ICCJ. Decizia nr. 1948/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea introdusă la Tribunalul Neamț la data de 16 aprilie 2004, reclamanta C.N.P.R. SA - D.R.P. Iași a chemat în judecată pârâta SC N.P. SA Botoșani, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezoluțiunea contractului din 6 iulie 1998 cât și obligarea pârâtei să restituie suma încasată drept avans, reactualizată conform indicelui de inflație precum și plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința nr. 936 din 11 iunie 2004 a Tribunalului Neamț și-a declinat competența de soluționare a cauzei la Tribunalul Botoșani, cu motivarea că părțile nu au stabilit prin contract, locul executării obligației de către pârâtă, încât reclamanta nu are a alege competența teritorială, conform art. 10 pct. 1 C. proc. civ., competența teritorială fiind cea generală, prevăzută de art. 5 C. proc. civ., respectiv cea de la sediul pârâtului.
Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 23 din 14 ianuarie 2005 a admis acțiunea reclamantei, a dispus rezoluțiunea contractului din 6 iulie 1998 încheiat de părți și a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 497.856.438 lei, reprezentând actualizarea sumei de 103.700.000 lei la data de 1 septembrie 2004, obligând-o și la 21.002.128 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pârâta a refuzat să-și îndeplinească obligațiile asumate prin contract, în sensul că nu a respectat termenele de predare a documentației prevăzute în contract și cum reclamanta a dovedit că și-a îndeplinit obligațiile contractate, respectiv a predat pârâtei avizul nr. 9/1998 al O.C.N. necesar executării contractului și a plătit și avansul, instanța a admis acțiunea în temeiul art. 1020-1021 C. civ.
împotriva sentinței pronunțată de tribunal, pârâta a formulat apel solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței și rejudecând pe fond, respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată.
Prin motivele de apel formulate, pârâta a arătat că hotărârea atacată nu este legală și temeinică, deoarece nu s-a făcut concilierea prealabilă și deci acțiunea este inadmisibilă, nu s-a reținut că a predat lucrarea la termenul prevăzut prin contract, părțile semnând și procesul verbal din 31 august 1998 de constatare a terminării lucrărilor, iar suma la care a fost obligată nu este certă, lichidă și exigibilă, fiind calculată numai de reclamantă și însușită de instanță, cu toate că se impunea o expertiză de specialitate pentru stabilirea sumei.
Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 130 din 13 decembrie 2005 a admis apelul pârâtei SC N.P. SA Botoșani, a schimbat în tot sentința și în rejudecare, a respins ca nefondată acțiunea reclamantei, bligând-o și la suma de 21.234.264 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
în motivarea soluției, instanța a reținut, potrivit raportului de expertizăefectuat în judecata apelului că pârâta și-a îndeplinit obligațiile contractuale, respectiv a întocmit documentațiile contractuale la un număr de 25 oficii poștale (conform actului de constatare a terminării lucrărilor din 31 august 1998) și ulterior și la celelalte oficii poștale (conform actului de constatare a terminării lucrărilor din 21 septembrie 1998).
Expertul a concluzionat că pârâta a executat efectiv și a predat lucrări în valoare de 103.000.000 lei.
în termen legal, reclamanta C.N.P.R. SA - D.R.P. Iași a declarat recurs împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei în sensul respingerii apelului pârâtei și menținerea ca legală a sentinței de fond.
Prin motivele de recurs invocate, reclamanta arată că instanța de apel a încuviințat efectuarea expertizei de specialitate la primul termen de judecată cu toate că nu a fost cerută ca probă în cererea de apel și nici nu a fost supusă dezbaterii părților, încălcând dispozițiile art. 292 C. proc. civ.
Recurenta a mai arătat că expertiza a avut ca obiect principal stabilirea situației de fapt în sensul precizării dacă lucrările prevăzute în contract au fost predate sau nu și cui aparține culpa în cazul în care aceste lucrări nu au fost predate.
Această expertiză susține recurenta, nu avea cum să stabilească cine este vinovat de neîndeplinirea obligațiilor contractuale, atâta timp cât o instanță de judecată stabilise în mod definitiv și irevocabil obligația de a executa contractul de către pârâtă.
Printr-o altă critică, recurenta arată că motivarea deciziei atacată se întemeiază numai pe susținerile expertului, instanța greșit apreciind că "în speță nu sunt îndeplinite prevederile art. 1020-1021 C. civ.".
Având în vedere criticile formulate, recurenta consideră că soluția dată de curtea de apel prin decizia recurată, este pronunțată cu încălcarea unor dispoziții imperative ale legii, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul declarat de reclamantă nu este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente.
Analizând primul motiv de recurs invocat de reclamantă referitor la faptul că greșit instanța de apel a încuviințat efectuarea expertizei de specialitate și că această expertiza nu a fost solicitată, înalta Curte constată că pârâta a solicitat efectuarea expertizei de specialitate, iar reclamanta a fost de acord, conform încheierii de ședință din 14 aprilie 2005, instanța în virtutea principiului devolutiv al apelului, corect a încuviințat efectuarea acesteia, fără a încălca astfel dispozițiile art. 292 C. proc. civ.
Cu privire la al doilea motiv de recurs și anume că decizia a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1020-1021 C. civ., se reține că instanța de apel corect a apreciat că intimata-pârâtă și-a executat obligația rezultată din contractul economic de prestări servicii din 6 iulie 1998, din actele dosarului rezultă că lucrarea a fost predată în termenul prevăzut în contract și în condițiile din caietul de sarcini, părțile semnând procesul-verbal de constatare a terminării lucrărilor din 31 august 1998, nepunându-se problema autorității de lucru judecat față de obiectul și cauza acțiunilor care sunt diferite.
Totodată, reclamanta a primit și plătit documentația geo-topografică fără ca aceasta să întocmească formalitățile de recepție în conformitate cu H.G.R. nr. 834/1991 și a criteriilor M.F. nr. 2665/1192, care reprezintă o parte din documentația pe care reclamanta trebuia să o depună apoi la O.J.C.G.C. Neamț, dar aceasta nu poate invoca propria culpă.
în concluzie, s-a avut în vedere că hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost legală, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins ca nefondat recursul reclamantei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2103/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1823/2006. Comercial → |
|---|
