Contract de asociere. Neprezentarea originalului contractului. Consecinţe
| Comentarii |
|
Susţinerea pârâtului că durata contractului este de 8 ani ( iar nu de 3 ani), conform unei copii legalizate a contractului, fără a putea prezenta şi originalul, a fost respinsă, întrucât încalcă prevederile art.93 din Legea nr. 36/1995. Partea care a depus un înscris în copie certificată este datoare să aibă asupra sa, la şedin ţă, şi originalul înscrisului sau să-l depună mai înainte în păstrarea grefei, sub pedeapsa de a nu se ţine seama de înscris, conform dispoziţiilor art.139 alin.(1) C.proc.civ. Ca urmare, a fost admisă cererea reclamantei de obligare a pârâtei să-i predea spaţiul comercial aflat în litigiu, la 31 decembrie 2004, când se împlineşte termenul de 3 ani prevăzut pentru durata contractului de asociere.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, nr. 2689 din 28 Septembrie 2006
Reclamanta SC P.D.T. SRL BUCUREȘTI a chemat în judecată pe pârâta SC E.F. SRL BUCUREȘTI, solicitând să se dispună obligarea pârâtei la predarea spațiului comercial, în suprafață de 64 mp, situat în Piața D. T. la data de 31 decembrie 2004, la împlinirea termenului contractului de asociere din 26 noiembrie 2002.
în susținerea pretențiilor, reclamanta a arătat că între cele două părți s- a încheiat, la 26 noiembrie 2002, contractul de asociere nr. 319, cu o durată de doi ani cu începere de la 1 ianuarie 2003 până la 31 decembrie 2004. Având în vedere relația de rudenie între administratorul de fapt al societății reclamante la data încheierii contractului - A. V.(mamă) - și administratorul societății pârâte - A. G. E.(fiu) - societatea reclamantă a considerat că sunt serioase dubii cu privire la intenția pârâtei de a preda spațiul la expirarea termenului contractual.
în drept, au fost invocate dispozițiile art. 110 C. proc.civ. și ale art. 969-970 C. civ.
Pârâta a depus întâmpinare, prin care a arătat că durata contractului este de 8 ani, cu începere de la 1 ianuarie 2003 până la 31 decembrie 2010, și este încheiat la 26 noiembrie sub nr. 320, prezentând o copie legalizată a acestuia.
Tribunalul București secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 12978 din 29 noiembrie 2004, a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că deși reclamanta a susținut, în mod expres, că este falsificat contractul nr. 320, a ales să nu urmeze procedura înscrierii în fals. Reclamanta a cerut neluarea în seamă, a înscrisului, în temeiul art. 139 C. proc. civ., care obliga partea care depune la dosar un înscris în copie certificată să aibă asupra sa originalul înscrisului, sub pedeapsa de a nu ține seama de înscris.
întrucât pârâta a depus o copie legalizată a contractului, instanța a considerat că aceasta s-a conformat dispozițiilor art. 139 C. proc.civ., notarul neputând transforma un act falsificat într-un act veridic.
împotriva acestei soluții , reclamanta a declarat apel prin care a susținut că în lipsa înscrisului original, organele de cercetare penală nu pot cerceta săvârșirea infracțiunii de fals și deci procedura ar fi lipsită de rezultat, singurul organ competent pentru verificarea nevalabilității contractului de asociere fiind instanța comercială, situație în care trebuia să se facă o corectă aplicare a dispozițiilor art. 139 C. proc. civ. și să nu ia în considerare contractul invocat de pârâtă față de nedovedirea pierderii originalului contractului.
Curtea de Apel București, Secția a V-a comercială, prin decizia nr. 719 din 3 noiembrie 2005, a respins apelul ca nefondat.
în motivarea soluției, instanța de control judiciar a înlăturat susținerea potrivit căreia, pe contractul nr. 320 din 6 noiembrie 2002, notarul a identificat corecturi, tipuri de cerneală diferite, ștersături, motivând că această constatare nu s-a efectuat de notar prin încheiere conform art. 49 și 53 din Legea nr. 36/1995. De altfel, aceste modificări nu sunt certificate și nici însușite dar nici nu se pot considera false, cât timp nu s-a declarat procedura înscrierii în fals.
Reclamanta a declarat recurs, criticile vizând aspecte de nelegalitate, fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, se susține că s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 49 și 53 din Legea nr. 36/1995, aceste texte de lege făcând referire generală la îndeplinirea actelor materiale pe de o parte, iar pe de altă parte, privesc actele materiale care prezintă erori materiale sau omisiuni vădite și nu la cele sub semnătură privată, cum este contractul de asociere în participațiune.
Recurenta a criticat încălcarea flagrantă de către instanța de apel a dispozițiilor art.139 C.proc.civ., considerând că de la sancțiunea procedurală a neluării în seamă a înscrisului neprezentat în original nu există nici o derogare legală.
Recursul este fondat.
Art. 139 C.proc.civ. prevede că " partea care a depus înscris în copie certificată este datoare să aibă asupra sa la ședin ță originalul înscrisului sau să-l depună mai înainte în păstrarea grefei sub pedeapsa de a nu ține seama de înscris".
Pârâta a invocat în apărarea sa contractul de asociere în participațiune nr. 320 din 26 noiembrie 2002, depunând la dosar o copie legalizată, susținând că originalul a fost pierdut.
în mod greșit, instanțele au ținut seama de acest înscris și nu au făcut aplicarea art. 139 C. proc. civ., ale cărei dispoziții sunt imperative și nu prevăd nici o excepție. Cu atât mai mult cu cât ansamblul relațiilor din tre părți și asociații acestora sunt discutabile ca și împrejurările încheierii contractului de asociere în participațiune nr. 320/26 noiembrie 2002, în sensul că originalul prezintă completări și modificări scrise cu două feluri de pixuri și ștampile.
Aplicarea art. 139 C. proc. civ. se impunea pentru înlăturarea oricăror neclarități.
S-a făcut o aplicare greșită și a dispozițiilor art. 49 și 59 din Legea nr. 36/1995. Dispozițiile art.93 din Legea nr. 36/1995 reglementează în mod direct materia în speță, respectiv "Legalizarea copiilor după înscrisuri din secțiunea IV. Alte proceduri materiale". Conform acestui text de lege formalitatea legalizării copiilor după înscrisuri constă în "atestarea conformității copiei cu înscrisul prezentat" iar nu a caracterului original al acestuia, situație în care formalitatea legalizării nu constituie o confirmare a validității înscrisului, de natură a fi răsturnată numai prin procedura înscrierii în fals, astfel cum greșit a reținut instanța de apel.
în consecință, s-a admis ca fondat recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei nr. 719 din 3 noiembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția Comercială, în sensul admiterii apelului reclamantei împotriva sentinței nr. 12978 din 29 noiembrie 2004, a Tribunalului București, și admiterii acțiunii privind obligarea pârâtei să predea spațiul comercial aflat în litigiu, în termen de 15 zile de la data pronunțării.
| ← Cerere de completare a hotărârii pronunţată în apel,... | Societate comercială. Sucursale. Personalitate juridică.... → |
|---|
