ICCJ. Decizia nr. 1913/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Reclamanta C.S. a acționat în judecată la data de 3 aprilie 2003 pe pârâta SC A. SRL Brăila, pentru ca prin hotărârea judecătorească să se dispună obligarea pârâtei la plata echivalentului în lei a sumei de 100.000 dolari S.U.A. cu titlu de daune morale ca urmare a accidentului de circulație produs la data de 18 octombrie 2001 cu un autoturism proprietatea SC C.I. SRL Tulcea achiziționat de la pârâtă cu defecțiune din construcție la sistemul airbaig.
Ulterior acțiunea a fost completată în sensul că a mai fost chemată în judecată în calitate de pârâtă și SC R.R. SA București.
Fiind investită cu soluționarea pe fond a cauzei în urma mai multor declinări de competență de la Tribunalul Tulcea, la Tribunalul București apoi la Tribunalul Brăila și înapoi la Tribunalul București, această din urmă instanță a pronunțat sentința comercială nr. 747 din 11 februarie 2005 a respins excepția de necomercialitate a cauzei invocată de reclamantă și a admis excepția de prematuritate a acțiunii invocată din oficiu de instanța de judecată, iar pe fond a respins ca prematur formulată acțiunea reclamantei C.S. în contradictoriu cu pârâta SC R.R. SA București.
La pronunțarea acestei hotărâri instanța de fond a reținut că reclamanta a dedus spre judecată o cauză comercială, însă nu a îndeplinit procedura concilierii prealabile prevăzută de art. 7201 alin. (2) C. proc. civ.
Apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond a fost respins, ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 714 din 14 octombrie 2005, care a reținut că în mod întemeiat instanța de fond a respins acțiunea reclamantei ca prematur formulată.
La data de 20 octombrie 2005 reclamanta a declarat recurs împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel, susținând că este netemeinică și nelegală, a solicitat să se admită recursul declarat în cauză, să se caseze decizia instanței de apel și cauza să fie trimisă aceleiași instanțe de apel spre rejudecare.
în drept reclamanta a invocat prevederile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. și a formulat următoarele critici:
- greșit instanța de apel a reținut că natura juridică a litigiului este comercială iar nu civilă, respectiv răspunderea părților nu este una contractuală căci nu derivă din executarea contractului de comercializare a autoturismului, ci obligația de dezdăunare are ca izvor răspunderea civilă delictuală;
- reclamanta totuși a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă și în acest fel a fost atins scopul procedurii reglementate de art. 7201C. proc. civ., că la data de 30 martie 2005 reclamanta a efectuat procedura de conciliere cu SC R.R. SA București, iar la data de 11 aprilie 2005 cu SC A. SRL Brăila, ocazii cu care pârâtele și-au menținut poziția în sensul că nu le revine obligația despăgubirii pentru dauna produsă.
Recursul reclamantei este nefondat.
în ce privește prima critică din recurs, se impune constatarea că această critică s-a constituit ca atare și în judecata în apel a cauzei, ocazie cu care instanța de apel a stabilit că în mod corect prin hotărârea instanței de fond s-a apreciat ca fiind comercială natura juridică a litigiului dintre părți.
Acțiunea reclamantei a fost îndreptată împotriva societății vânzătoare a autoturismului așa încât natura juridică comercială a acestei acțiuni se determină potrivit dispozițiilor referitoare la faptele de comerț reglementate de art. 3 - 4 C. com.
Fapta de comerț, constituie potrivit art. 4 C. com. nu numai obligațiile contractuale ci și acele obligații derivând din fapte licite sau ilicite în legătură cu activitatea comercială a comerciantului. în aceste condiții instanța de apel în mod corect a apreciat că referitor la natura litigiului art. 4 C. com. instituie o prezumție de comercialitate pentru toate obligațiile comerciantului exceptându-le pe cele care sunt de natură civilă. Având în vedere însă dispozițiile art. 4 C. com. și calitatea de comercianți a persoanelor juridice pârâte se consideră că au natură comercială nu numai obligațiile contractuale ale comercianților ci și cele rezultate din săvârșirea unor fapte ilicite în legătură cu activitatea comercială.
Așadar această critică nu este întemeiată și corect instanța de apel a reținut că reclamanta trebuia să îndeplinească procedura prealabilă a concilierii cu pârâtele impusă de dispozițiile art. 7201C. proc. civ., procedură cu caracter obligatoriu, neefectuarea ei fiind sancționată cu respingerea cererii ca prematur formulată.
Nici ultima critică din recurs nu este întemeiată întrucât ceea ce reclamanta susține a fi procedură prealabilă de conciliere, respectiv notificarea aflată la dosarul instanței de fond nu întrunește condițiile prevăzute de dispozițiile art. 7201 C. proc. civ.; această notificare este adresată numai pârâtei SC A. SRL Brăila nu și celeilalte pârâte SC R.R. SA București și nu cuprind pretențiile bănești explicite, nici temeiul lor legal, precum nu cuprinde nici data de conciliere stabilită.
S-au avut în vedere cele ce preced, recursul reclamantei a apărut ca nefondat și s-a respins cu această mențiune în baza prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1928/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1914/2006. Comercial → |
|---|
