilității nr. 82/1991.
Astfel, se susține că potrivit art. 131 alin. (4) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 82/1991 în vigoare la data operațiunilor potrivit cu care disponibilitățile aflate în conturile de la bănci, precum și creanțele și obligațiile față de terți sunt supuse verificării și confirmării pe bază de extras de cont sau a punctajelor reciproce în funcție de necesități.
De asemenea, recurenta arată că planul de conturi pentru societățile bancare, aprobat prin O.M.F. nr. 1418/1997 consacră extrasele de cont ca documente ce stau la baza verificării și confirmării efectuate la întocmirea inventarului general al patrimoniului băncilor.
în aceste condiții, recurenta apreciază că extrasele de cont bancar fac dovada deplină până la denunțarea lor ca false sau anularea lor de instanța competentă.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 82/1991 a contabilității "orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării și într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate dobândind calitatea de document justificativ.
Normele metodologice date în aplicare prevăd obligativitatea pentru unitățile patrimoniale să consemneze operațiunile economice și financiare în momentul efectuării lor în documente justificative pe baza cărora se fac înregistrări în jurnale, fișe și alte documente contabile după caz.
Deci, justificat instanța de apel a reținut că înregistrările în registrele contabile nu se pot face pe bază de extrase de cont bancare ci pe bază de documente justificative.
Deci, dovada plății nu se face numai cu extrasele de cont ci trebuie însoțite de documente justificative înscrisuri pe care recurenta nu a fost în măsură să le producă.
Din analiza extraselor de cont, așa cum susține și creditoarea în întâmpinare, nu rezultă că s-ar fi rambursat creditul în litigiu. Mai mult în extrasul de cont nr. 15 din 25 aprilie 2001 este înregistrată în evidența băncii la data de 20 aprilie 2001 o așa zisă garanție la contractul de credit nr. 78/2001 în sumă de 1,8 miliarde lei reprezentând un depozit colateral constituit de o persoană fizică și cesionat în favoarea băncii pentru acest credit conform contractului de depozit nr. 883 din 20 aprilie 2001 neidentificat.
Față de cele arătate, înalta Curte apreciază ca legală și temeinică soluția pronunțată de instanța de apel, aceasta reținând corect că debitoarea nu a făcut dovada rambursării creditului primit în baza contractului de credit nr. 78 din 20 aprilie 2001 din resursele proprii și justificat a înlăturat susținerile privind caracterul de document justificativ al extraselor de cont bancar.
S-au văzut și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,
| ← ICCJ. Decizia nr. 504/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 503/2005. Comercial → |
|---|
