ICCJ. Decizia nr. 1766/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea introductivă, înregistrată la Judecătoria Oradea la 29 septembrie 1997, reclamanta A.C.U.S.L.C.B.L.P.P. Oradea a solicitat în contradictoriu cu oârâta R.A.G.C.L. Oradea, să se constate că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de predare a apartamentelor contractate conform contractului, privind blocul de locuințe situat în str. Tribunalul Vladimirescu Oradea și pe cale de consecință să se încuviințeze ca membri asociației să continuie și să finalizeze lucrările pe cheltuiala pârâtei.
Pârâta, R.A.G.C.L. Oradea a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a SC P. SA Oradea în calitate de antreprenor constructor.
într-un prim ciclu procesual, Judecătoria Oradea a admis acțiunea reclamanteiși cererea de chemare în garanție prin sentința civilă nr. 10292 din 29 noiembrie 2000, sentință ce a fost anulată de Tribunalul Bihor care a reținut cauza spre soluționare ca primă instanță, stabilind natura comercială a litigiului.
Ulterior, prin încheierea nr. 4617 din 25 noiembrie 2003, înalta Curte de Casație și Justiție a dispus strămutarea judecării cauzei la Tribunalul Sibiu păstrând actele îndeplinite de instanță înainte de strămutare.
Tribunalul Sibiu, astfel învestit a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a R.A.C. Oradea, succesoare în drepturi a fostei R.A.G.C.L.
Prin sentința civilă nr. 2703/ C din 4 octombrie 2004, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 15 noiembrie 2004 pronunțate de Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ a fost admisă acțiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată și ca urmare s-a constatat că pârâta R.A.C. Oradea nu și-a îndeplinit obligația de predare pe seama membrilor asociației reclamante a apartamentelor, pârâta fiind obligată să le predea pe bază de proces verbal de recepție sub sancțiunea daunelor cominatorii de 200.000.000 lei pe zi de întârziere calculate de la data rămânerii definitive a sentinței în cazul nepredării apartamentelor în termen de 75 zile.
Totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 1.125.000.000 lei dezdăunări pentru lucrările contractate și neexecutate și 142.344.000 lei cheltuieli de judecată
Cererea de chemare în garanție a SC P. SA Oradea a fost respinsă ca tardiv formulată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, lucrările la blocul în litigiu nu au fost executate în totalitate cu privire la finisajele exterioare și interioare, lucrări de instalații sanitare, încălzire, electrice, telefonie, precum și cele destinate celor două ascensoare, iar o parte din cele deja executate s-au degradat datorită neluării măsurilor de protecție și conservare.
Cererea de chemare în garanție a SC P. SA Oradea a fost respinsă ca tardivă, urmare formulării sale peste termenul prevăzut de art. 61 C. proc. civ., respectiv până la prima zi de înfățișare.
împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta și pârâta.
Prin decizia civilă nr. 88/ A din 15 aprilie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ a anulat ca insuficient timbrat apelul declarat de reclamantă și a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentința și încheierea atacate, în sensul stabilirii daunelor cominatorii la 20.000.000 lei pe zi de întârziere în cazul nepredării apartamentelor către membrii asociației reclamante în termen de 100 zile calculate de la data rămânerii definitive a sentinței.
Celelalte dispoziții ale sentinței apelate au fost menținute, iar reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei suma de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pârâta a fost obligată, la rândul său să plătească chematei în garanție SC P. SA Oradea suma de 36.722.416 lei cheltuieli de judecată în apel.
Instanța de control judiciar a reținut în ce privește apelul declarat de reclamantă că aceasta nu a achitat taxa judiciară de timbru datorată, deși a fost legal citată în acest sens, fiind incidente dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997, privind taxa judiciară de timbru.
Referitor la apelul declarat de pârâtă, instanța a redus cuantumul daunelor cominatorii având în vedere valoarea lucrărilor rămase neexecutate, apreciind totodată că termenul de 100 zile pentru finalizarea lucrărilor este justificat în raport de constatările expertizei efectuate în cauză.
Celelalte critici de netemeinicie și nelegalitate formulate de pârâta apelantă au fost respinse ca nefondate.
Astfel, instanța constată neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere că potrivit sentinței civile nr. 5464 din 3 iunie 1992 pârâta a fost obligată să finalizeze lucrarea în termen de 100 zile de la data rămânerii definitive a sentinței.
Ulterior, prin sentința civilă nr. 3445 din 19 mai 1997 a Judecătoriei Oradea pronunțată în cadrul unei contestații în anulare, a fost desființată sentința civilă nr. 5464/1992, cu trimiterea cauzei pentru soluționare la Tribunalul Bihor, în primă instanță, astfel că acțiunea formulată de reclamantă la 29 septembrie 1997 se înscrie în termenul general de prescripție.
în ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, Curtea reține că reclamanta s-a înființat conform sentinței civile nr. 329/1990 a Judecătoriei Oradea, figurând în registrul persoanelor juridice, și acționând în numele a 51 de membri ai societății potrivit scopului pentru care a fost constituită.
Excepția lipsei de interes invocată de pârâtă în cadrul motivelor de apel a fost respinsă ca neîntemeiată cu mențiunea că pârâta nu a făcut dovada faptului că lucrările interioare și exterioare la blocul în litigiu au fost finalizate conform proiectului și au fost recepționate de beneficiar.
în contra acestei decizii au declarat în termen legal, recurs, reclamanta, pârâta și chemata în garanție SC P. SA.
Reclamanta și-a întemeiat recursul pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susținând că în mod nelegal și netemeinic instanța de apel a diminuat cuantumul daunelor cominatorii la 20.000.000 lei pe zi de întârziere, în condițiile în care încă din 1992, conform sentinței civile nr. 5464/1992 pârâta a fost obligată să finalizeze lucrările, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o.
Totodată, reclamanta critică decizia Curții de apel și sub aspectul neacordării în totalitate a cheltuielilor de judecată în condițiile în care apelul a fost admis în parte.
Pârâta R.A.C. Oradea și-a întemeiat recursul pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 9, 10 și 5 C. proc. civ., solicitând în principal admiterea recursului casarea celor două hotărâri pronunțate și pe fond respingerea ca prescrisă a acțiunii introductive, sau casarea cu trimiterea cauzei pentru o nouă judecată instanței de fond.
în subsidiar, pârâta a solicitat modificarea deciziei curții de apel în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca nefondată, sau admiterea cererii de chemare în garanție a SC P. SA.
Recurenta pârâtă și-a fundamentat dezvoltarea criticilor invocate pe trei direcții.
Sub un prim aspect, a reiterat excepțiile invocate în fond și apel. Vizând prescripția dreptului materiale la acțiune al reclamantei (inclusiv dreptul de a cere dezdăunare) excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția tardivității completării acțiunii și excepția neexecutării contractului de către membrii asociației care nu au achitat prețul integral convenit.
Sub un al doilea aspect, pârâta formulază critici vizând fondul cauzei susținând în esență că instanța de apel a respins toate cererile de probațiune formulate și a avut în vedere numai raportul de expertiză care nu răspunde obiectului cererii, iar pe de altă parte a fost efectuat fără participarea sa sau a antecesoarei sale.
Totodată, pârâta invocă nerespectarea dispozițiilor art. 7201C. proc. civ., reclamanta nefăcând dovada convocării la conciliere directă prealabilă introducerii acțiunii, iar pe de altă parte imposibilitatea predării locuințelor cu proces-verbal în condițiile în care apartamentele sunt locuite.
în ce privește daunele cominatorii, pârâta critică cuantumul acestora și faptul că odată obligată la despăgubiri, daunele cominatorii nu-și mai au suport legal.
Sub un al treilea aspect, pârâta critică soluția de respingere ca tardivă a cererii de chemare în garanție, susținând că singura sancțiune a nedepunerii în termen era disjungerea cererii și judecarea separată.
Recursul chematei în garanție SC P. SA, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează neacordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată suportate la fond și apel care însumează 186.722.416 lei din care 180.000.000 lei onorarii de avocat și 6.722.416 lei cheltuieli de transport.
Recurenta își argumentează critica pe împrejurarea că instanța nu a motivat reducerea onorariului de avocat la suma de 30.000.000 lei în condițiile în care valoarea litigiului avută în vedere la încheierea contractului de asistență juridică era de 34 miliarde lei.
înalta Curte, exminând recursurile prin prisma criticilor formulate și având în vedere lucrările dosarului, constată că sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:
Cu privire la recursul reclamantei.
Critica vizând reducerea cuantumului daunelor cominatorii pe zi de întârziere de la 200 milioane lei la 20 milioane lei, constituie o chestiune de temeinicie și nu de nelegalitate, astfel că nu poate face obiectul controlului în actuala relementare a recursului.
Reclamanta nu este îndreptățită la cheltuieli de judecată în apel, deoarece pe de o parte apelul său a fost anulat ca insuficient timbrat, iar pe de altă parte apelul pârâtei a fost admis, astfel că în raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., reclamanta, în mod corect a fost obligată, ca parte căzută în pretenții să plătească pârâtei cheltuieli de judecată ocazionate de această cale procesuală.
Cu privire la recursul pârâtei.
Excepția prescripției dreptului material de acțiune a fost respinsă cu respectarea dispozițiilor legale care reglementează întreruperea cursului prescripției extinctive (art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958), dreptul material la acțiune al reclamantei s-a născut la data de 31 decembrie 1989, când obligația de predare a apartamentelor a devenid scadentă, iar termenul de 3 ani a fost întrerupt prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în 1991. Desființarea sentinței pronunțate în acea cauză și trimiterea spre o nouă judecată instanței competente, nu echivalează cu anularea cererii de chemare în judecată, de natură să facă inoperante dispozițiile art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958.
Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a lipsei de interes în promovarea acțiunii, nu se confirmă, astfel cum corect a reținut instanța de apel, în condițiile în care reclamanta constituită legal ca asociație a acționat conform scopului propus prin actul constitutiv de a urmări și supraveghea efectuarea lucrărilor de construcții și instalații la apartamente până la finalizarea lor și predarea pe bază de proces-verbal.
Cererea completatoare formulată de reclamantă la 5 aprilie 2004 și primită de instanță, s-a încadrat în dispozițiile art. 134 C. proc. civ., care definesc prima zi de înfățișare ca fiind aceea în care părțile legal citate pot pune concluzii, în condițiile în care de-abia la termenul din 7 iunie 2004, prin precizarea depusă de reclamantă s-a stabilit că înțelege să cheme în judecată în calitate de pârâtă R.A.C., succesoarea de drept a fostei R.A.G.C.L. Oradea.
Cu privire la excepția de neexecutare invocată de pârâtă, critica, astfel cum a fost dezvoltată, în sensul nepronunțării instanței pe acest aspect, nu constituie motiv de nelegalitate potrivit art. 304 C. proc. civ., distinct de faptul că instanța de apel examinează și această apărare a pârâtei.
Celelalte critici formulate de recurenta pârâtă vizează aspecte de netemeinicie și prin urmare nu pot face obiectul controlului casației.
Cât privește nerespectarea dispozițiilor art. 7201C. proc. civ., referitoare la concilierea prealabilă introducerii acțiunii, susținerea este lipsită de suport legal, dispozițiile art. 7201C. proc. civ. - 72010 C. proc. civ., privind soluționarea litigiilor în materie comercială au fost introduse prin art. I pct. 242 din O.U.G. nr. 138/2000, iar reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată la 29 septembrie 1997.
Cererea de chemare în garanție formulată de antecesoarea pârâtei la data de 7 octombrie 1998 a fost depusă cu depășirea termenului prevăzut de art. 61 alin. (1) C. proc. civ.; soluția de respingere ca tardivă confirmată de instanța de apel fiind legală.
Pe de altă parte, disjungerea cererii de chemare în garanție, nu se putea dispune în temeiul art. 63 alin. (2) C. proc. civ., deoarece ipoteza textului are în vedere o cerere de chemare în garanție formulată în termen, dar a cărei soluționare ar întârzia judecata cererii principale, și nu ipoteza unei cereri de chemare în garanție formulată tardiv.
Referitor la recursul chematei în garanție, critica de nelegalitate invocată nu subzistă, dispozițiile art. 274 C. proc. civ., referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată au fost respectate.
Instanța a acordat chematei în garanție cheltuielile de judecată numai pentru această fază procesuală.
Cheltuielile ocazionate de judecata în primă instanță și suportate de chemata în garanție, în măsura în care nu au făcut obiectul apelului nu puteau fi acordate neexistând cadru procesual legal pentru a fi examinate.
Pentru rațiunile mai sus înfățișate, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins ca nefondate recursurile declarate de părți, respectiv reclamanta, pârâta și chemata în garanție.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1823/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1719/2006. Comercial → |
|---|
