ICCJ. Decizia nr. 2799/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2799/2006
Dosar nr. 2769/1/2005
(nr. vechi 585/2005)
Şedinţa publică din 5 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 24 iulie 2003, reclamanta SC F. SA Miercurea Ciuc prin lichidator judiciar SC R.V.A. SRL, filiala Târgu Mureş cheamă în judecată pe pârâta SC T., K.F.T. Ungaria solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 35.274,94 Euro (reprezentând 1.296.565.695 lei la data de 25 februarie 2002) reprezentând contravaloare marfă livrată, precum şi a sumei de 5.072.324 lei cu titlu de dobânzi legale.
Reclamanta mai cheamă în garanţie pe SC S.T., K.F.T. Ungaria şi pe SC F.R. SA Miercurea Ciuc solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care chematele în garanţie să fie obligate la plata sumei de 5.000.000 forinţi (reprezentând la 21 iulie 2003 – 690.000.000 lei).
Prin sentinţa civilă nr. 1980 din 17 decembrie 2003, Tribunalul Harghita respinge acţiunea reclamantei împotriva pârâtei şi respinge ca prematură acţiunea formulată împotriva chematelor în garanţie, reţinând în acest sens că faţă de chematele în garanţie nu a fost îndeplinită procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., precum şi că factura întocmită de reclamantă pentru marfa livrată şi neachitată nu poartă ştampila şi semnătura pârâtei cumpărătoare, iar la 12 ianuarie 2001 reclamanta a notificat pârâtei cesionarea creanţei în litigiu către cesionara SC S.T., K.F.T., căreia pârâta i-a şi achitat ulterior notificării suma de 5.000.000 forinţi din contravaloarea mărfii astfel că reclamanta cedentă nu mai poate pretinde plata de la pârâtă, obligată numai faţă de cesionară.
Prin Decizia nr. 56/ A din 23 martie 2004, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei instanţei de fond, reţinând că înainte de introducerea acţiunii reclamanta apelantă notificase pârâtei intimate cesionarea creanţei către cesionara SC S.T., K.F.T., la data de 12 ianuarie 2001, dată de la care pârâta, debitor cedat putea plăti valabil numai cesionarei, astfel că sentinţa apelată este legală şi temeinică, instanţa de fond făcând o corectă apreciere a actelor dosarului, inclusiv cu privire la neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ.
Împotriva deciziei menţionate reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9, admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei apelate, admiterea apelului formulat de aceeaşi parte împotriva sentinţei instanţei de fond, schimbarea acesteia în totalitate în sensul admiterii acţiunii sale aşa cum a fost formulată.
În susţinerea recursului său recurenta reia motivele invocate şi în apel, arătând că procedura prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., nu ar mai fi obligatorie faţă de chematele în garanţie prin raportare la art. 7205 C. proc. civ., astfel că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, deoarece procedura fusese îndeplinită cu pârâta. Mai susţine recurenta că în mod greşit s-a respins apelul său atâta vreme cât pârâta însăşi a recunoscut primirea mărfii neachitate şi cât chematele în garanţie ca şi pârâta, nu au făcut dovada achitării sumei de 5.000.000 forinţi în numele său şi nici dovada constatării viciilor de calitate pentru firele livrate.
Recursul nu este fondat.
Cu privire la primul motiv de recurs invocat se constată că în mod corect a stabilit instanţa de apel că dispoziţiile art. 7205 (1) C. proc. civ., nu sunt incidente în cauză, întrucât prin chiar acţiunea introductivă de instanţă reclamanta recurentă însăşi a chemat în garanţie cele două societăţi intimate, situaţie care nu poate fi asimilată unei cereri reconvenţionale formulate de pârâtă, astfel că nu poate fi primită critica recurentei sub acest aspect.
Nici cea de a doua critică formulată de recurentă nu poate fi primită întrucât, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, recurenta reclamantă nu mai poate pretinde plata mărfii livrate de la pârâtă din moment ce ea însăşi a notificat pe aceasta că a cedat creanţa către cesionara SC S.T., K.F.T., astfel că de la data cesiunii intervenite anterior înregistrării acţiunii de faţă pârâta putea să se libereze valabil plătind cesionarei, fiind nerelevantă pentru soluţionarea cauzei dovedirea constatării lipsurilor calitative ale mărfii livrate pârâtei-debitor cedat, sau dovada achitării de către aceasta a sumei de 5.000.000 forinţi cesionarei.
Faţă de cele de mai sus, Curtea constată că Decizia recurată este legală şi temeinică, instanţa de apel făcând o corectă aplicare a legii şi în consecinţă, cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul promovat împotriva deciziei menţionate urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC R.V.A., filiala Târgu Mureş SRL Tg. Mureş lichidator al reclamantei SC F. SA Miercurea Ciuc împotriva deciziei nr. 56/ A din 23 martie 2004 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1418/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2774/2006. Comercial → |
|---|
