ICCJ. Decizia nr. 292/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.292/2006
Dosar nr. 1727/2005
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă, reclamantul M.B. a solicitat instanţei obligarea pârâtei B.R.D. SA Bucureşti la plata sumei de 1.206.819.980 lei, reprezentând taxă de concesiune aferentă anilor 2000-2002, în cuantum de 765.469.162 lei pentru terenul ocupat, precum şi majorări de întârziere şi penalităţi calculate până la data de 31 octombrie 2003 de 450.350.818 lei.
În motivarea acţiunii sale, reclamanta a arătat că între părţi s-a încheiat contractul de asociere din 12 mai 1995 pentru terminarea execuţiei lucrărilor de construcţie, punerea în funcţiune şi exploatarea distinctă a blocului şi că indirect durata asocierii a fost stabilită pe toată durata existenţei construcţiei.
Reclamanta a susţinut că prin actul adiţional din 20 ianuarie 1997 s-a stabilit taxa de concesiune a terenului aferent locuinţelor, ce va suporta rata inflaţiei anuale şi care se va achita pe toată durata existenţei construcţiei, că ulterior părţile au determinat apartamentele care au revenit fiecărei părţi în raport de cota parte din asociere şi că pârâta nu a achitat taxa anuală de concesiune. Au fost invocate în drept dispoziţiile art. 969, 1073, 1066 şi următoarele C. civ., Legea nr. 219/1998, Legea nr. 50/1991, Legea nr. 205/2001, Legea nr. 146/1997, Legea nr. 189/1998 şi OG nr. 61/2002.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta B.R.D. SA Bucureşti a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, în raport de Decizia nr. 2548 din 13 mai 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, cu motivarea că apartamentele care au revenit băncii în urma asocierii au fost înstrăinate salariaţilor la sfârşitul anului 1998, operând şi transmiterea dreptului de folosinţă asupra terenului, şi corelativ a obligaţiei de plată a taxei de concesiune de către noii proprietari, iar pe fond a cerut respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa civilă nr. 11814 din 20 octombrie 2004 a respins excepţia autorităţii de lucru judecat.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
A respins acţiunea reclamantei ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate.
În motivarea hotărârii, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că B.R.D. odată cu transmiterea dreptului de proprietate asupra apartamentelor, către persoanele fizice, s-a transmis şi obligaţia de plată a taxei de concesiune către acestea.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia civilă nr. 223 din 23 martie 2005 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul M.B., împotriva hotărârii instanţei de fond.
Împotriva menţionatei decizii, reclamantul a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei pentru judecarea fondului la aceeaşi instanţă.
În criticile formulate recurentul reclamant M.B. a susţinut în esenţă că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, că a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Recurentul reclamant a precizat că în raport de obiectul contractului încheiat de părţi, ce a constat în terminarea execuţiei lucrărilor de construcţii şi punerea în funcţiune şi de dispoziţiile art. 10.4 din contract, B.R.D. Bucureşti s-a obligat să achite anual taxa de concesiune pentru terenul aferent imobilului clădire, pe toată durata asocierii, care durată coincide cu durata existenţei construcţiei.
Recurentul reclamant a susţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a B.R.D. este neîntemeiată, în raport de prevederile art. 10.4 din contract, din care rezultă clar calitatea acesteia de concesionar şi că transmiterea dreptului de proprietate asupra apartamentelor prin contractul de vânzare către persoane fizice, nu este de natură să exonereze banca de răspundere.
Recursul este nefondat.
Astfel se constată că instanţa de apel în mod corect a reţinut situaţia de fapt, în sensul că prin contractul de asociere, părţile au convenit să se asocieze în vederea terminării lucrărilor de construcţie şi punerea în funcţiune a blocului şi că prin actul adiţional la acelaşi contract s-a procedat la partajarea apartamentelor între părţi.
Că la sfârşitul anului 1998, B.R.D. a vândut apartamentele pe care le avea în proprietate cumpărătorilor, persoane fizice, situaţie ce i-a fost adusă la cunoştinţă reclamantei prin adresa din 6 ianuarie 1999, la care s-au anexat: lista cu noii proprietari şi copiile contractelor de vânzare cumpărare şi că faţă de această situaţie pârâta nu mai are obligaţia de plată a taxei de concesiune.
Susţinerea reclamantului, în sensul că banca şi-a asumat prin contract obligaţia de a achita taxa de concesionare pe toată durata existenţei construcţiei, nu poate fi reţinută.
Potrivit dispoziţiilor art. 3.4 şi art. 8 din contract, la finele anului 1998, asocierea părţilor şi efectele contractului au încetat şi ca atare pârâtei nu-i mai revine obligaţia de plată a taxei de concesiune, pentru terenul aferent apartamentelor vândute, această obligaţie fiind preluată de persoanele fizice care au devenit proprietarii acestora, care folosesc în fapt şi în drept, terenul respectiv, în temeiul dispoziţiilor art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 50/1991.
Cum hotărârea instanţei de apel este temeinică şi legală, Înalta Curte urmează să respingă recursul pârâtului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul M.B., împotriva deciziei nr. 223 din 23 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 293/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 291/2006. Comercial → |
|---|
