ICCJ. Decizia nr. 3399/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3399/2006
Dosar nr. 19081/33/2005
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă, înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, la data de 17 august 2004, reclamanta SC H. SRL TIMIŞOARA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.B.R. SA să se constate: valabilitatea contractului de distribuţie încheiat la data de 11 martie 2004 a cărui durată a fost convenită până la data de 27 martie 2005; să fie obligată pârâta la respectarea contractului şi reluarea activităţii conform acestuia şi totodată pârâta să plătească suma de 5.076.063.551 lei cu titlu de despăgubiri calculate până la data de 1 octombrie 2004 şi în continuare până la reluarea activităţii sau până la expirarea duratei de valabilitate a contractului.
În motivare, reclamanta a susţinut că potrivit contractului de distribuţie încheiat cu pârâta la data de 11 martie 2004, s-a obligat să distribuie gama de bere fabricată de pârâtă, conform unui plan trimestrial, cu obligaţia furnizorului de a plăti un discount stabilit din volumul de desfacere conform planului de afaceri denumit F.T.
Că, înainte de expirarea primului trimestru de activitate, stabilit în contract pe perioada aprilie - iunie, respectiv la data de 1 iunie 2004, pârâta, în mod unilateral şi fără motiv justificat a întrerupt derularea contractului invocând prevederile art. 2.7, art. 12.1 şi art. 13 din contract.
Mai susţine reclamanta că, până la momentul denunţării unilaterale a contractului, îşi îndeplinise obligaţiile privind numărul de clienţi conform planului trimestrial, iar volumul de vânzări, deşi fusese realizat doar în proporţie de 39,9 %, putea fi îndeplinit şi chiar depăşit până la sfârşitul trimestrului, respectiv finele lunii iunie.
Referitor la pactul comisoriu de grad IV înserat în art. 2.7 din contract şi invocat de pârâtă, în adresa de denunţare a contractului, reclamanta a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile stabilite de părţi, pârâta putând să rezilieze de drept contractul doar în situaţia în care distribuitorul nu-şi îndeplinea obligaţiile de planificare trimestrială.
Pârâta a formulat întâmpinare la acţiunea introductivă, susţinând, în esenţă, că rezilierea, de drept a contractului putea fi invocată în cazul în care reclamanta nu realiza obiectivele de performanţă integral sau parţial în oricare din perioadele planificate, definite conform art. 1.1 din contract, ca fiind perioade lunare, trimestriale, bianuale sau anuale.
Prin sentinţa comercială nr. 1731 din data de 20 octombrie 2005, Tribunalul Comercial a respins, ca nefondată, acţiunea introductivă de instanţă formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut din examinarea probatoriilor administrate următoarele:
Părţile au convenit în contractul de distribuţie încheiat la data de 11 martie 2004 şi în anexele ce fac parte integrantă din acesta, planul de afaceri anual, urmat de actualizări trimestriale, estimarea volumelor de vânzări şi a obiectivelor de performanţă şi totodată au statuat asupra înţelesului unor termeni ai convenţiei în vederea evitării unor interpretări eronate, termeni care priveau printre altele „obiectivul de performanţă", „planul de afaceri", „perioada planificată".
Ca potrivit planului de afaceri reclamanta avea obligaţia de a distribui lunar, trimestrial şi anual, anumite cantităţi şi tipuri de bere, obiective de performanţă care priveau volumul de vânzări, distribuirea unor valori minime de produse, distribuirea produselor către un anumit număr minim de clienţi din teritoriu şi o arie teritorială în care urmau să fie distribuite produsele.
Instanţa a apreciat că reclamantei îi revenea, conform prevederilor contractuale, obligaţia de a realiza obiectivele de performanţă astfel cum sunt acestea definite în art. 1.3, obiective care privesc în mod colectiv volumul, mix-ul, valoarea, acoperirea teritorială, obiectivele distribuţiei, situaţia creditelor.
Or, reclamanta, potrivit situaţiei vânzărilor lunare şi pe sortimente, şi-a îndeplinit targetul de volum pe produse în aprilie şi mai numai la două sortimente de bere, pentru restul de sortimente targetele nu au fost îndeplinite, ceea ce justifică denunţarea unilaterală a contractului de către furnizor în temeiul clauzei stipulate la art. 2.7 din contract.
Conform acestei clauze, în cazul în care obiectivele de performanţă nu sunt realizate în mod integral au parţial, în oricare din perioadele planificate pe durata termenului, furnizorul este îndreptăţit la încetarea imediată a derulării contractului, în baza unei notificări scrise transmisă distribuitorului.
Urmare respingerii cererii principale din acţiunea introductivă, prima instanţă a respins şi capetele de cerere subsidiare.
Cu privire la cererea de despăgubiri, mai trebuie precizat că reclamanta şi-a completat acest capăt de cerere la data de 13 septembrie 2005, după administrarea probei cu expertiză contabilă solicitând şi o completare a raportului de expertiză cu noi obiective.
Prin Încheierea de şedinţă din data de 22 septembrie 2005 instanţa a dispus disjungerea cererii precizatoare susmenţionate şi înregistrarea sub un alt număr de dosar.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a formulat apel pentru motive de netemenicie şi nelegalitate susţinând în esenţă că prima instanţă şi-a fundamentat hotărârea pe o confuzie între obiectivele de volum şi cele de performanţă stabilite convenţional de părţi, ignorând împrejurarea că acestea sunt două criterii distincte, iar pactul comisoriu de gradul IV devine incident doar pentru nerealizarea obiectivelor de performanţă.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 60 pronunţată la data de 10 aprilie 2006, a admis în parte apelul reclamantei şi în consecinţă a schimbat în parte sentinţa fondului în sensul că a admis în parte acţiunea reclamantei constatând valabilitatea contractului comercial de distribuţie încheiat de părţi. A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la respectarea contractului şi reluarea activităţii. Totodată instanţa de apel a desfiinţat în parte sentinţa cu privire la capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la plata despăgubirilorşi a dispus trimiterea spre rejudecare la aceiaşi instanţă a cererii de despăgubiri.
Instanţa de control judiciar a constatat, din coroborarea prevederilor contractuale că pactul comisoriu de gradul IV stabilit în art. 2.7 din contract vizează ipoteza nerealizării obiectivelor de performanţă convenite de părţi la data încheierii contractului, obiective care fac parte din planul de afaceri trimestrial şi prin urmare rezilierea unilaterală a contractului devin aplicabile numai după o perioadă de cel puţin trei luni.
În sprijinul acestei interpretări, instanţa de apel invocă şi argumentul desprins din modul de redactare al clauzei ce conţine pactul comisoriu, clauză care se referă exclusiv la obiectivele de performanţă nu la cele de volum, pentru care perioada minimă de analiză este trimestrul.
Concluzionând, instanţa de apel apreciază că pârâta a procedat la rezilierea interpretativă a contractului raportându-se la alte termene şi la alte condiţii decât cele stabilite convenţional.
Cu privire la capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la plata de despăgubiri, Curtea a apreciat că disjungerea cererii precizatoare este nelegală, despăgubirea solicitată cuprinzând atât beneficiul nerealizat cât şi prejudiciul efectiv suferit, aşa încât se impune desfiinţarea măsurii dispusă de prima instanţă şi reunirea celor două dosare pentru a fi soluţionate împreună.
În contra acestei decizii societatea pârâtă, a cărui denumire este actualmente SC U.B. SA, a declarat, în termen legal, recurs, solicitând modificarea hotărârii instanţei de apel în sensul respingerii apelului reclamantei şi menţinerii hotărârii tribunalului.
Recurenta şi-a structurat criticile de nelegalitate formulate, pe trei aspecte întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi 7 C. proc. civ., în argumentarea cărora a susţinut următoarele:
A Instanţa interpretând greşit dispoziţiile contractului de distribuţie a schimbat natura şi înţelesul acestuia, considerând că art. 2.7 din contract vizează numai obiectivele de performanţă stabilite în planul de afaceri trimestrial;
- Obiectivele de performanţă sunt definite clar în art. 1.3 din contract şi semnifică în mod colectiv volumul, mix-ul, valoarea, acoperirea teritorială, obiectivele distribuţiei, situaţia creditelor;
- Volumul este stabilit în Anexa F.T., iar interpretarea instanţei în sensul că îndeplinirea obiectivelor de performanţă trebuie apreciată doar prin analiza obiectivelor cuprinse în planul de afaceri trimestrial, este complet eronată;
- Conform art. 3.1 din contract obiectivele de performanţă sunt stabilite pentru perioade de planificare incluzând fără limitare perioade lunare, trimestriale şi anuale, astfel că, concluzia instanţei de apel în sensul că obiectivele de performanţă pot fi revizuite numai trimestrial şi deci analizate numai după parcurgerea unui trimestru, este greşită;
B - Instanţa de apel a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 132 C. proc. civ., pronunţând o hotărâre lipsită de temei legal, cu referite la „Precizarea de acţiune" formulată de reclamanta la termenul din 15 septembrie 2005, fiind depăşit cu mult termenul până la care reclamanta putea să îşi întregească sau modifice cererea de chemare în judecată, respectiv prima zi de înfăţişare când părţile legal citate pot pune concluzii;
- Decizia instanţei de apel de a trimite spre rejudecare cauza în sensul conexării celor două dosare, constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ.
C.- Instanţa de apel a pronunţat o decizie care cuprinde dispoziţii ce nu pot să-şi producă efectul, ceea ce echivalează cu o contradictorialitate în motivare;
- Astfel, instanţa constată valabilitatea contractului de distribuţie, dar în dispozitivul hotărârii respinge cererea reclamantei de obligare a societăţii la executare şi reluarea activităţii, deşi executarea în natură are caracter principal în raport cu executarea prin echivalent; dispoziţiile instanţei de apel pe acest aspect fiind evident contradictoriu.
Reclamanta-intimată a formulat întâmpinare la motivele de recurs solicitând respingerea recursului şi menţinerea hotărârii pronunţate de instanţa de apel, ca legală şi temeinică susţinând în esenţă că obiectivele de performanţă convenite de părţi prin planul de afaceri trimestrial se refereau la acoperirea teritorială, prezentă în teritoriu, managementul preţului, sprijinirea furnizorului şi nu se identifică cu obiectivele de distribuţie raportate la volumul de vânzări şi defalcate pe luni, aşa cum au fost stabilite în anexa F.T.
Ca atare, instanţa de apel în mod corect nu a inclus obiectivele de distribuţie în cele de performanţă stabilite prin Planul de Afaceri trimestrial, în sprijinul acestui raţionament sunt şi dispoziţiile art. 1.5 din contract potrivit cu care, planul de afaceri poate include, dar nu este limitat la volumul minim de vânzări.
1. Examinând recursul prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că acesta este fondat hotărârea instanţei de apel prin interpretarea dată clauzelor contractului de distribuţie, nesocoteşte convenţia, care este legea părţilor potrivit principiului înscris în art. 969 C. civ. şi prin urmare hotărârea intră sub cenzura casaţiei.
2. În principiu, instanţele de fond, precum şi cele de apel, din perspectiva caracterului devolutiv al acestuia, sunt suverane în interpretarea convenţiilor părţilor, cu condiţia ca prin interpretarea dată să nu denatureze clauzele clare şi precise, denaturare care semnifică o violare a voinţei părţilor exprimată în mod clar şi neîndoielnic în clauzele convenţiei.
3. În cauză părţile au încheiat la data de 11 martie 2004 un contract de distribuţie pentru livrarea mai multor sortimente de bere, stabilind în mod detaliat obligaţiile furnizorului şi ale distribuitorului, preţul şi plata, comercializare, mărci de comerţ, răspunderea pentru produse şi asigurare, durată şi încetare.
4. Totodată părţile de comun acord, au stabilit înţelesul unor termeni ai convenţiei utilizaţi în cuprinsul său pentru a desemna obligaţiile reciproce asumate, termeni care definesc noţiunile de teritoriu, obiective de performanţă, activitate, plan de afaceri, transport, contract, băuturi, perioadă planificată, discounturi.
5. Conform art. 2.7 din contractul de distribuţie părţile au stipulat un pact comisoriu expres potrivit căruia în cazul în care obiectivele de performanţă nu sunt realizate în mod integral sau parţial în oricare dintre perioadele planificate pe durata termenului, furnizorul îşi rezervă dreptul de a înceta imediat contractul în baza unei notificări scrise trimise distribuitorului.
6. Or, obiectivele de performanţă sunt definite de art. 1.3 din contract ca fiind în mod colectiv volumul, mix-ul, valoarea, acoperirea teritorială, obiectivele distribuţiei, situaţia creditelor, precum şi orice alte criterii stabilite de comun acord şi prevăzute în contract sau în Planul de afaceri.
7. Instanţa de apel, examinând condiţiile de aplicare a pactului comisoriu expres convenit de părţi, respectiv dacă există o neexecutare culpabilă a obligaţiilor distribuitorului, neexecutare sancţionată prin pactul comisoriu expres a denaturat înţelesul clar şi precis, lipsit de echivoc al termenului de obiective de performanţă, astfel cum este el definit de părţi în preambulul contractului, stabilind că obiectivele de volum nu pot fi analizate sub aspectul realizării sau nerealizării lor decât trimestrial.
8. Prin interpretarea dată, acestei clauze instanţa de apel schimbă esenţial conţinutul său, încălcând legea părţilor care este lege şi pentru instanţă.
Obiectivele de performanţă stabilite în contract şi în anexele la aceste anexe ce fac parte integrantă din contract, cuprind şi obiectivele de volum, fiind de altfel, de esenţa contractului de distribuţie convenit îndeplinirea obligaţiilor sub aspectul volumului de vânzări, obiective care au fost stabilite pentru perioade de planificare inclunzând fără limitare perioade lunare, trimestriale şi anuale (art. 3.1).
9. Prin urmare, neîndeplinirea obiectivelor de volum pe primele două luni ale trimestrului 1, fapt necontestat de către reclamanta, care în acţiunea introductivă precizează in terminis că volumul de vânzări pe primele două luni ale trimestrului a fost realizat în procent de 39,91 %, intră sub incidenţa pactului comisoriu convenit de părţi şi pe cale de consecinţă impunea respingerea acţiunii introductive de instanţa, aşa cum, în mod just a procedat prima instanţă.
10. Pentru considerentele mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., va admite recursul pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi va modifica Decizia curţii de apel în sensul respingerii apelului declarat de reclamanta împotriva sentinţei tribunalului, hotărâre pe care o va menţine ca legală şi temeinică.
Aspectele de nelegalitate reţinute în considerentele ce preced şi soluţia adoptată în cauză de Înalta Curte fac inutilă examinarea celorlalte critici invocate de recurentă vizând aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ., cu referire la conexarea celor două capete de cerere privind despăgubirile, precum şi motivului întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece o eventuală contradicţie între considerentele şi dispozitivul deciziei din apel sau o nemotivare a respingerii capătului II de cerere este lipsită de semnificaţie în condiţiile în care hotărârea dată în apel a fost modificată în tot pentru motivele de denaturare a convenţiei părţilor şi de încălcare a legii.
Se va lua act totodată că recurenta pârâtă nu solicită cheltuieli de judecată aferente acestei faze procesuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC U.B. SA BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 60 din 10 aprilie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, modifică Decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta SC H. SRL TIMIŞOARA împotriva sentinţei comerciale nr. 1731 din 20 octombrie 2005 a Tribunalului Comercial Cluj, ca nefondat.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3471/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2497/2006. Comercial → |
|---|
