ICCJ. Decizia nr. 1929/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la nr. 8010/2005 a Tribunalului Prahova, reclamanta P.M.C. a solicitat în contradictor cu pârâta SC Z. SRL Câmpina ca prin sentința ce se va pronunța aceasta să fie obligată să-i plătească suma de 10.070.250 lei, contravaloare chirie pe perioada iulie-noiembrie 1998 și majorări de întârziere în valoare de 2.301.050 lei, și în continuare majorări, iar, ulterior și-a precizat acțiunea în sensul că prima sumă solicitată reprezintă taxă pentru folosirea domeniului public.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta folosește o suprafață de 80 mp. situată în Câmpina, pe care are amplasată o construcție metalică și o magazie pentru depozitare ambalaje, terenul fiind expropriat în baza decretului nr. 235/1988, astfel încât pârâta datorează taxă pentru folosirea terenului în baza Legii nr. 27/1994, modificată și majorări de întârziere aferente.
Ulterior, a fost introdus în cauză reclamantul C.L.C., iar pârâta SC Z. SRL Câmpina a formulat cerere de chemare în garanție a SC P. SA Câmpina, despre care a susținut că este proprietara terenului ocupat de ea în baza deciziei nr. 137/1986 a fostului B.P.C.E.C.P.J.P., cu care are contract de închiriere legal încheiat și căruia i-a achitat chiria datorată în anul 1995.
După administrarea probatoriilor cu înscrisuri, expertiză topo și expertiză contabilă prin sentința nr. 89 din 16 februarie 2005, Tribunalul Prahova a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta SC Z. SRL Câmpina ca urmare a faptului că aceasta folosește terenul în litigiu.
Prin aceeași sentință s-a respins acțiunea reclamanților și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, fiind obligată reclamanta P.M.C. să plătească pârâtei 3.500.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că chemata în garanție SC P. SA Câmpina a închiriat pârâtei SC Z. SRL terenul în suprafață de 40 mp. situat în Câmpina, în baza unui contract încheiat la 30 ianuarie 1995, prelungit ulterior prin mai multe acte adiționale, pârâta achitând chiria convenită pe toată această perioadă în care a amplasat pe teren un spațiu comercial provizoriu, în baza unor certificate de urbanism din 19 august 1995 și din 21 iunie 1996, eliberate de P.M.C.
A concluzionat prima instanță că terenul este proprietatea chematei în garanție SC P. SA, împrejurare rezultată din deciziile nr. 794/1986 și nr. 137/1988, emise de fostul C.P.J.P. și recunoscută implicit de reclamantă care prin avizul de funcționare a avizat favorabil funcționarea societății pârâte în acest spațiu și cum pârâta a achitat chiria datorată în baza contractului de închiriere încheiat cu chemata în garanție nu poate fi obligată și la plata taxelor locale către reclamant.
Prin decizia nr. 147 din 23 mai 2005 Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței nr. 89/2005 a Tribunalului Prahova de către reclamanții M.C. prin P., P.M.C. și C.L.C.
împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, reclamanții și pârâtul Z.A. în calitate de asociat unic al SC Z. SRL.
înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția nelegalității căii de atac față de prevederile art. 2821_i art. 299 C. proc. civ.
Examinând excepția invocată instanța constată că aceasta este întemeiată. Potrivit art. 2821alin. (1) C. proc. civ., hotărârile judecătorești date în primă instanță în litigii al căror obiect are o valoare de până la un miliard lei inclusiv, atât în materie civilă cât și în materie comercială, nu sunt supuse apelului.
Cum obiectul acțiunii reclamanților îl constituie pretenții în sumă de 10.070.250 lei vechi reprezentând taxă pentru folosirea domeniului public și majorări de întârziere în valoare de 2.301.050 lei vechi, sentința Tribunalului Prahova prin care s-a respins această acțiune nu era supusă apelului și deci Curtea de Apel Ploiești judecând calea de atac exercitată de reclamanți ca apel a încălcat prevederile art. 2821_i art. 299 C. proc. civ.
Față de această împrejurare și constatând întemeiată excepția invocată, înalta Curte a admis recursurile declarate de reclamanți și de pârâți, a casat decizia atacată și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru soluționarea căii de atac, ca fiind recurs.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1915/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1928/2006. Comercial → |
|---|
