ICCJ. Decizia nr. 2497/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2497/2006
Dosar nou nr. 16106/2/2005
Şedinţa publică din 19 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune, reclamanta SC I. SA Iaşi a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâtele SC A. SRL Călăraşi şi A.D.R.S.M., să se anuleze contractul de gaj fără deposedare autentificat sub nr. 4510 din 10 decembrie 2001.
Prin sentinţa civilă nr. 2382 din 29 iulie 2004 pronunţată de Judecătoria Călăraşi, în dosar nr. 1718/2004, s-a respins acţiunea reclamantei, iar prin Decizia nr. 574 din 9 decembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti s-a admis apelul declarat de reclamantă, s-a anulat sentinţa, constatându-se competent în soluţionarea cauzei Tribunalul Călăraşi căruia i s-a trimis cauza spre soluţionare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi sub nr. 421/2005, iar în urma administrării probatoriilor s-a pronunţat sentinţa nr. 180 din 29 martie 2005 prin care s-a respins acţiunea reclamantei.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut că prin contractele nr. 73 şi 74 din 22 iunie 2001, reclamanta a vândut către pârâta SC A. SRL instalaţii de morărit şi echipamente electrice, iar pârâta a gajat o parte din aceste bunuri prin contractul de gaj fără deposedare autentificat sub nr. 4510/2001, încheiat cu A.D.R.S.M.
Întrucât reclamanta nu a primit preţul integral al bunurilor vândute a invocat anularea contractului de gaj, considerând că dreptul de proprietate nu se transferase la cumpărare.
Instanţa fondului a reţinut că, în raport de dispoziţiile art. 1295 C. civ., faptul că preţul nu se achitase integral nu are nici o relevanţă mai ales că părţile au convenit ca transferul proprietăţii să se facă la data şi locul livrării, respectiv la 20 noiembrie 2001.
Cum contractul de gaj a fost perfectat ulterior acestei date (10 decembrie 2001) s-a constatat că la data la care pârâta a dispus de bunuri avea toate prerogativele acestui drept.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, apel ce a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 730 din 8 noiembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în dosarul nr. 2639/2005.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că, transferul proprietăţii de la reclamantă la pârâtă s-a făcut conform prevederilor contractului, la data şi locul livrării, prin derogare de la dispoziţiile art. 1295 C. civ., pârâta dobândind atributele dreptului de proprietate la data de 20 noiembrie 2001, având posibilitatea de a dispune de bunuri în orice mod.
Că, în calitatea sa de proprietară a perfectat contractul de gaj fără deposedare în favoarea A.D.R.S.M., iar bunurile gajate sunt bunuri mobile şi nu imobile aşa cum le defineşte art. 6 alin. (3) din Legea nr. 99/1999 privind regimul juridic al garanţiilor reale astfel încât, ele pot face obiectul gajului.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate conform dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Cu privire la critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine că, dată fiind natura comercială a contractului de vânzare – cumpărare nr. 74 din 22 iunie 2001 s-au încălcat dispoziţiile art. 70 C. com., în sensul că nu a fost anulată de cumpărător, în termenul legal, despre defecţiunile utilajului.
Că, s-a făcut aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1295 C. civ. şi 469 C. civ., nedeterminându-se natura juridică a bunului vândut – mobil sau imobil.
Recurenta consideră că moara de grâu, împreună cu accesoriile sale, fac parte din categoria bunurilor imobile conform art. 469 şi că, în aceste condiţiile gajul fără deposedare este lovit de nulitate, fiindcă s-ar încălca prevederile art. 1751 C. civ.
Mai susţine reclamanta că, din cuprinsul contractului de gaj fără deposedare lipsesc o serie de elemente strict necesare reglementate de art. 1656 C. civ., cum ar fi numărul şi data contractului de împrumut, marginile în care s-a contractat, adică suma pe care o garantează cu bunurile.
Referitor la critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se susţine că instanţa a interpretat şi considerat greşit că, în cauză şi-ar găsi aplicabilitatea art. 6 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999, în condiţiile în care bunul gajat face parte din categoria bunurilor imobile aşa cum a susţinut în cursul întregului proces.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat conform considerentelor ce se vor arăta în continuare:
Din argumentarea dată de recurentă motivului de recurs reglementat de pct. 8 al art. 304 se constată că aceasta susţine de fapt, greşita apreciere a instanţei cu privire la faptul că, în cauză ar fi aplicabile dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 99/1999 – Titlul VI ce reglementează regimul juridic al garanţiilor reale imobiliare şi, nicidecum, nu se invocă interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, a schimbării naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, situaţie în care acest motiv apare ca fiind lipsit de conţinut în redactarea recursului.
Cât priveşte celelalte critici, încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9, Înalta Curte constată că sunt nefondate, Decizia atacată fiind dată cu aplicarea corectă a legii la împrejurările de fapt ce au fost pe deplin stabilite.
Astfel, motivul de nulitate invocat de reclamantă prin acţiunea introductivă a constat în lipsa calităţii de proprietară a pârâtei SC A. SRL asupra bunurilor ce au făcut obiectul contractului de gaj.
Ori, instanţa apelului a reţinut în mod corect că, prin derogare de la dispoziţiile art. 1295 C. civ., părţile au convenit prin contractul de vânzare – cumpărare (art. 6) ca transferul proprietăţii să aibă loc „la data şi locul livrării", respectiv la 20 noiembrie 2001.
De la această dată, pârâta a dobândit toate atributele dreptului de proprietate, inclusiv pe acela de a dispune de bunuri în orice mod.
Cum contractul de gaj s-a încheiat la data de 10 decembrie 2001, corect s-a considerat că pârâta avea posibilitatea legală de a dispune de bunurile proprietatea sa.
De asemenea, se constată că s-a stabilit în mod corect natura bunurilor ce formează obiectul gajului fără deposedare ca fiind mobile în raport de dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 99/1999 privind regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare.
Astfel, în alin. (2) se prevede că sub incidenţa titlului VI cade orice bun mobil corporal sau bun mobil care este accesoriul altui bun imobil, dar care poate fi înlăturat sau extras din acesta, cu excepţia clădirilor şi a materialelor de construcţii.
Nu poate fi primită susţinerea reclamantei potrivit căreia aceste prevederi nu-şi au aplicabilitate în cauza dedusă judecăţii cât timp ne aflăm în faţa unui litigiu de natură comercială, iar prin actul normativ menţionat anterior s-au abrogat dispoziţiile art. 478 – art. 489 C. com., titlul XIV „Despre gaj".
De altfel, Înalta Curte constată că acest motiv de nulitate a contractului de gaj a fost invocat pentru prima dată prin motivele de apel ceea ce apare ca o încălcare a dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care, în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.
Nici susţinerile ce vizează nerespectarea prevederilor art. 1656 C. civ. şi art. 70 C. com., nu pot fi primite întrucât nu au legătură cu obiectul dedus judecăţii, nefiind aplicabile în cauză.
Faţă de considerentele expuse, constatându-se că Decizia atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe interpretări de fapt corect stabilite, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, în temeiul art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC I. SA Iaşi împotriva deciziei nr. 730 din 8 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3399/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 165/2006. Comercial → |
|---|
