ICCJ. Decizia nr. 5424/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5424/2005
Dosar nr. 2417/2005
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2005
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 8 ianuarie 2002, reclamanta C.N.A.P.M. SA a chemat în judecată pârâta SC U. SA, solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 756.842.147 lei, reprezentând contravaloare chirie şi tarife de utilizare domeniu portuar pe perioada 1999 – februarie 2000.
La data de 25 ianuarie 2003, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta obligarea acesteia şi la plata sumei de 96.738.576 lei contravaloare chirie şi utilizare domeniu portuar conform facturii din 7 august 2002, iar prin încheierea şedinţei publice din data de 18 februarie 2003 Tribunalul Constanţa constatând îndeplinite condiţiile art. 164 C. proc. civ., a dispus conexarea dosarului nr. 170/MF/2003 la dosarul nr. 4/MF/2003.
Pârâta a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acţiunii motivând că nu datorează sumele respective.
Pe cale reconvenţională pârâta a solicitat să se delimiteze prin semne de hotar perimetrul suprafeţei ce ar fi în folosinţa exclusivă a pârâtei SC U. SA.
De asemenea pârâta a ridicat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ce priveşte suprafaţa de 5.508 mp care nu mai apare în contractul încheiat cât şi excepţia prematurităţii introducerii acţiunii pentru suprafaţa de 2.640 mp, întrucât în procesul verbal de conciliere directă nu s-a consemnat referitor la această suprafaţă.
De asemenea s-a ridicat şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în ce priveşte suma de 96.735.576 lei.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa nr. 408/ MF din 23 decembrie 2002, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de îndreptare materială nr. 70/ MF din 16 martie 2004 a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ce priveşte suma de 96.735.576 lei şi a admis acţiunea obligând pârâta la plata sumei de 863.977.753 lei, reprezentând chirie, platforme tehnologice şi la 34.722.000 lei cheltuieli de judecată.
S-a respins totodată cererea reconvenţională.
La pronunţarea soluţiei, instanţa de fond a avut în vedere expertiza maritimă şi contabilă efectuate în cauză.
Împotriva acestei sentinţe pârâta a promovat apel pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, reiterând apărările şi susţinerile din întâmpinare şi cerere reconvenţională.
Curtea de Apel Constanţa, secţia maritim fluvial, prin Decizia nr. 11/ MF din 24 iunie 2004 a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte hotărârea şi încheierea de îndreptare eroare materială, în sensul că respinge cererea privind plata sumei de 96.735.576 lei ca fiind prescrisă păstrând celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Totodată reclamanta a fost obligată la plata sumei de 3.322.000 lei cheltuieli de judecată către pârâtă în apel, iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 28.292.000 lei cheltuieli de judecată la fond.
Instanţa de control judiciar examinând criticile pârâtei-apelante pentru fiecare din suprafeţele contestate în raport de destinaţia lor, întindere şi mod de utilizare, a confirmat constatările primei instanţe sub aspectul situaţiilor de fapt reţinute şi al consecinţelor pe plan juridic.
Cu privire la prescripţia dreptului la acţiune, instanţa de apel a reţinut justificată critica faţă de data naşterii dreptului material la acţiune.
De asemenea instanţa de apel prin încheierea nr. 14/ MF dată în Camera de Consiliu de la 14 octombrie 2004, a respins cererile de îndreptare eroare materială cu privire la suprafeţele de 2.640 mp şi 5.508 mp şi respectiv de lămurire a înţelesului şi întinderii dispozitivului cu privire la cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs ambele părţi.
Prin Decizia nr. 2657 din 18 aprilie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis recursul declarat de reclamanta C.N.A.P.M. SA Constanţa, a modificat Decizia criticată în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă privind plata sumei de 96.735.576 lei apreciind că dreptul la acţiune nu este prescris.
Totodată s-a respins recursul declarat de pârâtă.
În motivarea deciziei s-a reţinut că potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate în situaţiile limitativ prevăzute de lege.
Sub aspectul de nelegalitate, critica întemeiată pe art. 304 pct. 1 C. proc. civ., referitoare la capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, instanţa de recurs a reţinut că s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ., aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată constituind atributul instanţei care le acordă.
S-au înlăturat şi criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 menţionat de faptul că ipoteza motivului de casare invocat, când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau dovezi administrate hotărâtoare în dezlegarea pricinii nu este îndeplinită.
Nepronunţarea asupra motivelor de apel referitoare la excepţiile ridicate nu sunt avute în vedere de dispoziţiile pct. 10 art. 304, celelalte critici vizând aspecte de netemeinicie, respectiv constatări pe situaţii de fapt, care scapă controlului de legalitate fiind atributul exclusiv al instanţei fondului şi apelului, dat fiind caracterul său devolutiv.
Împotriva deciziei instanţei de recurs, a formulat contestaţie în anulare SC U. SA, motivând că prin respingerea recursului instanţa a omis să cerceteze toate motivele de recurs formulate în scris, şi nu s-a pronunţat asupra mijloacelor de apărare şi dovezilor administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Se susţine că criticile formulate în recurs nu vizează aspecte de netemeinicie ci sunt critici care vizează faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor mijloace de apărare şi asupra unor dovezi administrate, respectiv pe aspectele reţinute în expertiza tehnică maritimă şi în concluziile cercetării la faţa locului care definesc situaţia juridică a terenurilor.
De asemenea contestatoarea susţine că instanţa de recurs nu s-a pronunţat în dispozitivul hotărârii cu privire la recursul declarat împotriva încheierii din 14 octombrie 2004, şi nici asupra excepţiei prematurităţii şi lipsei calităţii procesuale pasive.
Contestaţia în anulare este întemeiată.
Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare".
Aşa cum rezultă din cererea de recurs, SC U. SA a declarat recurs atât împotriva deciziei nr. 11/ MF din 24 iunie 2004, cât şi împotriva încheierii nr. 13/ MF din 14 octombrie 2004.
Ori din conţinutul dispozitivului deciziei nr. 2657 din 18 aprilie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezultă fără putinţă de tăgadă că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra recursului declarat împotriva încheierii din 14 octombrie 2004.
În practica judiciară s-a decis că numai dispozitivul hotărârii constituie ordinul instanţei cu privire la raportul juridic dedus judecăţii şi este susceptibil de executare silită. Considerentele hotărârii servesc numai pentru a interpreta dispozitivul pentru a-i preciza întinderea şi înţelesul, necăpătând putere de lucru judecat decât prin dispozitiv.
Instanţa de recurs, a înlăturat în considerentele deciziei criticile referitoare la încheierea instanţei de apel, dar aceste critici nu se explică şi nu se reflectă în dispozitiv ceea ce echivalează cu o nepronunţare a instanţei de recurs cu privire la criticile privind suprafeţele de 2.840 mp şi 5.508 mp cât şi cu nepronunţarea pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a prematurităţii cererii ce fac şi obiectul recursului împotriva deciziei civile nr. 11/ MF din 24 iunie 2004.
Cu privire la celelalte critici formulate în contestaţia în anulare, se reţine că în adevăr motivele de recurs nu au vizat aspecte de netemeinicie, ci faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor dovezi administrate în cauză, cu referire în mod special la concluziile raportului de expertiză maritimă efectuat în cauză.
Astfel criticile vizează aspectele reţinute în expertiza tehnică maritimă şi în concluziile cercetării la faţa locului, care definesc situaţia juridică a terenurilor.
Determinarea acestui motiv se face după motivarea hotărârii atacate. Este ipoteza de recurs cunoscută în legislaţie şi doctrină sub denumirea de „omisiune esenţială". Aceasta întrucât orice lipsă în cercetarea unui mijloc de apărare, apărare în fapt sau în drept ori a unei dovezi administrate este o „omisiune", iar dacă mijlocul de apărare sau dovada administrată erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, omisiunea poate fi considerată ca „esenţială".
Cum în speţă instanţele inferioare au reţinut mijlocul de apărare şi dovada administrate, dar nu arată motivul pentru care le înlătură, iar pe de altă parte dovezile administrate sunt hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, justificat contestatoarea a considerat că în realitate instanţa de recurs în mod eronat nu a examinat dovezile administrate care stabilesc situaţia juridică a terenurilor fiind îndeplinite condiţiile art. 318.
Faţă de cele arătate se reţine că în adevăr instanţa de recurs, respingând recursul SC U. SA a omis din greşeală să cerceteze motivele de recurs privind lipsa calităţii procesuale pasive, excepţia prematurităţii cererii, precum şi dovezile administrate respectiv raportul de expertiză maritimă şi concluziile cercetării la faţa locului, care definesc situaţia juridică a terenurilor, faţă de facturile emise în vederea încasării taxelor şi clauzelor contractului încheiat situaţie în care se impune anularea în întregime a deciziei şi văzând dispoziţiile art. 318 şi art. 320 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestaţia în anulare formulată de SC U. SA Constanţa, împotriva deciziei nr. 2657 din 18 aprilie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială. Anulează Decizia contestată şi fixează termen pentru rejudecarea recursurilor la data de 9 decembrie 2005.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 11 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5414/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5432/2005. Comercial → |
|---|
