Societate comercială. Sucursale. Personalitate juridică. Excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu
Comentarii |
|
Potrivit art.161 alin.(1) C.proc.civ., când instanţa constată lipsa capacităţii de exerciţiu a drepturilor procedurale a părţii sau când reprezentantul părţii nu face dovada calităţii sale, se poate da un termen pentru îndeplinirea acestor lipsuri. În condiţiile în care însăşi legea recunoaşte sucursalelor aptitudin ea de a avea drepturi şi obligaţii, în limitele autonomiei funcţionale stabilite de societatea a cărei dezmembrământ este, pentru a se stabili dacă aceasta poate sta în instanţă cu scopul de a-şi apăra drepturile conferite şi obligaţiile asumate în aceste limite şi implicit de a-şi exercita drepturile procesuale în acest scop, se impunea ca instanţa de apel să-i confere posibilitatea de a prezenta" delegarea de competenţă."
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, nr. 2033 din 2 Iunie 2006
Reclamanta S.C. B.A SRL Tg. Mureș, reprezentată de administratorul judiciar S.C. Reconversie și Valorificare Active- Filiala Tg. Mureș, a chemat-o în judecată pe pârâta Compania Națională de Căi Ferate - CFR SA Regionala CF Brașov și a solicitat să fie obligată la plata sumei de 1.305.549.176 de lei, preț și penalități de întârziere. Tribunalul Brașov, Secția comercială, prin sentința nr. 432 din 16 mai 2005, a admis acțiunea precizată pentru suma de 1.192.378.450 lei preț și penalități, reținând în sarcina pârâtei faptul că nu și-a respectat obligația de plată a prestațiilor, asumată prin contractul nr. 2/15 octombrie 2000 și actul adițional la acesta. S-a reținut că, în contract a fost stipulată clauză penală pentru întârzierea în plată și că, în cauză, nu-și găsește aplicarea art.4 alin.(3) din Legea nr. 469/4 iulie 2002, întrucât cuantumul penalităților este de 766.071.882 de lei, mai mic decât suma datorată.
Sentința a fost apelată de Regionala Căi Ferate Brașov, pentru motive care vizează dezlegarea fondului cu consecința obligării sale la plata sumelor reținute în dispozitivul sentinței criticate.
Curtea de Apel Brașov, Secția comercială, prin decizia nr. 146/2003, a admis excepția lipsei capacității de exercițiu a apelantei Sucursala Regională Căi Ferate și a anulat apelul, cu motivarea că în cauză își găsesc aplicarea dispozițiile art.43 din Legea nr. 31/1990, care prevăd că sucursala nu are personalitate juridică. Instanța de apel a avut în vedere pentru pronunțarea acestei soluții și prevederile art.161 C.proc.civ.
împotriva deciziei nr. 146/2003, C.N. C.F. CFR SA- Sucursala Regională CF Brașov a declarat recurs pentru motivele prevăzute de art.304 pct. 8 și 9 C.proc.civ., în argumentarea cărora a susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art.43 din Legea nr. 31/1990 și art.41pct.2 C.proc.civ., întrucât prin delegarea competenței dată de C.N. C.F. CFR SA, Regionala CF Brașov are capacitatea de a sta în instanță.
Recurenta a mai susținut că art.41 pct.2 C.proc.civ. recunoaște dreptul asociaților sau societăților care nu au personalitate juridică de a sta în instanță, dacă au organe proprii de conducere. Mai mult, a susținut în continuare recurenta, că în fața instanței de apel nu s-a pus în discuție lipsa capacității de exercițiu ci lipsa capacității de folosință, invocându-se faptul că sucursala nu poate fi titulară de drepturi și obligații.
Recursul este fondat.
Potrivit art.304pct.9 C.proc.civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
în argumentarea acestui motiv, recurenta a invocat încălcarea art.43 din Legea nr. 31/1990 și art.41 pct.2 C.proc.civ., critică ce se dovedește a fi întemeiată. Problema de drept dezlegată pe calea excepției invocată de instanța de apel a fost aceea a lipsei capacității de exercițiu a Regionalei CF Brașov, pe considerentul că aceasta nu are personalitate juridică. Această analiză trebuia să aibă în vedere nu numai dispozițiile art.43 din Legea nr. 31/1990, prin care se stipulează că sucursalele nu au personalitate juridică ci și prevederile art.161 C.proc. civ. care obligă instanța atunci când constată "lipsa capacității de exercițiu a drepturilor procedurale" să dea un termen pentru îndeplinirea acestor lipsuri, dacă reprezentantul părții nu a făcut dovada calității părții pe care o reprezintă. Numai dacă lipsurile "nu se împlinesc, instanța va anula cererea". în contextul legal arătat, instanța de apel trebuia să observe că Regionala CFR a formulat apel, trimițând în ceea ce o privește la "datele de identificare din antet" în care figura C.N. C.F. CFR - Regionala Căi Ferate Brașov. Prin urmare, antetul identifica "societatea mamă" și dezmembrământul său, Regionala CF Brașov. Lipsa capacității apelantei de a-și exercita drepturile și de a sta în instanță nu este suficientă pentru anularea cererii de apel, în temeiul art.161 alin. (2) C.proc.civ., de vreme ce nu s-a cerut ca apelanta să se legitimeze procesual. Potrivit art.43 din Legea nr. 31/1990 "sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale și se înregistrează înainte de începerea activității lor în registrul comerțului...".
în condițiile în care însăși legea recunoaște sucursalelor aptitudin ea de a avea drepturi și obligații, în limitele autonomiei funcționale stabilite de societatea a cărei dezmembrământ este, pentru a se stabili dacă aceasta poate sta în instanță cu scopul de a-și apăra drepturile conferite și obligațiile asumate în aceste limite și implicit de a-și exercita drepturile procesuale în acest scop, se impunea ca instanța de apel să-i confere posibilitatea de a prezenta "delegarea de competențe". Acest înscris a fost depus în recurs, iar din conținutul său rezultă că Regionala de căi ferate are puteri depline, conferite de C.N. C.F. CFR SA, de a sta în instanță. Pentru a asigura dreptul la o dezbatere echitabilă a motivelor de apel, conform art.312 C.proc.civ., recursul s-a admis iar decizia a fost casată cu trimitere pentru rejudecarea apelului.
← Contract de asociere. Neprezentarea originalului contractului.... | Contestaţie în anulare. Eroare materială → |
---|