ICCJ. Decizia nr. 2389/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2389/2006
Dosar nr. 9204/1/2005
(nr. vechi: 2205/2005 )
Şedinţa publică din 28 iunie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului I Bucureşti la data de 2 martie 2004, Biroul Executorului Judecătoresc C.M. a solicitat încuviinţarea executării silite prin poprire asupra conturilor debitoarei SC S. SA BUCUREŞTI, deschide la terţii popriţi indicaţi, la cererea creditoarei SC M. SRL PARVA, în temeiul titlului executoriu, sentinţa civilă nr. 9554 din 27 noiembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, îndreptată prin sentinţa civilă nr. 3797 din 14 martie 2002, până la concurenţa creanţei de 1.023.651.351 lei plus daune cominatorii de 10.000.000 lei/zi începând cu data de 27 noiembrie 2001 data rămânerii definitive a sentinţei civile, până la executarea integrală a obligaţiei.
Prin încheierea pronunţată la data de 3 martie 2004 în Camera de Consiliu instanţa a admis, în parte, cererea şi a încuviinţat executarea silită prin poprire asupra conturilor debitoarei SC S. SA BUCUREŞTI, deschisă la terţii popriţi M., B.F.R., P., sucursala Bucureşti, A.B. ROMÂNIA, I.B., sucursala Bucureşti, A.A.B. SA, C. SA, C.B.G., E.B., L.B. SA, H.B., G.B.I., E.B. SA, B.C.C. SA, E.B., B.R.D., T.S.B., până la concurenţa sumei de 1.023.651.351 lei şi a sumei de 10 milioane lei reprezentând daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere de la rămânerea definitivă a hotărârii, respectiv 14 martie2002, până la executarea obligaţiei, în temeiul titlurilor executorii sentinţa civilă nr. 9554 din 27 noiembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, astfel cum a fost îndreptată şi completată prin sentinţa civilă nr. 3797 din 14 martie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la cererea creditoarei SC M. SRL.
În considerentele încheierii s-a arătat că prin sentinţa civilă nr. 9554 din 27 noiembrie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, în dosarul nr. 1656/2001, a fost obligată debitoarea la executarea prevederilor articolului 3.2 din actul adiţional nr. 171 din 4 octombrie 1000 respectiv aducerea ca aport în natură a mijloacelor fixe prevăzute în anexa 1 la contract şi a contravalorii utilajului pentru micronizare marmură, precum şi să plătească creditoare, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma totală de 79.747.589 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 3797 din 14 martie 2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 1656/2001, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 9554 din 27 noiembrie 2001, în sensul precizării şi a contravalorii utilajului pentru micronizare marmură 3.422.400.000 lei precum şi completarea sentinţei civile nr. 955427 din 27 noiembrie 2001 în sensul obligării debitoarei să plătească creditoarei suma de 100 milioane lei daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere de la rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea obligaţiei.
Prin urmare, instanţa constată că începând cu data pronunţării acestei sentinţe civile de completare a hotărârii iniţiale s-a născut obligaţia debitoarei de a plăti creditoarei suma de 10 milioane lei reprezentând daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere de la rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea obligaţiei.
Împotriva acestei încheieri, cu respectarea termenului prevăzut de art. 284 C. proc. civ., a declarat apel debitoarea SC S. SA, solicitând schimbarea în tot a hotărârii, în sensul respingerii cererii de încuviinţare a executării silite.
Prin Decizia comercială nr. 357 din 22 aprilie 2005, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul debitoarei şi a schimbat în parte încheierea atacată în sensul că a respins cererea de încuviinţare a executării silite pentru daunele cominatorii de 10.000.000 lei pe fiecare zi de întârziere.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a reţinut că daunele cominatorii stabilite prin titlu executoriu nu constituie o creanţă certă şi lichidă, nefiind îndeplinite condiţiile art. 379 C. proc. civ., pentru încuviinţarea executării silite şi că celelalte critici aduse încheierii atacate sunt nefondate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât creditoarea SC M. SRL PARVA cât şi debitoarea SC S. SA BUCUREŞTI.
În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., creditoarea critică hotărârea instanţei de apel pentru că în mod incorect au fost aplicate prevederi legale care nu erau în vigoare în momentul începerii executării silite, considerând că executarea creanţei trebuia să continue conform procedurii reglementate de legiuitor la momentul începerii ei întrucât creanţa îndeplineşte toate cerinţele prevăzute de art. 379 C. proc. civ.
Recurenta debitoare, în recursul său, întemeiat în drept tot pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., consideră hotărârea atacată nelegală şi netemeinică.
Sub un prim aspect se apreciază că încheierea de încuviinţare, executării silite prin poprire până la concurenţa sumei de 1.023.651.351 lei cu titlu rest creanţă întrucât contractul de asociere în participaţiune care a stat la baza emiterii titlului executoriu a încetat de drept la 28 ianuarie 2002 ca urmare a îndeplinirii termenului pentru care a fost constituită asocierea iar părţile au fost puse în situaţia anterioară. Se susţine că este inoportună încuviinţarea executării silite a obligaţiei de a aduce ca aport o sumă de bani, obligaţie asumată tocmai în scopul de a desfăşura în comun anumite activităţi comerciale, de vreme ce asocierea nu-şi mai produce efectele.
În continuare debitoarea face o analiză a „raporturilor juridice de drept material izvorâte din contractul de asociere în participaţiune" încheiat cu creditoarea şi consideră că în cauză este vorba nu de o obligaţie de a da ci de o obligaţie de-a face care nu mai poate fi adusă la îndeplinire pe cale de executare silită întrucât efectele contractului au încetat.
Debitoarea critică, în recurs, nu încheierea atacată ci faptul că "prin hotărârile care constituie titlul executoriu în prezenta cauză nu putea fi conferită calitatea de creditor intimatei SC M. SRL PARVA, având în vedere obligaţia de a face (de a aduce ca aport contravaloarea utilajului de micronizare marmura) rezultă din încheierea contractului de asociere în participaţiune nr. 145 din 28 ianuarie 1997, astfel încât calitatea de creditoare o deţinea asociaţia în participaţiune".
Debitoarea mai susţine că încheierea de încuviinţare a executării atacată a rămas fără obiect întrucât prin Decizia comercială nr. 181 din 14 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admis apelul SC C.I. SRL (cesionară a creanţei) împotriva încheierii din 29 septembrie 2004 a Judecătoriei Sector 3 şi a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că a admis cererea de intervenţie în interes propriu şi a validat poprirea până la concurenţa sumei de 1.023.651.351 lei cu titlu de rest de plată în virtutea în temeiul aceloraşi titluri executorii, când suma ce mai era datorată a fost executată.
Examinând recursurile declarate în cauză, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate.
Recursul creditoarei SC M. SRL PARVA este nefondat întrucât, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, daunele cominatorii stabilite prin titlul a cărui executare s-a cerut a fi încuviinţată nu constituie o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în sensul art. 379 C. proc. civ., îndeplinirea acestor condiţii neputând fi apreciată doar printr-o „deosebită socoteală" aşa cum susţine debitoarea, făcând trimitere la alin. (4) al art. 379, care vizează doar caracterul lichid al creanţei.
Prin recursul său debitoarea aduce critici care nu vizează hotărârea atacată ci titlul executoriu a cărui executare s-a cerut a fi încuviinţată, ar fi o obligaţie de a face şi nu de a da şi calitatea de creditoare nu ar mai fi avut-o SC M. SRL PARVA ci asociaţia în participaţiune, cerând să se facă o analiză „a raporturilor juridice de drept material izvorâte din contractul de asociere în participaţiune", aspecte ce nu pot fi examinate în faza de executare silită ci au făcut, sau trebuiau să facă, obiect de dispută juridică între părţi în faza judecăţii.
În motivarea recursului său debitoarea mai invocă şi unele aspecte ulterioare titlului executoriu şi care ar face, în opinia ei, imposibilă executarea silită: încetarea de drept a contractului de asociere şi rămânerea fără obiect a prezentei încheieri de încuviinţare a executării ca urmare a validării unei alte popriri şi executării sumei datorate. Or, aceste aspecte nu pot face obiectul unei analize în procedura necontencioasă a încuviinţării executării silite ci pot fi supuse examenului instanţei judecătoreşti prin contestaţie la executare ori, eventual, pe calea unei alte acţiuni pe care debitoarea va considera util să o exercite.
Din cele arătate rezultă că instanţa de apel, a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale, pronunţând o decizie legală, iar Înalta Curte urmează să respingă ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de creditoarea SC M. SRL PARVA şi de debitoarea SC S. SA BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 357 din 22 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2402/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2369/2006. Comercial → |
|---|
