ICCJ. Decizia nr. 2402/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2402/2006
Dosar nr. 5709/1/2006
Şedinţa publică din 28 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 789/C/din 15 decembrie 2005, Tribunalul Comercial Argeş a respins acţiunea formulată de reclamanta SC M. SRL Câmpulung împotriva pârâtei SC M.V. SRL, obligând-o la cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat apel şi, prin Decizia nr. 21/ A-C din 22 februarie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost respins, ca nefondat.
S-a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada faptei ilicite, folosirea de către pârâtă a unui model de contract care se aseamănă cu cel al reclamantei neavând acest caracter, aceasta din urmă neputând invoca un drept exclusiv de a exploata serviciile descrise în contractul în litigiu şi nici modelul de contract cu precizarea că fiind o faptă de comerţ nu poate fi vorba de drept de autor ci de originalitatea produselor.
Cât priveşte cea de a doua critică legată de obligarea sa la cheltuieli de judecată, a reţinut, în esenţă, că instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile legale în materie, pârâta fiind în culpă procesuală astfel că nu se poate pune în discuţie restrângerea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a arătat că instanţa de apel, deşi a reţinut în mod corect că actele şi faptele de concurenţă neloială prevăzute de art. 4 - 5 din Legea nr. 11/1990 nu sunt limitativ enumerate, în contradicţie evidentă cu acest principiu, le-a limitat în raport de "originalitatea produselor" ori prin acţiune s-a reclamat un fapt de concurenţă neloială şi, nicidecum, nu s-a cerut respectarea unui drept de exclusivitate a folosirii de pârâtă a unor servicii.
Astfel, s-a dovedit că societatea recurentă este autorizată legal pentru prestări servicii centrale termice şi are autoritate în utilizarea contractului, iar contractul conceput şi utilizat de societate are un caracter confidenţial, fapta intimatei de a se folosi de acest model de contract constituind un fapt de concurenţă neloială atât timp cât din toate probele administrate rezultă că a folosit fără acceptul său modelul respectiv, contractele depuse în apărare şi pretins a fi folosite cuprinzând preţuri şi tarife în lei noi deşi în raport de data întocmirii acestora, preţurile în moneda nouă nu puteau fi înscrise decât după data de 1 iulie 2005, fiind deci întocmite pro causa încât, în temeiul art. 6 din Legea nr. 11/1991, fapta ilicită a intimatei pârâte trebuia sancţionată.
Prin cea de a doua critică a susţinut că instanţa de apel a greşit şi în privinţa obligării sale la cheltuielile de judecată deoarece intimata nu a dat curs invitaţiei acesteia la concilierea prealabilă, litigiul fiind deci, generat din culpa acesteia, în motivarea instanţei pe dispoziţiile art. 246 C. proc. civ. nu are legătură cu dreptul acesteia de a restrânge cheltuielile exagerate pretinse cu titlu de onorariu avocat.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 11/1991, prin concurenţă neloială se înţelege orice act sau fapt contrar uzanţelor cinstite în activitatea industrială sau de comercializare a produselor, de executare a lucrărilor precum şi de efectuare a prestărilor de servicii.
Prin urmare, criteriul juridic al determinării concurenţei neloiale este neloialitatea, legea neindividualizând faptele de concurenţă neloială decât atunci când sunt sancţionate distinct ca infracţiuni sau contravenţii nu şi atunci când sunt delicte civile.
Instanţa de apel sesizând că, într-adevăr, în cauză nu se pune problema apărării unui drept de proprietate intelectuală protejat ci doar a unei îndatoriri de respectare a bunelor moravuri în afaceri, a apreciat în aceste limite ale investirii instanţei de fond, că soluţia este corectă, de vreme ce nu s-a făcut dovada inechivocă a caracterului ilicit al faptei ca o condiţie a răspunderii, în conformitate cu art. 998 – art. 999 C. civ., cu referire directă la dreptul de a folosi pe piaţă modelul de contract şi care nu constituie o faptă de concurenţă neloială.
Condiţia originalităţii produsului pentru condamnarea imitaţiei este comună cu protecţia proprietăţii intelectuale, diferită fiind doar intensitatea originalităţii, produsul nemeritând protecţia decât dacă s-ar fi dovedit, aşa cum a reţinut, doar spre exemplificare, instanţa de apel ca o autoritate publică, în cadrul competenţelor, i-ar fi recunoscut originalitatea, concepţia, ori din actele dosarului rezultă că atât recurenta reclamantă cât şi intimata pârâtă au folosit pe parcursul derulării activităţii comerciale diferite modele de contracte neavând deci nici o relevanţă juridică posibilitatea confuziei.
Aşa fiind, prima critică nu este întemeiată, soluţia instanţei de apel fiind legală din punct de vedere al respectării art. 6 din Legea nr. 11/1991.
Nici cea de a doua critică nu este fondată, deoarece indiferent dacă partea adversă, convocată la conciliere, nu a dat curs invitaţiei, provocând astfel litigiul, condiţia dedusă din interpretarea art. 274 C. proc. civ., pentru a nu se suporta cheltuielile de judecată este aceea a admiterii acţiunii ori aceasta a fost respinsă şi deci recurenta reclamantă trebuie să suporte cheltuielile în totalitate.
Cât priveşte motivarea în drept a instanţei de apel şi pe dispoziţiile art. 246 C. proc. civ., nu este de natură a schimba soluţia, care este legală încât, aplicând dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
Văzând art. 274 C. proc. civ., în recurs, recurenta va fi obligată la cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC M. SRL Câmpulung împotriva deciziei nr. 21 din 22 februarie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, ca nefondat
Obligă recurenta la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata SC N.V. SRL CÂMPULUNG.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2431/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2389/2006. Comercial → |
|---|
