ICCJ. Decizia nr. 5438/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.5438/2005
Dosar nr. 1694/2005
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 20 iunie 2003, reclamanta SC C. SA Bucureşti, sucursala B.F., a chemat în judecată pârâta, SC A. SA Bucureşti, pentru obligarea la plata sumei de 310.979.951 lei, contravaloarea lucrărilor de construcţii efectuate şi materialele incluse în lucrări la fabrica pârâtei, jud. Suceava.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 1554 din 2 februarie 2004 a respins excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu a reclamantei şi a respins acţiunea reclamantei ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă.
Prin apelul declarat împotriva sentinţei menţionate, reclamanta SC C. SA Bucureşti a susţinut că sucursala B.F. are personalitate juridică fiind înregistrată în registrul persoanelor juridice şi conform H.C.A., sucursalele au primit împuternicire să stea în nume propriu în judecată în litigii de valoare sub 500 milioane lei.
Ca urmare, a cerut respingerea excepţiei lipsei capacităţii de exerciţiu şi de folosinţă, care se dobândesc în acelaşi moment şi, în fond, admiterea acţiunii şi plata materialelor aprovizionate pentru efectuarea lucrărilor şi a manoperei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 736 din 8 decembrie 2004 a admis apelul reclamantei, a anulat sentinţa instanţei de fond şi a reţinut cauza pe rejudecarea fondului. A fost admisă cererea de intervenţie formulată de SC C. SA Bucureşti, în interesul reclamantei apelante.
În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 116 din 9 februarie 2005 a admis excepţia prescripţiei extinctive invocată din oficiu şi a respins acţiunea ca prescrisă.
Instanţa a reţinut că reclamanta are capacitate juridică, având capacitate de folosinţă şi de exerciţiu, astfel că, sub acest aspect, hotărârea instanţei de fond este nelegală, reţinând că, potrivit art. 23 din Legea nr. 26/1990, sucursalele sunt supuse înregistrării la R.C. şi dobândesc capacitate de exerciţiu şi de folosinţă.
Din oficiu, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia de prescripţie.
Sub acest aspect s-a reţinut că acţiunea constructorului este prescrisă, fiind depăşit termenul de 3 ani prevăzut de decretul nr. 167/1958, termen care, potrivit art. 7 alin. (2), începe să curgă de la data naşterii raportului de drept.
S-a reţinut că raporturile contractuale nu au fost încheiate sub forma unui înscris, pentru a avea o dată certă privind începerea cursului prescripţiei.
S-a apreciat de către instanţă că, în această situaţie, prescripţia începe să curgă de la data facturilor cu care s-au achiziţionat materialele necesare executării lucrărilor.
Cum aceste facturi erau din lunile februarie-martie 2000, cererea de chemare în judecată din 17 iunie 2003 a fost reţinută ca tardivă, fiind depăşit termenul legal de prescripţie.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, susţinând că respingerea acţiunii ca prescrisă este nelegală, întrucât lucrările de construcţii au fost executate, fapt necontestat de beneficiară, însă nu au fost recepţionate din culpa acesteia, iar termenul de prescripţie nu începe să curgă de la data facturilor de aprovizionare cu materiale de construcţii.
Recursul este întemeiat şi urmează să fie admis pentru următoarele motive:
Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că suma pretinsă, de 310.979.951 lei, reprezintă contravaloarea lucrărilor de construcţii montaj, (manoperă şi materiale) executate de reclamantă în beneficiul pârâtei, la F.A.M.A. din localitatea Toşorog, jud. Suceava.
Se reţine că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 7 alin. (2) din decretul nr. 167/1958, respectiv începerea curgerii termenului. Este de reţinut că, în cazul lucrărilor de construcţii-montaj, constructorul este îndreptăţit la plata preţului lucrărilor executate, numai după recepţionarea acestora.
Ca urmare, prescripţia de 3 ani începe să curgă de la data procesului verbal de recepţie.
Întrucât în cauză, lucrările nu au fost recepţionate, termenul de prescripţie nu a început să curgă, astfel că hotărârea de respingere a acţiunii ca prescrisă este criticabilă.
Hotărârile la fond şi apel fiind pronunţate numai pe excepţii, fără a se intra în cercetarea fondului, urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., cauza să fie trimisă spre soluţionare instanţei de fond, Tribunalului Bucureşti, pentru stabilirea, inclusiv prin expertiza tehnică şi contabilă, a situaţiei lucrărilor executate şi a valorii acestora.
Aşa fiind, recursul fiind întemeiat, deciziile Curţii de Apel Bucureşti nr. 736 din 8 decembrie 2004 şi nr. 116 din 9 februarie 2005, urmează să fie casate şi prin admiterea apelului reclamantei, sentinţa Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, nr. 1554 din 2 februarie 2004 să fie desfiinţată, cu trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe de fond pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC C. SA Bucureşti.
Casează deciziile nr. 116 din 9 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti şi Decizia nr. 736 din 8 decembrie 2004 ale aceleiaşi instanţe.
Admite şi apelul aceleiaşi părţi împotriva sentinţei nr. 1554 din 2 februarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o desfiinţează şi trimite cauza Tribunalului Bucureşti, spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5436/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5440/2005. Comercial → |
|---|
