ICCJ. Decizia nr. 373/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea adresată Tribunalului Vrancea la data de 6 iunie 2003, înregistrată la nr. 1687, reclamanta, SC B.T. Sp. Z.O.O.(SC B.T. SRL) a chemat în judecată pârâta, SC L.P. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună ca aceasta să fie obligată să-i plătească suma totală de 28.402,72 euro, reprezentând contravaloare marfă și dobândă și cheltuielile de judecată.
Secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Vrancea a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei prin sentința civilă nr. 375, pronunțată la data de 7 aprilie 2004, cu motivarea că probele administrate atestă că între pârâtă și creditoarea inițială au fost stabilite acorduri cu privire la eșalonarea datoriei și prelungirea termenelor de plată, care trebuie respectate și de cumpărătorul creanțelor, care nu poate impune pârâtei să plătească suma datorată, înainte de data scadentă: 31 decembrie 2008.
Apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de secția comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Galați prin decizia civilă nr. 160/ A, pronunțată la data de 14 octombrie 2004.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de control judiciar a reținut, în principal, raportând criticile apelantei sentinței pronunțate în cauză din perspectiva materialului probator administrat și dispozițiilor legale incidente, că această hotărâre este legală și temeinică, având în vedere faptul că la data de 15 iunie 2002, deci anterior cesiunii, cedenta și debitorul cedat au stabilit o amânare a plății până la data de 31 decembrie 2008 și dispozițiile art. 1396 C. civ., apreciind că, atâta vreme cât creanța nu este exigibilă, nu este producătoare de dobânzi sau "penalități de întârziere".
împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta reclamantă, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8, pct. 9 și pct. 10 C. proc. civ.
în motivarea recursului s-a arătat, în esență, că instanța de apel a denaturat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al facturilor; a aplicat, greșit, dispozițiile art. 1396 C. civ., a nesocotit dispozițiile art. 43 C. com., prin neacordarea dobânzilor solicitate și nu a analizat, corespunzător, înscrisurile pretins rescadențatoare și modificatoare a contractului de livrare.
Recursul este nefondat.
Astfel, este de observat că în dezvoltarea motivelor invocate, prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 10 C. proc. civ., recurenta se referă la greșita interpretare a situației de fapt ca urmare a interpretării eronate a probelor administrate de către instanța de apel, critică ce nu mai poate fi valorificată pe calea recursului după abrogarea pct. 11 al precizatului articol prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Cu referire la motivul invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că instanța de apel a reținut, corect, aplicarea în cauză, a prevederilor art. 1396 C. civ., față de dovada că, anterior cesiunii preluate de reclamantă, cedenta și debitorul cedat au stabilit o amânare a plății datoriei la data de 31 decembrie 2008, creanța trecând așadar, în patrimoniul cesionarului astfel cum o poseda cedentul, deci fără condiția exigibilității, prevăzută de art. 43 C. com. pentru curgerea de drept a dobânzii în materie comercială, aspecte ce înlătură incidența acestui motiv de recurs.
Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul declarat în cauză.
| ← ICCJ. Decizia nr. 454/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 380/2006. Comercial → |
|---|
