ICCJ. Decizia nr. 2431/2006. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2431/2006

Dosar nou nr. 5105/1/2006

Şedinţa publică din 29 iunie 2006

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa 2316/ COM din 04 august 2005, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, a respins, ca nefondată, acţiunea introdusă de reclamanta S.I.F. T. prin care a solicitat în contradictoriu cu SC L. SA Năvodari, anularea Hotărârii A.G.E.A. nr. 2 din 26 noiembrie 2004.

Instanţa a reţinut că, pârâta a respectat dispoziţiile cuprinse în art. 224 alin. (4) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, ca de altfel şi cerinţele art. 129 şi art. 216 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, astfel încât, nu sunt motive pentru a se dispune anularea Hotărârii A.G.E.A.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a promovat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând:

- judecarea cauzei în şedinţă publică.

- reţinerea greşită a stării de fapt, situaţie ce a condus la concluzia greşită că Hotărârea A.G.E.A. s-a luat cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 224 alin. (4) din Legea nr. 297/2004 precum şi a dispoziţiilor prevăzute de art. 129, art. 204, art. 207, art. 211 şi art. 216 din Legea 31/1990.

Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei în raport de criticile formulate, Curtea, prin Decizia civilă nr. 331/ COM pronunţată la 8 decembrie 2005, în baza art. 296 C. proc. civ., a respins apelul ca nefondat.

Instanţa a reţinut că prevederea din art. 132 alin. (9) al Legii nr. 31/1990, poate atrage sancţiunea înscrisă în art. 105 alin. (1) C. proc. civ., numai dacă prin încălcarea sa, s-a produs părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului procedural, ori în speţă, apelanta reclamantă nu a produs o astfel de dovadă, astfel că hotărârea primei instanţe nu este lovită de nulitate.

S-a apreciat de către instanţa de apel că, în cauză s-a făcut dovada că intimata pârâtă a comunicat către C.N.V.M. convocatorul A.G.E.A. în care s-a menţionat pe ordinea de zi, obiectivul privind închiderea subscrierii de acţiuni, efectuată de acţionari conform Hotărârii A.G.E.A. din data de 30 august 2004.

S-a constatat şi reţinerea corectă a primei instanţe în ceea ce priveşte respectarea cerinţelor legale referitoare la numărul de acţiuni subscrise şi noua structură a acţionariatului, care de altfel a fost definitivată chiar în cadrul A.G.E.A., astfel cum rezultă din procesul verbal de şedinţă din data de 26 noiembrie 2004.

După ţinerea A.G.E.A. din 26 noiembrie 2004 s-a transmis de către C.N.V.M., raportul curent şi documentele care au stat la baza modificării actului constitutiv al societăţii, fapt justificat şi de emiterea certificatului de înregistrare a valorilor imobiliare la 12 aprilie 2005 sub nr. 2672.

Instanţa de apel a respins, pentru aceste considerente, criticile aduse sentinţei privind încălcarea dispoziţiilor cuprinse în Legea 297/2004.

Cu privire la criticile privind încălcarea dispoziţiilor prevăzute de Legea nr. 31/1990, instanţa le-a respins ca nefondate reţinând:

- calitatea secretarului şi numirea acestuia cu prilejul ţinerii A.G.E.A., nu sunt afectate de nulitate.

- în privinţa aporturilor ce au fost aduse în schimbul acţiunilor, A.G.E.A. din 20 noiembrie 2004, nu a făcut altceva decât să respecte hotărârea din 30 august 2004, prin care s-a aprobat majorarea capitalului social, astfel că ţinerea hotărârii a cărei anulare s-a solicitat, a fost făcută cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în art. 216 din Legea nr. 31/1990.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, invocând motivele de nelegalitate, prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.

Primul motiv vizează nelegalitatea determinată de încălcarea normelor procedurale prevăzute de art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990, în sensul că soluţionarea cauzei la fond s-a făcut în şedinţă publică şi nu în camera de consiliu, iar instanţa de apel a confirmat greşit această soluţie.

În mod corect instanţa de apel, a dat o justă apreciere dispoziţiilor procedurale vizând judecarea cauzei, în raport de dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, recurenta apelantă, aşa cum rezultă din lucrările cauzei, nu a invocat neregularitatea judecării cauzei, înainte de a pune concluzii în fond, iar în apel nu a făcut dovada vătămării prin încălcarea produsă, astfel că, în mod corespunzător s-a statuat neafectarea hotărârii primei instanţe de nulitatea invocată.

Aşa fiind, critica este nefondată.

Cel de al doilea motiv de nelegalitate invocat, vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor prevăzute de art. 224 alin. (4) din Legea nr. 297/2004, şi ale Legii nr. 31/1990 privind alegerea secretarului de şedinţă al A.G.E.A., neprecizarea în conţinutul hotărârii atacate a aporturilor care au fost aduse în schimbul acţiunilor şi neelucidarea situaţiei acţiunilor rămase nesubscrise.

Aceste critici nu au fost formulate şi în apel.

Aşa cum rezultă din considerentele deciziei instanţa a apreciat corespunzător că Hotărârea A.G.E.A. nr. 2 din 26 noiembrie 2004 s-a luat cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de Legea nr. 297/2004 şi 31/1990.

Astfel, se constată că pârâta intimată în cadrul A.G.E.A., aşa cum rezultă din procesul verbal de şedinţă din data de 26 noiembrie 2004 a rezolvat situaţia acţiunilor subscrise şi noua structură a acţionariatului, punct ce a figurat pe ordinea de z, închiderea subscrierii de acţiuni fiind efectuată de acţionari conform Hotărârii A.G.E.A. din data de 30 august 2004.

Urmare acestei situaţii transmise de C.N.V.M., la 12 aprilie 2005, s-a emis certificatul de înregistrare a valorilor mobiliare sub nr. 2672, ce cuprinde modificarea capitalului social, precum şi noua structură a acţionariatului, realizându-se şi menţinerea că majorarea s-a realizat pe piaţa de capital de către SC R. SA Bucureşti, luându-se act de structura acţionariatului.

În privinţa alegerii secretarului de şedinţă, s-a apreciat că desemnarea s-a făcut cu un procent de 82,27 % respectându-se normele legale privind ţinerea unor astfel de hotărâri.

În mod corespunzător s-a apreciat că între cele două Hotărâri A.G.E.A. din 30 august 2004 şi 26 noiembrie 2004 există o legătură, cea de a doua respectând Decizia luată anterior privind majorarea de capital social, când s-a dat posibilitatea ca fiecare acţionar să mai achiziţioneze două acţiuni la una deţinută, iar majorarea să se realizeze prin aport în numerar.

Neoferirea de acţiuni spre subscrierea publicului nu este o condiţie imperativă impusă de art. 216 din Legea nr. 31/1990, fiecare societate putând aprecia sub acest aspect.

Aşa fiind, recurenta reclamantă a invocat nefondat şi acest motiv de nelegalitate.

Pentru aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta S.I.F. T. SA Braşov împotriva deciziei nr. 331 din 8 decembrie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială maritimă fluvială contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2431/2006. Comercial