ICCJ. Decizia nr. 5434/2005. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.5434/2005

Dosar nr. 11303/2004

Şedinţa publică din 15 noiembrie 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiune reclamanta SC L. SA aflată în faliment prin lichidator judiciar SC C.V.C. SRL, a chemat în judecată pârâta P.C.M., solicitând să fie obligată la plata sumei de 2.033.141.840 lei, reprezentând: 2.591.445.522 lei contravaloare subvenţie căldură şi apă menajeră actualizată (1.187.250.300 lei contravaloare şi 404.195.222 lei actualizare) şi 441.696.318 lei contravaloare prestări servicii neachitate, suma totală urmând să se distribuie creditorilor înregistraţi în dosarul nr. 307/2001 în procedura de faliment.

Prin sentinţa nr. 406 din 9 iunie 2004 a Tribunalului Gorj acţiunea a fost admisă în parte şi pârâta obligată la plata sumei de 1.898.770.148 lei despăgubiri şi 49.132.701 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel instanţa a avut în vedere actele depuse de părţi şi expertiza contabilă efectuată reţinând că se datorează 1.457.073.830 lei (actualizată) cu titlu de subvenţie conform HG nr. 724/2001 şi 441.696.318 lei (actualizată) reprezentând prestări servicii recunoscute de pârâtă.

Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei menţionate a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 417 din 29 octombrie 2004.

S-a reţinut, de către instanţa de apel, că expertiza contabilă dispusă, pe baza fişelor întocmite şi facturile către asociaţiile de locatari, a stabilit cantitatea agentului termic livrat şi contravaloarea la care se adaugă diferenţele dintre preţul de referinţă şi preţul de producţie care constituie subvenţie acordată conform HG nr. 724/2001.

Împotriva deciziei menţionate, pârâta a declarat recurs prin care a susţinut că fără temei a fost obligată la plata subvenţiilor pentru căldură, întrucât reclamanta nu a făcut dovada cumpărării combustibilului necesar nici în valoare de 2.808.000.000 lei.

Recursul este nefondat.

Refuzul plăţii s-a datorat faptului că pârâta avea prevăzută în bugetul local o sumă limitată, de 2.009.000.000 lei pentru subvenţii, iar pe de altă parte, reclamanta nu a făcut dovada că a livrat agentul termic şi s-a aprovizionat cu combustibil.

Criticile, privesc situaţii de fapt care nu se încadrează în art. 304 C. proc. civ., recurenta neinvocând motive de nelegalitate, astfel cum sunt prevăzute în pct. 1-9 ale dispoziţiei legale menţionate.

Apărările privind nefurnizarea agentului termic, neaprovizionarea reclamantei cu combustibil, au fost înlăturate întemeiat, conform înscrisurilor depuse la dosar, analizate de expertiza contabilă dispusă în cauză.

Astfel fiind, hotărârea atacată fiind temeinică şi legală, recursul urmează să fie respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta P.C.M., împotriva deciziei nr. 417 din 29 octombrie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5434/2005. Comercial