ICCJ. Decizia nr. 291/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.291/2006
Dosar nr. 1711/2005
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 9 iunie 2003, reclamanta F.C.U.U., în contradictoriu cu pârâta I.N.C.E.R.C., solicită instanţei să oblige pârâta să permită accesul în incinta sa, reclamantei, cadrelor didactice ale acesteia, studenţilor şi colaboratorilor fundaţiei, pe bază de legitimaţie sau act de identitate prin intrarea principală din Şoseaua Pantelimon, la plata de daune cominatorii de 1.000.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, afişarea hotărârii pronunţate la uşa principală din şos. Pantelimon, pentru publicitatea dreptului de acces al studenţilor, colaboratorilor şi cadrelor didactice, cu cheltuieli de judecată.
La 1 septembrie 2003 pârâta formulează cerere reconvenţională prin care solicită instanţei să dispună rezilierea contractului de asociere din 23 ianuarie 1993, modificat prin actele adiţionale din 16 mai 1994, 16 mai 1995, 21 august 2000, ca rămas fără obiect prin raportare la art. 2 din contract şi, pe cale de consecinţă, să dispună evacuarea reclamantei pentru lipsă de titlu din spaţiile aparţinând pârâtei şi folosite de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 6764 din 21 mai 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, respinge ca neîntemeiate cererea principală formulată de reclamanta pârâtă şi cererea reconvenţională de pârâta reclamantă, reţinând, pentru a decide astfel, că reclamanta, pârâtă nu a dovedit că pârâta, reclamantă nu şi-a respectat obligaţia de a permite accesul în incintă al persoanelor prevăzute prin contractul de asociere în participaţiune încheiat între părţi, precum şi că reclamanta – pârâtă, la rândul ei, a fost de bună credinţă, că a executat obligaţiile contractuale ce-i revin în temeiul menţionatului contract de asociere în participaţiune, iar faptul că în ultima perioadă colaborarea dintre părţi nu s-a realizat în bune condiţii nu-i este imputabil.
Prin Decizia comercială nr. 168 din 9 martie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, respinge ca nefondate apelurile declarate de apelanta reclamantă – pârâtă şi de apelanta pârâtă - reclamantă împotriva sentinţei date de instanţa de fond, reţinând în acest sens că reclamanta - pârâtă apelantă nu a probat că pârâta – reclamantă intimată nu şi-a îndeplinit obligaţia stipulată în art. 5.1.4 din actul adiţional din 21 august 2000 la contractul de asociere din 23 ianuarie 1993 de a permite accesul în incintă al persoanelor fizice menţionate la respectivul articol, precum şi că apelanta pârâtă – reclamantă nu a făcut nici o dovadă din care să rezulte că intimata – reclamantă pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute în contractul de asociere în participaţiune în cauză şi de actele adiţionale la acesta.
Mai reţine instanţa de apel că neîndeplinirea unor obligaţii de către intimata reclamantă – pârâtă nu îi pot fi imputate acesteia întrucât sunt urmare a inactivităţii apelantei – pârâte reclamante, fapt recunoscut prin chiar motivele de apel (dosar apel).
Nemulţumite de soluţia instanţei de apel, ambele părţi au declarat recurs împotriva deciziei acestei instanţe.
Reluând motivarea din apel, reclamanta - pârâtă critică Decizia recurată pentru raţiunile prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel nu a aplicat corect dispoziţiile legii şi ale contractului de asociere în participaţiune dintre părţi, că nu a examinat toate probele din dosar, că a reţinut motive străine de natura pricinii şi nu a precizat toate motivele pe care se sprijină soluţia.
Pârâta - reclamantă reluând de asemenea susţinerile din apel, îşi întemeiază recursul pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. criticând Decizia recurată ca fiind dată fără ca instanţa de apel să fi examinat toate probele administrate în cauză; aceasta făcând o aplicare greşită a dispoziţiilor din contractul de asociere în participaţiune.
Faţă de modificările Codului de Procedură Civilă prin Legea nr. 219 din 6 iulie 2005, pentru aprobarea OUG nr. 138/2000, de imediată aplicare, prin care se abrogă pct. 10 din art. 304 C. proc. civ., motivul invocat în ambele recursuri întemeiat pe dispoziţia abrogată urmează a nu mai fi examinat.
Din examinarea celorlalte motive de recurs invocate, în lumina actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că acestea nu sunt fondate.
Cât priveşte recursul reclamantei – pârâte se reţine că în mod corect au stabilit instanţele de fond şi de apel că pârâta – reclamantă şi-a îndeplinit obligaţia a cărei încălcare o reclamă recurenta.
Aşa cum rezultă din probele din dosar, înscrisuri şi depoziţii de martori (dosarul de fond) intimata – pârâtă – reclamantă I.N.C.E.R.C. a permis constant accesul pe teritoriul său prin toate porţile de acces, tuturor persoanelor – personal, clienţi, colaboratori sau, după caz, studenţi, numai în tranzit, pe bază de legitimaţie de serviciu sau act de identitate, limitând doar accesul cu autovehiculele al personalului, colaboratorilor sau, după caz, studenţilor recurentei reclamante - pârâte numai prin poarta 2.
Cum art. 5.1.4. din contractul de asociere în participaţiune încheiat de părţi prevede doar că I.N.C.E.R.C. asigură accesul cadrelor didactice şi al studenţilor U. în incintă pe baza de legitimaţie eliberate de U. şi vizate de I.N.C.E.R.C., şi art. 5.14 din actul adiţional din 21 august 2000 la contract precizează textul evocat în sensul că I.N.C.E.R.C. permite accesul în incinta sa a cadrelor didactice, studenţilor şi colaboratorilor U. pe bază de legitimaţii sau acte de identitate", prin intrarea din şoseaua Pantelimon, limitarea accesului în incintă doar al autovehiculelor numai la o altă poartă de intrare nu poate fi calificat ca încălcare de către I.N.C.E.R.C. a obligaţiei contractuale asumate şi interzicere a accesului cadrelor didactice, studenţilor şi colaboratorilor recurentei prin intrarea principală din Şos. Pantelimon.
În această lumină soluţia instanţei de apel este temeinică şi legală, corect motivată şi criticile formulate de recurenta reclamantă – pârâtă, urmează a fi respinse ca neîntemeiate.
Examinând recursul pârâtei reclamante se constată că acesta este nefondat.
Potrivit contractului de asociere în participaţiune din 23 ianuarie 1993, modificat prin acte adiţionale succesive, asocierea, prelungită până în anul 2012, are ca scop „asigurarea unor activităţi integrate a învăţământului universitar cu cercetarea ştiinţifică, în vederea dezvoltării ştiinţei şi tehnicii pe de o parte, prin ridicarea nivelului ştiinţific şi a calităţii cercetărilor, iar pe de altă parte, prin valorificarea directă a rezultatelor cercetării în procesul de învăţământ", precum şi „asigurarea unei strategii corelate de dezvoltare a învăţământului universitar şi a cercetării ştiinţifice, în vederea atingerii unui nivel similar celui realizat pe plan european".
Intrarea în lichidare a U. Bucureşti începând cu anul I al anului universitar 2002 – 2003 nu este de natură să afecteze stabilitatea asocierii întrucât acesta este realizată între I.N.C.E.R.C. şi F.C.U.U. care-şi menţine existenţa obligaţiei prevăzute de art. 4.2.2. şi de art. 5.2 din contractul de asociere în cauză putând fi în continuare îndeplinite, recurenta nefăcând dovada nici în fazele judiciare anterioare că intimata reclamantă pârâtă nu şi-a executat angajamentele asumate, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel.
Cum dispoziţiile art. 6.3 formulate sub titlul „Prevederi finale" din contractul de asociere stipulează că „Părţile vor preciza anual condiţiile concrete ale asocierii (..) prin act adiţional" iar la dosar se găseşte numai dovada acordului părţilor de a se întâlni la 30 ianuarie 2003 în vederea stabilirii unui act adiţional pentru anul 2003, fără a se fi probat culpa numai a uneia dintre părţi în nefinalizarea încheierii unui asemenea act, instanţa de apel a reţinut corect că neîndeplinirea unor obligaţii de către reclamanta pârâtă sunt urmare a nerespectării unor obligaţii proprii ale pârâtei reclamante, astfel că nu poate fi primită critica formulată de recurentă referitoare la greşita apreciere a îndeplinirii obligaţiilor de către intimata – reclamantă – pârâtă.
Astfel fiind se reţine că Decizia instanţei de apel este temeinică şi legală, corect şi limpede motivată, că nu cuprinde motive străine de natura pricinii, că a fost dată cu corecta aplicare a legii şi, implicit, a dispoziţiilor contractului de asociere în participaţiune dintre părţi şi, pe cale de consecinţă, recursurile declarate de reclamanta – pârâtă şi de pârâta – reclamantă urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta – reclamantă F.C.U.U. Bucureşti şi de recurentul pârât I.N.C.E.R.C. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 168 din 9 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 292/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 289/2006. Comercial → |
|---|
