ICCJ. Decizia nr. 6/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.6/2006
Dosar nr. 1825/2005
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Olt la data de 27 februarie 2003, reclamantul D.I., în calitate de asociat al SC D.V. SNC, în contradictoriu cu pârâtul V.V., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună dizolvarea SC D.V. SNC şi împărţirea patrimoniului societăţii constituit din teren agricol în suprafaţă de 4956 mp. extravilan şi mai multe bunuri mobile şi imobile.
Pârâtul a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat instanţei să oblige pârâtul reconvenţional să aducă, în vederea partajării, bunurile dobândite în perioada în care societatea şi-a desfăşurat activitatea.
Tribunalul Olt, prin sentinţa nr. 763 din 10 noiembrie 2004, a admis în parte acţiunea reclamantului şi a dispus dizolvarea SC D.V. SNC, a respins capătul doi din acţiune precum şi cererea reconvenţională formulată de reclamantul convenţional V.V., ca prematur formulate.
În fundamentarea acestei soluţii instanţa a reţinut, în esenţă, pe de o parte, că în speţă sunt probate cerinţele prevăzute de art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 republicată şi, pe de altă parte, că în cauză trebuie să existe o hotărâre de dizolvare a societăţii, definitivă şi irevocabilă, pentru a putea proceda la lichidarea societăţii.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul D.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, apelantul arătând că instanţa de fond trebuia să dispună în principiu asupra dizolvării societăţii, urmând a se examina după rămânerea definitivă a acestei hotărâri şi cererea privind împărţirea întregului patrimoniu şi numirea unui lichidator.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 109 din 25 martie 2005, a respins apelul ca nefondat, instanţa de control judiciar reţinând, în esenţă, că potrivit Legii nr. 31/1990 republicată, dizolvarea şi lichidarea unei societăţi comerciale sunt două etape distincte cu o succesiune precis determinată prin efectele juridice pe care le produc.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul D.I.
Criticile pe care recurentul le subsumează motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ., poartă asupra modului în care instanţele s-au pronunţat asupra prematurităţii capătului doi din acţiune şi al cererii reconvenţionale.
Înalta Curte, examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate care în realitate pot fi circumscrise dispoziţiilor art. 304.9 şi celor ale art. 304.10, abrogate C. proc. civ., constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 232 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, dizolvarea societăţilor comerciale trebuie să fie înscrisă în registrul comerţului şi publicată în M. Of. al României în termen de 15 zile de la data la care hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă, pentru situaţia când dizolvarea a fost pronunţată de o instanţă judecătorească.
Potrivit art. 233 alin. (1) din acelaşi act normativ dizolvarea societăţii are ca efect deschiderea procedurii lichidării.
Legea prevede dizolvarea şi lichidarea unei societăţi comerciale ca două etape obligatorii care se intercondiţionează în planul efectelor juridice pe care le produc.
În mod legal instanţa de apel a menţinut hotărârea instanţei de fond cu privire la prematuritatea capătului de cerere privind împărţirea patrimoniului şi al cererii reconvenţionale (de aducere în patrimoniu a unor bunuri în vederea partajării lor) întrucât nu erau îndeplinite cerinţele prevăzute imperativ de legiuitor cu privire la caracterul hotărârii de dizolvare a societăţii şi la termenul prevăzut de art. 232 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată.
Criticile recurentului privind greşita administrare de către instanţa de apel a materialului probatoriu administrat în cauză exced analizei acestei instanţe întrucât ele vizează netemeinicia hotărârii şi se întemeiază pe un text de lege abrogat, respectiv pct. 10 al art. 304 C. proc. civ.
În considerarea celor ce preced, Curtea, constatând legalitatea deciziei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul D.I., împotriva deciziei nr. 109 din 25 martie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 10 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 60/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 594/2006. Comercial → |
|---|
